Biblio Polis - Vol. 28 (2008) Nr. 4 (Serie nouă)  
ARHIVA  
CARTEA PE GLOB / КНИГА НА ГЛОБУСЕ / ROUND THE WORLD
Claudia PARTOLE
Trandafiri pentru Lilli Promet

In viata de toate zilele toti suntem elevi. Numai ca multi, foarte multi se cred invatatori si mereu, mereu ii invata pe altii. De fapt, invatatorii adevarati sunt foarte putini. Acestia sunt alesii, ei marcheaza intr-un fel vietile altora.

Toata viata mea constienta am invatat si continui sa invat. Pentru mine fiecare intalnit in calea mea este un invatator – unii ma invata cum sa fac, altii cum sa nu fac. Si fiecare intamplare este o noua lectie.

Dar in aceasta viata a mea am avut trei mari invatatori. Acestia sunt (zic la prezent pentru ca ei pentru mine sunt!): Alexandru Cosmescu, Lilli Promet si Emilia Stefan Milicescu. Sit tibi terra levis! Si azi ei ma urmaresc din spatiul nemuririi. Fiecare a lasat in destinul meu o pagina aparte, la care revin de foarte multe ori. Fiecare m-a pregatit pentru a-mi crea un microunivers al meu in marele, imensul Univers al Literaturii.

Pe Lilli Promet am descoperit-o in anii studentiei. Accidental, daca ar fi sa credem intamplarii. I-am citit Primavera si eroina ei, cu adevarat o eroina, m-a fascinat prin felul ei de a fi: o fiinta temerara, aparte, care purta aceeasi haina bine ingrijita, dar care o deosebea de rusoaicele care-si schimbau aparenta in fiece zi. Am luat pe bune detaliul metaforic, dar l-am descifrat dupa ce am vizitat Estonia. Mi-am dat seama ca Securitatea sovietica patrunsese imediat, dupa aparitia cartii in Estonia, sensul incifrat si de aceea n-a permis cartii sa fie publicata la Moscova sau altundeva in fosta URSS (sa nu cumva sa vrea sa-si poarte fiecare doar haina sa!). Astfel ca, aceasta minunata carte pe care o am cu autograful scriitoarei, a fost sa apara intai in Finlanda, apoi in Romania, Tara care i-a fost nespus de draga atat lui Lilli Promet, cat si bunului ei prieten de viata Ralf Parve. Ei au indragit aceasta tara trecand prin ea si ca personajul din parabola lui Esop, privind la stele, la astrii care lumineaza sufletul unui popor. Iar astfel trecand au descoperit amprenta traditiilor ce caracterizeaza spiritul romanului prin devotamentul fata de apa datatoare de viata – fantanile! Si portul, care, cu parere de rau, acum, a devenit ceva jenant... Apoi, ca sa inteleaga si mai multe, au patruns in literatura romana, clasica si contemporana, care este (nolens-volens!) aparenta si manifestarea verbala a spiritului. Ca dupa acest pelerinaj al spiritului, pana la urma, sa conchida ca Romania este Tara prietenilor nostri... Si au facut aceasta marturisire publica dupa un mare dezastru, dupa cutremurul devastator din martie 1977. Or, dragostea si prietenia sunt oportune si binevenite in asemenea momente... Prietenii Romaniei si-au publicat marturisirea intr-o revista moscovita, poate aceeasi publicatie prin care Lilli Promet a fost declarata persona non grata in literatura marelui imperiu... Au facut o adevarata marturisire de afectiune si recunoastere a unui neam aflat la rascruce de drumuri.

Cand mi s-a propus de la revista Steluta (ulterior Alunelul), la care lucram pe atunci, sa-mi aleg o delegatie undeva departe, am ales Tarile Baltice. Si pentru Lilli Promet am ales aceasta deplasare! Voiam s-o intalnesc. Vlad Pohila mi-a dat adresa si telefonul si, primul lucru pe care l-am facut ajungand la Tallinn, i-am telefonat scriitoarei dragi. De parca m-ar fi cunoscut de-o viata! M-a invitat la ea, fixandu-mi o ora si toata ziua aceea am asteptat cu nerabdare intalnirea (aproape n-am dormit de emotii!).

Era o primavara devreme a anului 1986. Mi-amintesc, am ales trei trandafiri albi si am venit la ea. Ma astepta, parea ca are si dansa o nerabdare in privire. Atunci chiar am avut tresarirea unei reintalniri, a unui deja vu... Poate cu adevarat ne-am cunoscut intr-o alta viata, pentru ca si ochii ei albastri imi pareau nespus de dragi, si chipul ei de copila travestita momentan intr-o alta haina a timpului. Mi-a admirat florile, s-a bucurat, dar, mai intai, reprosandu-mi: „Imi era suficient un singur trandafir!” Se referise, banuiesc, la faptul ca era primavara si florile erau scumpe, dar, mi-amintesc si acum, nici pentru o clipa nu m-am gandit la pret. Am vorbit mult si despre multe. Atunci mi-a spus, de parca m-ar fi citit: „Trebuie sa scrii despre neamul tau, merita... Sa-ti alegi o idee si sa te tii de ea...” Apoi m-a intrebat cu ingrijorare cand avem de gand sa trecem la grafia latina. Spre marea mea rusine, am zis: „Cat ne-am dori si cat de minunat ar fi, dar nu cred ca se va putea vreodata...” Ea m-a privit lung si ca o sibila mi-a prezis: „Ba sa vezi ca se va putea!” Si, intr-adevar, peste cativa ani s-a produs miracolul – am revenit la ceea ce era al nostru si parea aproape incredibil! Prima telegrama de bucurie pe care am expediat-o atunci, la 31 August 1989, a fost pentru Lilli Promet.

M-a legat de ea o corespondenta frumoasa, draga, cu unele intermitente, dar de ani de zile. Adevarat ca, dupa revenirea comunistilor la putere, parca-mi era jena, de parca as fi simtit o vina, ca si cand eu i-as fi adus la carma. Ii expediam felicitari mai mult la sarbatori.

Iar un an in urma, intr-o noapte de februarie, in vis (dar eu am cu visele o relatie a mea speciala!), zic, in vis, alegeam trandafiri cu gandul la Lilli Promet. M-am trezit cu gandul la ea si la trandafirii pentru care nu gasisem o vaza ca sa-i pun. In seara aceleiasi zile, aproape de miezul noptii, ma trezeste telefonul. Era Vlad Pohila, dragul fecior de departe al lui Lilli Promet... Tresar amintindu-mi clipa, cand parca cineva ma trase de maneca, sa ies din visul in care patrundeam. „Draga Claudia, Lilli Promet nu mai este”, mi-a spus Vlad si eu mai voiam sa cred ca visez, ca nu e adevarat. Desi imi dadeam (si-mi dau) seama ca e numai o trecere aceasta evadare a noastra de la realitate, totusi, m-a durut. De parca ma desparteam de un om apropiat si drag si care m-a vegheat intotdeauna, fie si de departe. Dar este atat de bine si de important ca cineva de alt neam sa-ti vada neamul si sufletul sa ti-l vada... Cat de mult conteaza sa existe cineva pentru tine si in alta parte!

Acum, de fiecare data cand cumpar trandafiri mi-amintesc de draga prietena a sufletului meu: trandafiri pentru Lilli Promet...

Ma bucur pentru Vlad, pentru ceea ce a facut prin traducerea unei carti care-i era foarte scumpa scriitoarei, dar care mi-e draga si mie (si noua tuturora s-ar cuveni sa ne fie!) prin mesajul lansat vis-a-vis de noi, romanii din Basarabia: microromanul Cine raspandeste anecdote, traducere, prefata si note de Vl. Pohila, la care e alaturat eseul despre Romania al lui L. Promet si R. Parve. Poate, Lilli Promet, intr-adevar, imi este (ne este!) un om apropiat dintr-o alta existenta. Mi-e o sora, un prieten(!?)... Si astfel, prin ce-a scris si-a facut datoria.

Claudia Partole

Noiembrie 2008

P.S. Mi-a ramas in memorie Lilli Promet si ochii casei ei – geamurile! De o curatenie ireprosabila. Mi-a si marturisit ca le spala aproape zilnic. A zis, glumind: „Lumea, cand se uita, trebuie sa ma poata vedea si eu s-o vad luminata...” A fost unica banalitate pe care am discutat-o...

Mai voiam sa-mi zic ceva intru a nu gresi, a nu incurca lucrurile pe viitor (eu, dar si altii!), asemanandu-le sau prea mult distantandu-le... Inainte de a vizita Republicile Baltice aveam o parere eronata, o convingere, de fapt, ca ele ar constitui un tot intreg. Abia dupa ce le-am vizitat mi-am dat seama cat de amarnic inseala aparentele! Fiecare – si Estonia, si Letonia, si Lituania – isi are istoria, limba, caracterul si infatisarea sa. Una sunt estonienii, alta letonii si mult mai alta lituanienii. Exista insa ceva care-i aseamana mult, totodata deosebindu-i de alte neamuri si care (similitudine) ii tine pe verticala: Demnitatea! Omeneasca si nationala. Toate luate impreuna si separat – oamenii intalniti, natura, deosebirile radicale de felul meu (ale neamului meu!) de a fi, mi s-au parut, totusi, nespus de aproape sufletului meu si dragi. De parca, revin la ideea obsedanta, as fi intalnit niste oameni si locuri dragi dintr-o alta dimensiune, dintr-o alta viata. In Lituania, la Trakai, bunaoara, am trait pentru cateva clipe senzatia ca m-as afla in vizita la niste stra-strabuni de-ai mei...