Biblio Polis - Vol. 28 (2008) Nr. 4 (Serie nouă)  
ARHIVA  
CARTEA DE SPECIALITATE / КНИГИ ПО СПЕЦИАЛЬНОСТИ / PROFESSIONAL BOOKS
Dr. conf. univ. Lidia KULIKOVSKI
Un proiect editorial reuşit

In aprilie 2007, la un atelier organizat de comisia editoriala a ABRM, s-a discutat necesitatea de a tipari un catalog al publicatiilor bibliotecilor, instrument de lucru necesar pentru a evalua activitatea de cercetare stiintifica si bibliografica si pentru a promova contributiile bibliotecilor la aceste procese.

Responsabilitatea realizarii acestui obiectiv dificil si-au asumat-o Biblioteca Stiintifica a Universitatii de Stat „Alecu Russo” din Balti (coordonarea bibliotecilor universitare, academice si specializate) si Biblioteca Municipala „B.P. Hasdeu” (coordonarea bibliotecilor nationale si publice).

Zis si facut. La Congresul al VI-lea al bibliotecarilor, care a avut loc pe 4 si 5 noiembrie 2008, Biblioteca Universitara „Alecu Russo” se prezinta cu o realizare frumoasa, cu volumul Catalogul publicatiilor elaborate de bibliotecile academice, universitare si specializate din Republica Moldova[1].

Volumul este structurat, logic, in patru compartimente: I. Biblioteci academice; II. Biblioteci universitare; III. Biblioteci specializate; IV. Scoala de Biblioteconomie din Moldova.

Compartimentul I are in vizor o singura biblioteca – Biblioteca Stiintifica Centrala „Andrei Lupan” a Academiei de Stiinte a Moldovei, cu 78 de lucrari.

Compartimentul II include publicatiile elaborate de opt biblioteci universitare: Biblioteca Universitatii de Stat din Moldova, Biblioteca Republicana Stiintifica Agricola a Universitatii Agrare de Stat din Moldova, Biblioteca Stiintifica a Universitatii de Stat „Alecu Russo”, Balti, Biblioteca Stiintifica Medicala a Universitatii de Stat de Medicina si Farmacie „Nicolae Testemiteanu”, Biblioteca Stiintifica a Academiei de Studii Economice din Moldova; Biblioteca Tehnico-Stiintifica a Universitatii Tehnice a Moldovei, Biblioteca Academiei de Muzica, Teatru si Arte Plastice, Departamentul Informational Biblioteconomic al Universitatii Libere Internationale din Moldova – cel mai mare, de altfel, compartiment, care inregistreaza 472 de surse / lucrari ale acestor biblioteci.

Compartimentul III cuprinde Centrul de Informare si Documentare in Domeniul Proprietatii Intelectuale (CID PI) AGEPI; Biblioteca Republicana Tehnologico-Stiintifica a Institutului de Economie, Finante si Statistica (BRTS IEFS); Institutul National de Standardizare si Metrologie.

Si ultimul compartiment include, ca si primul, doar o singura institutie – Scoala de Biblioteconomie din Moldova, care prin volumele editate si-a asigurat continuitatea.

Dupa cum consemneaza Elena Harconita in cuvantul introductiv, frumos intitulat „Expresie a puterii de creatie si originalitatii gandirii bibliotecarilor”, prin cercetarile si publicatiile editate pe suport de hartie, bibliotecile asigura efectuarea investigatiilor in spatii geografice, temporale, institutionale, domeniale... Continutul volumului demonstreaza ca preocuparea de cercetare bibliografica si monografica este o activitate constienta a bibliotecarilor, care isi recunosc si realizeaza responsabilitatea de participare la procesul de cercetare, deci, si la procesul de dezvoltare a societatii. Domeniul biblioteconomic a dat lucrari teoretice, monografice, esentiale pentru cultura si istoria literara, pentru dezvoltarea unor domenii esentiale ale RM ca, de exemplu, bibliografiile fundamentale: Fauna si ecologia animalelor din Moldova (1800-1917; 1917-1965; 1969-1978; 1969-2000); Istoria, arheologia, etnografia Moldovei (1918-1968); Arta Moldovei (1924-1974); The Jahn Teller Effect (1937-1979); Critica si stiinta literara in Moldova (1924-1965; 1981-1985; 1986-1990); Cartea Moldovei (sec. XVII – inceputul sec. XX) a Bibliotecii Academiei de Stiinte a Moldovei. Sau bibliografiile tematice Biotehnologii vegetale, Porumbul in Moldova (1838-1963), pe o perioada de 125 de ani; Sfecla de zahar in Moldova (1948-1990) a Bibliotecii Universitatii Agrare; Bazele nutritiei umane (2 vol.); Uscarea legumelor si fructelor; Monumente arhitecturale din Moldova a Bibliotecii Universitatii Tehnice; Titularii brevetelor de inventie acordate in RM (1994-2006) a AGEPI; Inventii create in RM (5 vol.) a Bibliotecii Republicane Tehnologico-Stiintifice a IEFS si multe altele pe care le gasim rasfoind catalogul.

Contributia bibliotecilor la cercetarea domeniilor precum literatura si critica literara, cultura, economia, agricultura si tehnica, putem acum afirma, in baza acestui reusit catalog, este foarte mare. Inca un aspect care iese la suprafata este contributia incontestabila a bibliotecilor si preocuparea lor pentru valorizarea si promovarea oamenilor de stiinta din diverse domenii prin acele cercetari bibliografice, monografice ale vietii si activitatii lor, fiind, ne-o dovedeste lucrarea, forma cea mai larg utilizata de biblioteci.

Intentia elaborarii si publicarii acestui volum a urmarit valorificarea activitatii bibliografice si de cercetare documentara a bibliotecilor in scopul (1) informarii comunitatii stiintifice nationale si internationale despre existenta lucrarilor / studiilor stiintifice si bibliografice editate de biblioteci; (2) valorificarii si stimularii potentialului stiintific al bibliotecarilor; (3) consolidarii statutului bibliotecarilor si al bibliotecilor. Cu certitudine afirmam ca lucrarea si creatorii ei isi vor atinge scopul pentru ca vor urma analize si evaluari avand la indemana activitatea de cercetare si editare adunata intr-un volum.

Astfel, catalogul ne da posibilitatea sa (1) evaluam cercetarea in general la bibliotecile academice, universitare si specializate, (2) sa identificam partea de contributie a fiecarei biblioteci; (3) sa stabilim varietatea de forme si genuri de lucrari preferate de fiecare dintre biblioteci; (4) sa identificam tematica cercetarilor si sa evidentiem in asa fel temele neacoperite; (5) sa evaluam calitatea lucrarilor; (6) sa stabilim care sunt cei mai laboriosi ani in activitatea de cercetare a bibliotecilor.

Catalogul Publicatiile... este primul de asa fel in domeniu si insumeaza 588 de titluri, este procesat intr-o maniera degajata, cu spatieri generoase, parca subliniind importanta si valoarea continutului pe care-l gazduieste...

Coordonatorii au gandit conceptul catalogului, au elaborat criteriile de structurare a publicatiilor dupa genuri si forme, stabilind un model de urmat pe care bibliotecile l-au extins, l-au completat cu alte forme, actiune pe care specialistii au salutat-o. Avem, totusi, o obiectie, dar care nu diminueaza absolut deloc calitatea si importanta catalogului. Analizand tipurile si genurile de publicatii prezentate, se vede clar ca nu exista unitate vizavi de tipuri si genuri. De exemplu, la Lucrari bibliografice merg: liste bibliografice, indice de recomandare, schite bibliografice si bibliografii tematice serioase. Sau, cu acelasi sens, bibliotecile utilizeaza Repertorii si Buletine bibliografice si altele, dar nu exemplificam, pentru ca nu este greseala nimanui. Este o problema a domeniului biblioteconomic pe care de mult trebuia s-o rezolvam, si anume – aspectul ei notional.

Importanta pe care o reprezinta Catalogul pentru domeniul biblioteconomic cere continuarea si elaborarea volumului II Publicatiile bibliotecilor nationale si publice... pentru a avea un tablou complet al activitatii de cercetare a domeniului biblioteconomic, prin care se vor uita urmasii nostri la aceasta perioada. Realizand si volumul II, vom putea afirma ca lasam ogorul ordonat pentru viitor... Atat profesionistii domeniului, cat si cercetatorii vor spune exact cum a spus Newton: „Am reusit sa gasesc ceea ce cautam pentru ca m-am urcat pe umerii generatiei care m-a precedat.”

Felicitari Bibliotecii Stiintifice a Universitatii de Stat „Alecu Russo” din Balti pentru acest volum de anvergura, de o valoare incontestabila pentru istoria domeniului nostru, a cercetarii in general; pentru promptitudinea cu care a reactionat la propunerea pe care am facut-o, pentru viteza cu care au realizat lucrarea!

[1]Catalogul publicatiilor elaborate de bibliotecile academice, universitare si specializate din Republica Moldova / ABRM, Bibl. St. a Univ. de Stat „Alecu Russo”. – Balti, 2008. – 235 p.