Biblio Polis - Vol. 28 (2008) Nr. 4 (Serie nouă)  
ARHIVA  
CARTEA DE SPECIALITATE / КНИГИ ПО СПЕЦИАЛЬНОСТИ / PROFESSIONAL BOOKS
Vlad POHILĂ
Totul despre comunicare, de la „a-rond” – pînă la „zvon”...

Desi, in ultimii ani, am vazut mai multe lexicoane similare, din punctul de vedere al tematicii, am luat numaidecit sa vad / studiez si acest dictionar[1], cu totul recent: recunosc, m-a atras, mai intii, executia poligrafica de impecabila calitate, coperta lui, cu deosebire. Cind l-am rasfoit, mi-am zis ca este interesant... Dupa ce am prins a-l citi mai atent, am constatat indata ca e un instrument de lucru comod si util. Cind am intors ultima fila, din obisnuinta, am luat cartea de la capat, ca sa descopar, stupefiat si dezamagit, ca volumul are un tiraj de numai 400 (patru sute!...) de exemplare. Un tiraj insuficient pentru Basarabia, daramite pentru Tara, cu vreo 20 de milioane, inclusiv sute de mii de tineri implicati direct in comunicarea de tot felul, in stiinta si practica informarii?...

Cineva imi va reprosa ca, vezi Doamne, cartea in cauza are un destinatar cumva specific, fapt indicat de catre doamna autoare si in Argument: „Acest dictionar este [...] destinat elevilor din ultimii ani de liceu, studentilor si masteranzilor din facultatile in care se studiaza comunicarea si fenomenele din mass-media”. Oricum raminem la opinia ca tirajul este infim... unde mai pui ca in acelasi Argument se mentioneaza, pe buna dreptate, ca „in lumea contemporana, definita drept „societatea informatiei si comunicarii”, se formeaza noi categorii de specialisti si viitori profesionisti in informare-comunicare”.

Cu speranta, poate si cu certitudinea ca Editura Meronia din Bucuresti va scoate inca un tiraj, daca nu chiar citeva transe noi, sa-i facem, cit nu e tirziu, o succinta prezentare volumului recent aparut.

Cartea este structurata astfel: se deschide cu Argument-ul de care am amintit deja, continua cu un Dictionar A-Z (lexiconul propriu-zis), dupa care urmeaza doua compartimente inedite: Personalitati, scoli, institutii si Competente in comunicare. Se incheie, firesc, cu o Bibliografie cuprinzind circa 50 de titluri, intre care gasim si trei carti ale dnei Sultana Craia: Teoria comunicarii, Bucuresti, 2000; Tehnici de informare si comunicare, Bucuresti, 2006; Introducere in teoria comunicarii, ed. a 3-a, Bucuresti, 2008. Nu m-am oprit intimplator la acest segment de Bibliografie: la noi, indeosebi tinerii studiosi, trateaza cu o atentie sporita lucrarile autorilor consacrati; in conditiile in care in acest volum lipseste o cit de sumara prezentare a autoarei, e bine sa se stie ca dna Sultana Craia este un specialist versat si afirmat in domeniu. Fiecare din compartimentele cartii recenzate prezinta un anumit interes, unul specific. Cineva ar putea gasi extrem de utila Bibliografia, cu titluri, in genere, de ultima ora, in romana, dar si in franceza si engleza. Tinerii care intentioneaza sa faca studii in domeniile informarii, comunicarii, mass-media etc. vor citi, poate in primul rind, grila competentelor necesare in diferite tipuri de comunicare – aceasta le va ajuta sa se autoevalueze si sa-si faca mai usor proiectele de studii ulterioare. Unii vor zabovi asupra paginilor despre personalitati, scoli si institutii din domeniul sau domeniile mass-media.

Mie personal mi-a retinut cel mai mult atentia compartimentul pe care l-as numi de baza, Dictionarul ca atare, si la el doresc sa ma refer mai pe indelete. Curios, simbolic, se deschide acest compartiment cu lamurirea unui termen absolut modern, neinregistrat inca, in multe surse lexicografice si / sau de referinta (DOOM-ul Academiei Romane, ed. a 2-a, Bucuresti, 2005, nu-l fixeaza): „a-rond”, cunoscut si prin expresia de jargon (deocamdata) „coada de maimuta”, si se incheie cu un stravechi cuvint-fenomen care s-ar parea ca nici de explicatie nu are nevoie: zvon. „Pe drumul dintre a-rond si zvon” intilnim numerosi termeni ce ar putea fi calificati drept comuni, in genere (destul de bine) cunoscuti persoanelor implicate in vreo activitate ce tine de informare-comunicare: alineat, banca de date, (~ de imagini; ~ de informatii; ~ de sunete etc.), bibliografie, bibliologie si alte notiuni ingemanate, brosura, carte, caseta, (~ redactionala, ~ tehnica), catalog, CD-ROM, dezmintire, dictionar, emisiune, eseu, ex-libris, fisa, ( ~ biografica), gazeta, imagine, internet, jurnalism, jurnalist, lectura, macheta, manuscris, opinie, pliant, posta electronica (e-mail), prefata, presa, publicitate, radio, recenzie, reporter, revista, scenariu, sondaj de opinie, stire, talk-show, televiziune, tipar, tiraj, videoteca, ziar s.a.

Prezenta, in Dictionarul recenzat, a acestei categorii de notiuni – oricit de frecvente ar fi ele in vocabularul nostru si ocricit de bine cunoscute – are o dubla motivare. In primul rind, pentru ca in aceasta lucrare de specialitate li se da, prioritar (sau poate chiar exclusiv), explicatii ce tin de acceptiunile caracteristice domeniului (domeniilor) de referinta. In al doilea rind, adeseori includerea lor aici comporta anumite informatii sau precizari suplimentare, fie si adiacente, insa deosebit de importante pentru cei angajati in respectivele domenii. Bunaoara, pe termenul corector, autoarea fixeaza si accentul – pe „e” – atita timp cit multa lume mai zice „frantuzeste”, „corector” – cu accentul pe „o”. Tot asa, cuvintul cameraman – parca arhicunoscut, multi il pronunta cameroman, probabil prin asociere cu unele notiuni ce contin prefixoizii aero-, info-, meteo- etc. La termenul conotatie, destul de cunoscut si des utilizat, cu sensul „aparitia (sau atribuirea) unei semnificatii nuantate (eventual – inedite, insolite)”, ni se precizeaza ca este destul de recent, fiind introdus in uz in anul 1933, de catre lingvistul american L. Bloomfield (1887–1949). De altfel, din acest Dictionar al dnei S. Craia am mai aflat si alte delimitari cronologice: bunaoara, ca notiunea ex-libris se utilizeaza in spatiul cultural romanesc inca din secolul XVII... (eram convins ca este cunoscut la noi de pe la rascrucea sec. XIX–XX!...), iar neologismul infosfera, desemnind „ansamblul retelelor si structurilor de informare (surse, canale, receptori) care acopera planeta in societatea informatiei”, a fost pus in circulatie (poate si „nascocit”, format) de cunoscutul bibliolog Gheorghe Buluta, in 1998. Multi, tot mai multi oameni fac apel la serviciile proiectului cu caracter enciclopedic Wikipedia, la a carei realizare contribuie internauti din intreaga lume, prevalind, se pare, autori „locali”, buni, subtili cunoscatori ai realitatilor (personalitatilor, fenomenelor etc.) „proprii”, nationale, ale patriei lor. Aceasta particularitate confera Wikipediei un grad sporit de autenticitate, poate si de originalitate si, desigur – mai multa credibilitate. Nu stiu citi beneficiari sint la curent ca proiectul Wikipedia a fost initiat cu totul recent – la 15 ianuarie 2001, ca in 2007 sa contina deja peste doua milioane de articole. Versiunea romana – www.wp.ro – a luat fiinta la 12 iulie 2003, avindu-l ca prim administrator pe dl Bogdan Stanescu (sa-i dea Domnul multa sanatate si forta de munca!), in prezent incluzind peste 100 000 articole, cu o medie de 50 de mii accesari pe an.

Toata (sau aproape toata) lumea zice la noi spot publicitar, cei mai multi fiind sincer convinsi ca asa e bine. Dna S. Craia ne atentioneaza ca imbinarea in cauza este un pleonasm; asadar, e suficient sa spunem spot. E bine sa retinem si o delimitare necesara la folosirea termenilor (aproape) omofoni si omografi index – indiciu. Indexul (la plural – indexuri) este acea lista alfabetica sau tematica de la sfirsitul unei bibliografii sau altei carti; pe cind indiciu (plural: indici) este un „element perceptiv purtator de informatie”, „un fapt sau anumite fapte / probe / dovezi; un semn, un obiect, o urma”; „o particularitate” – mai adaugam noi. Pacat ca nu ne dumereste autoarea si in privinta notiunii indice (plural – indici), care inseamna, in primul rind, numar, avind si alte semnificatii similare in matematica, dar confundat adeseori cu indexul din bibliografie. O serie de termeni din cartea recenzata de noi constituie pentru vorbitorii din Tara niste banalitati, pe cind pentru romanii din teritoriile instrainate aceste banale lexeme ar fi niste revelatii. Bunaoara, citi lucratori ai industriei poligrafice de la noi stiu de ozalid? Ei bine, asa se numeste in romana sinka ruseasca. Pina mai ieri-alaltaieri multi colegi de-ai mei de breasla se cazneau sa gaseasca echivalentele romanesti pentru notiuni rusesti ca vrezka sau vstavka. Le gasim in Dictionarul dnei S. Craia: manseta, sapou... Plus, adaugam noi: interpolare, insertiune, astea comportind anumite nuante, dar nu e cazul sa intram in amanunte aici. Si subsemnatul, si alti colegi de jurnalism utilizam cuvintul „restante (din tirajul necomercializat sau nedifuzat al unui ziar, al unei reviste).” Abia dupa 1990 am prins a spune retur (pl. retururi) si acest Dictionar ne sugereaza ca mergem pe calea cea dreapta. Intr-o sfera mai larga – a muzicii, concertelor, spectacolelor muzicale, a showbiz-ului – noi, basarabenii utilizam curent, frecvent, un termen din rusa: „fonograma”. In Tara se foloseste un englezism: playback (pronuntat pleibec), acesta fiind antonimul, opusul lui live (alt cuvint englez... a se citi: „laiv”), dar care poate fi usor inlocuit si cu o imbinare neaosa: „a cinta pe viu (nu play-back, adica mimind, imitind cintatul pe viu).”

Unii termeni ni se par cunoscuti, poate chiar foarte bine cunoscuti, insa, priviti prin prisma Dictionarului, ei ne apar mai altfel... mai bogati in continut, adeseori cu nebanuite completari, precizari, sau, mai simplu spus – cu alte conotatii decit cele pe care le stiam / le stim. Pentru a va convinge de sinceritatea acestei asertiuni, cititi definitiile unor notiuni ca blog, carte, comunicare, curriculum vitae, fereastra, format, manipulare, plan, relatii publice, stire, talk-show etc., etc.

Orice dictionar, pe linga bucuria descoperirii unor fapte noi, inedite; pe linga confirmarea unor adevaruri si inlaturarea unor dubii, genereaza si anumite reticente sau nedumeriri.

Nedumeririle noastre, in cazul Dictionarului dnei Sultana Craia, sint de doua, daca nu de trei feluri. Prima nelamurire ar fi: cit de motivata este includerea in lexicon a unor cuvinte-termeni care au (daca au) niste legaturi foarte vagi, cu totul tangentiale cu domeniul, cu obiectul cercetarii autoarei? Iata doar citeva din acestea: birfa, blestem, bocet, compliment, delatiune, a huli, juramint, minciuna, miting, monden, ovatie, poliglot, popularitate, regulament, rugaciune, subversiv, testament, a vocifera s.a.m.d. A doua nedumerire: in dreptul multor termeni, neologisme de origine britanica si / sau americana, se face precizarea: „fara echivalent in limba romana; s-ar traduce ca... / prin sintagma...”. Un dictionar devine si un propagator al unor termeni ori sensuri noi. Nu credem ca ar fi cazul sa se popularizeze prea multe „strainisme”, unele cu totul dificile, ciudate – si ca scriere, si ca pronuntie –, suficient sa amintim de: backrop, back-to-back, couch potatoe, double page sread, follow-up, soap-opera, stripping, teaser etc. Unde mai pui ca traducerile sugerate de autoare au sanse reale de a deveni notiuni echivalente neaose, motivate din toate punctele de vedere. Se pare insa ca dependenta noastra fata de unii termeni straini este prea de tot mare: in Dictionarul recenzat se explica cuvintul imprimanta, dar si sinonimul englez al acestuia – printer; ni se lamureste ce este un rezumat, dar se impune – inutil, credem – si englezismul abstract; de prisos macar si din motivul ca provoaca unele confuzii, in romana existind de mult adjectivul abstract. De altfel, asteptam sa gasim ceva similar si in cazul dubletelor calculator – computer, insa, spre marea noastra uimire, ambele sint lipsa in carte, cum nu este nici frantuzismul ordinator („basarabenismul” computator nici nu avea cum sa nimereasca intr-o asemenea lucrare!...). Si cum tot am ajuns la capitolul absente (ar fi a treia nedumerire a noastra), vom face o scurta lista de sugestii pentru o noua editie a Dictionarului. Daca este in lexicon prefata, ar fi normal sa fie si sinonimele (oricit de relative) cuvint-inainte, cuvint introductiv, argument, poate chiar si arhaismul predoslovie, precum si antonimul postfata. Daca ni se explica ce inseamna titlu si subtitlu, parca s-ar cere sa fie lamurit si avantitlu si intertitlu. Nu credem ca s-a renuntat deja la termenul mass-media, de aceea consideram ca ar trebui inclus in Dictionar, ca si alte notiuni de uz curent in domeniu, precum audiovizual sau motto, cursor, tasta, tastatura etc. Am sugera si o omisiune: a insera (de la p. 118), care e prezentat ca sinonim al lui a insera, or nu e chiar asa: a insera inseamna, intr-adevar, „a introduce, a include ceva (intr-un text, intr-o alocutiune etc. )”, pe cind a insera ramine cu vechiul sau sens de „a se face seara”.

Astea fiind spuse / scrise, evident, se impune o concluzie. Am luat cunostinta, zilele acestea, de un Dictionar bun, util, accesibil si captivant ca maniera de expunere / explicare a materiei. Din acest motiv am si scris consemnarea de fata: sa fie mai cunoscut, sa-l caute si sa-l foloseasca un numar cit mai mare de colegi, in primul rind – cei mai tineri si mai cutezatori decit generatia mea. Autoarei, dnei Sultana Craia, nu ne ramine decit sa-i spunem sincere felicitari pentru travaliu si, in mod special – pentru ca si prin aceasta carte Domnia Sa a facut un mare bine basarabenilor, cel putin noua sau mai ales noua, cei privati decenii multe la rind de dreptul natural de a ne cunoaste limba romana in toata splendoarea si bogatia ei.

[1] Craia, Sultana. Dictionar de comunicare, mass-media si stiinta informarii / Sultana Craia. – Bucuresti : Ed. Meronia, 2008. – 214 p.