Biblio Polis - Vol. 29 (2009) Nr. 1 (Serie nouă)  
ARHIVA  
IN MEMORIAM
Svetlana VIZITIU
Victor Ciutac: „Aş vrea să am şi eu un nume, o adresă...”

Imagini pline de dragoste, de viaţă, de amintiri, de gânduri bune, de legături minunate vorbind despre împliniri, despre fericire, şi sub aceste imagini sesizezi cele mai frumoase sentimente pe care le poate simţi omul. Sobru în emoţii, dur în expresivitate, veşnic grăbit şi în continuă acţiune, cu griji, că ceva rămâne neîmplinit… „Aducea imensă căldură pe scenă, ne-a ajutat să ne cultivăm în anii derutanţi, ne învăţa mereu să fim mai generoşi. Am simţit un gol imens: rămânem tot mai singuri”. Sunt cuvinte de regret la moartea lui Victor Ciutac. Cunoscutul actor de teatru şi cinema, a încetat din viaţă la 18 ianuarie 2009, într-un spital din Iaşi, el suferind de leucemie.


S-a născut la 12 ianuarie 1938, în satul Şirăuţi, lângă Lipcani, unde îşi începe educaţia şcolară ce îl va duce spre Teatrul dramatic din Bălţi. Va urma studenţia, la Conservatorul din Chişinău – Facultatea de teatru şi film, clasa maestrului Valeriu Cupcea, avându-i colegi pe Veniamin Apostol, Margareta Ureche, Dina Cocea, Vitalie Rusu, Mihai Curagău... A jucat iniţial pe scena Teatrului „Vasile Alecsandri” din Bălţi, iar din 1964 – pe scena Teatrului dramatic „A.S. Puşkin” din Chişinău. Seriozitatea, aplecarea spre arta dramatică, munca neobosită şi mai ales talentul îi va conferi o carieră de maestru al scenei şi al ecranului, realizând mari şi minunate roluri care-l vor propulsa spre direcţia Teatrului studio „Mihai Eminescu”, după reorganizarea căruia devine aici director artistic (din 1994 Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”). În anii ’70-’80 este unul din cei mai populari actori de film din Moldova. Nume de primă mărime al teatrului basarabean, chipul căruia se confundă cu cel al unui personaj emblematic din dramaturgia lui D. Matcovschi Tata, Victor Ciutac a realizat o galerie de roluri remarcabile şi în domeniul cinematografiei naţionale, colaborând cu regizori de marcă: Emil Loteanu, Vlad Ioviţă. Bogata sa filmografie conţine pelicule antologice precum Poienile roşii (1966), Lăutarii (1971), Ultimul haiduc (1972), Dimitrie Cantemir (1973), Bărbaţii încărunţesc de tineri, Calul, puşca şi nevasta, Dansul efemer al dragostei, Povestea lui Făt-Frumos etc. Printre spectacolele în care actorul a avut roluri, se numără Tata, Abecedarul, Pomul vieţii după piesele lui Dumitru Matcovschi, de asemenea, Io, Ştefan-Voievod, Zbor deasupra unui cuib de cuci, Asociaţia femeilor emancipate din Belgrad ş.a. Laureat al Premiului Naţional (1980), Artist al Poporului (1991). Valeriu Gagiu, regizor, a remarcat că „teatrul a făcut un mare serviciu cinematografiei, pregătind actori, care vin pe platourile de filmare cu tehnica şi disciplina scenei. Şi dacă ar fi să evidenţiez la ora actuală o mână de bărbaţi ai cinematografiei moldoveneşti, aş începe cu actorul Victor Ciutac. Când l-am întâlnit prima dată în timpul turnărilor la filmul Ultimul haiduc, am înţeles că pot conta pe el. Mai târziu, scenariul filmului Durata zilei a fost scris special pentru Victor Ciutac”.


Fidel viziunii regizorului Veniamin Apostol, care i-a fost şi prieten, rămâne credincios şi propriei sale viziuni; întotdeauna este expresiv şi receptiv la tot ce înţelege prin arta teatrală şi cinematografie. În calitate de regizor, V. Ciutac a montat spectacolele Masa de sărbătoare de A. Gondiu (1986), Ifigenia de Aulis de Euripide (2002). A avut ultimul rol în teatru în spectacolul lui D. Matcovschi Tata, dar nu în regia lui Veniamin Apostol, ci a lui proprie (1999). Prima montare a acestui spectacol îi aparţine, într-adevăr, lui V. Apostol, rolul central fiind interpretat de V. Ciutac. În cea de-a doua montare, însă, V. Apostol doar joacă în spectacol, nu apare şi în calitate de regizor…
„Este actorul care nu ştie, nu înţelege să se cruţe când este vorba de artă, de creaţie”, astfel îl caracteriza Valeriu Cupcea, precizând: „A pus în evidenţă specificul caracterului moldovenesc, tendinţa oamenilor de pe acest meleag de a fi uniţi, de a-şi cunoaşte neamul şi istoria lui.


Victor Ciutac a părăsit scena Teatrului Naţional din Chişinău în 2004. După mărturisirile sale, atunci a considerat că, după 45 de ani, trebuie să-şi ia adio de la teatru, spectatori şi să plece. „Aş vrea să am şi eu un nume, o adresă”, reconfirmând „deruta” sa prin mesajul final adresat prezenţilor: „Să veniţi mai des la Chişinău, că sunt şi acolo oameni cumsecade, care vă aşteaptă...” În viziunea lui, indiferent că vrem sau nu, drumul este înainte, oricare ar fi credinţa omului.


Stabilit la Iaşi împreună cu familia, Victor Ciutac, în ultimii ani de viaţă, s-a dedicat scrisului. „Când am văzut eu că am deja o traistă de pagini, am început să mă întreb cine o să le citească”, se autoironiza artistul. Prima „victimă” a fost prietenul său, regizorul Ion Ciubotaru, de la Teatrul „Luceafărul”, urmat de Ion Ungureanu, ex-ministrul culturii. Astfel, Victor Ciutac este autorul a două volume, Exilaţi în umilinţă şi Povestiri de-acasă, care radiografiază zbuciumul basarabenilor; destinul unui om şi al unui artist în căutarea identităţii. „A pus în evidenţă specificul caracterului moldovenesc, tendinţa oamenilor de pe acest meleag de a fi uniţi, de a-şi cunoaşte neamul şi istoria lui”, nota V. Apostol cu referire la prima carte a lui V. Ciutac – Exilaţi în umilinţă. Interesant este că în cel de-al doilea roman, ieşit de sub tipar, dar nelansat pentru publicul larg până la decesul autorului, un întreg capitol e dedicat lui Grigore Vieru, care i-a fost lui V. Ciutac bun prieten, stingându-se din viaţă, după cum se ştie, în aceeaşi zi de 18 ianuarie... Romanul de proporţii Exilaţi în umilinţă, pentru care i
s-a acordat Premiul „A. Mateevici” din partea Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi, a apărut în 2006, la Chişinău, şi a fost lansat la Iaşi, la Galeriile de artă „Pod Pogor-fiul”, în prezentarea criticului literar Ioan Holban şi a scriitorului Valentin Talpalaru. Ulterior, criticul literar Valeria Manta Tăicuţu menţiona că acest „roman despre Basarabia, subiect încă dureros pentru mulţi români, propune o călătorie prin memoria acestor locuri, determinând cititorii să retrăiască jumătate de veac de istorie, începând cu acel iunie 1940 şi… terminând cu vremuri mai aproape de noi, când românii, au devenit străini la ei acasă”. Referitor la acelaşi roman, V. Ciutac mărturisea: „Am încercat şi eu, prin naivitatea şi inerţia unui tradiţionalist, dar dincolo de această poezie uluitoare („Casa mea” de Grigore Vieru); prin singurătatea şi tristeţea ei, nu sunt capabil să pătrund...” Impresionat de viaţa şi activitatea lui Victor Ciutac, colegul lui din România, Sergiu Tudose, nota cu tristeţe: „Am realizat ce complexă personalitate se ascundea în actorul Victor Ciutac; măiestria actoricească era însoţită de o profundă analiză a oamenilor; de o ascuţită putere de a sesiza trăsături definitorii care-şi păstrau o conduită şi o linie personală în dezvoltarea existenţei lor literare; aceste întruchipări scriitoriceşti îşi urmau drumul lor literar, fără hiaturi, fără a se abate de la calea prescrisă, devenind reale, depăşindu-şi limitele specifice unui personaj confecţionat şi găsindu-şi un comportament normal, real, viu. Mi-aş fi dorit să-l fi avut mai aproape de noi [...] pe acest minunat exilat în umilinţă [...] motiv pentru care îmi pare rău că n-am putut să fim, cum îi plăcea să spună, cu toţii grămăjoară şi fericiţi.


Victor Ciutac a fost şi rămâne un mare actor. Oameni mari, filme mari – destine dramatice… A rămas în patrimoniul clasic, este prezent în repertoriul de frunte al teatrului şi cinematografiei noastre, însă numai artiştii ştiu cât de departe sunt copiile, aflate în circulaţie, de originalul vieţii. Rămân imagini, care vorbesc despre viaţă şi tot ce implică ea: căutări, nevoia de sprijin, întrebări nesfârşite, răbdare, speranţe şi, nu în ultimul rând, credinţa că nimic nu este la voia întâmplării…

Svetlana VIZITIU