Biblio Polis - Vol. 29 (2009) Nr. 1 (Serie nouă)  
ARHIVA  
RECVIEM PENTRU GRIGORE VIERU
A fost lansată Taina care l-a apărat pe Grigore Vieru

La 14 februarie 2009, în Sala cu Orgă, a fost lansată ultima carte a regretatului poet Grigore Vieru, Taina care mă apără. Opera poetică. Cartea lansată la Iaşi pe 8 decembrie, anul trecut, pe când poetul mai era în viaţă, a ajuns în librăriile din R. Moldova mai demult, însă lansarea ei a fost amânată pentru ziua de naştere a scriitorului.


Potrivit unui comunicat al Societăţii de Distribuţie a Cărţii Pro Noi, cartea cuprinde cele mai frumoase poezii scrise de Grigore Vieru de-a lungul anilor, o selecţie de aforisme „Mişcarea în infinit”, dar şi o serie de articole de critică literară care îl au în prim-plan pe marele poet şi sunt semnate de nume de valoare din întreg spaţiul românesc. Volumul are 750 de pagini şi conţine un itinerar biografic şi bibliografic de poetul Daniel Corbu, o prefaţa de Mihai Cimpoi şi o postfaţă de Theodor Codreanu, se spune în comunicat.
În prefaţă, Gr. Vieru mărturiseşte că
s-a ales cu această carte în urma miilor de nopţi nedormite şi se adresează cititorilor săi cu unele rugăminţi. „Am ajuns să mă uit la somn ca la un străin. În urma zborului, dar şi a unei munci de ocnaş, m-am ales cu acest volum pe care îl consider cartea vieţii mele. Cine ştie, poate că din întreaga mea trudă se va alege un poem sau un cântec. Dar nu a rămas oare în literatura română Mateevici cu un singur poem? Dacă voi avea acest noroc, îi rog pe cei care vor să dea de urmele acestui poem, să-l caute în cartea de faţă. Rog, de asemenea, ca orice viitoare selecţie a versurilor me­le, în caz că voi avea şi acest mai mare noroc, să se realizeze în baza acestei ediţii”, scria poetul Gri­gore Vieru.


Volumul Taina care mă apără a apărut în colecţia „Ediţii critice” a Editurii „Princeps Edit”. La lansarea de la Iaşi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, acad. Mihai Cimpoi, menţiona: „Volumul pe care îl lansăm la Iaşi nu este unul simplu. Nu este nici o simplă antologie, nici un volum de sinteză, ci este o adevărată ediţie critică, academică, care-l vizează pe Grigore Vieru.”


Lucrarea a fost desemnată în 2008 „Cartea Anului” la Salonul Internaţional de carte de la Chişinău şi a fost premiată la Salonul Internaţional de carte românească de la Iaşi. Volumul se găseşte în reţeaua de librării Pro Noi, împreună cu alte cărţi ale poetului: Steaua de vineri, Ghicitoare fără sfârşit, Soare, soare, domn frumos, La şcoala iepuraşilor, Întregul cer, apărute la Editura „Prut Internaţional”, dar şi Acum şi în veac, Albinuţa, tipărite la Editura „Litera”.


Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” dispune de mai multe exemplare ale Tainei... lui Grigore Vieru. Acestea se află atât la Sediul Central, cât şi la toate filialele. Având în vedere valoarea aparte a volumului – graţie efortului deosebit al editorilor şi poligrafiştilor, dar şi în virtutea tragicului eveniment ce a făcut ca Taina care mă apără să fie şi ultima carte editată în timpul vieţii autorului – volumul se păstrează în fonduri sau secţii speciale. Oricum, ea este accesibilă cititorilor, tuturor celor care iubesc poezia, inclusiv creaţia lui Grigore Vieru.