Biblio Polis - Vol. 29 (2009) Nr. 1 (Serie nouă)  
ARHIVA  
OAMENI ŞI CĂRŢI / ЛЮДИ И КНИГИ / PEOPLE AND BOOKS
Constantin BOBEICĂ
Tragediile unei biblioteci

E binecunoscută din istorie tragedia celebrei Biblioteci din Alexandria-Egipt, tezaur al moştenirii spirituale a antichităţii, numărând circa 700 000 de „volume” (manuscrise, suluri...), a fost ars de câteva ori, încât, până la urmă a rămas doar amintirea despre ea.
Mai recent, a fost incendiată în toiul evenimentelor din decembrie 1989, bogata Bibliotecă Universitară din Bucureşti. Priveliştea ei, în iarna, primăvara şi vara lui 1990 îţi inspira multă tristeţe şi revoltă.


Biblioteca Centrală a Chişinăului a avut şi ea parte, în istoria-i de mai bine de un secol, de o catastrofă similară.
Nu ştiu, nu pot şti ce parte din fondurile de carte ale acesteia şi-au găsit salvarea în refugiu, peste Prut, în adâncul Ţării, în martie 1944, dar am fost martor al tragediei cărţilor – nu puţine rămase, devenite victime ale barbariei războiului.


Pentru cineva, posibil, insignifiantă împletirea de cuvinte BIBLIOTECA CENTRALĂ, dar pentru noi, ultimii mohicani ai bătrânului, înţeleptului Liceu de băieţi „HASDEU”, a fost, a rămas una mai apropiată de suflet ca orice, nedespărţită de fiinţa noastră morală, intelectuală.
Era amplasată într-o clădire modestă, ce făcea corp comun cu alte edificii ale liceului nostru ce purta numele lui B.P. Hasdeu. Un unghi drept, cu latura mai mică, era pe actuala stradă Bănulescu-Bodoni, cealaltă, mai lungă, pe strada Bucureşti de azi, unde îşi avea lăcaşul Biblioteca Centrală, loc sfânt pentru noi, acei ce ne petreceam între pereţii ei orele de răgaz, de înălţare sufletească.


Urcam cele trei trepte cu aceeaşi emoţie, acelaşi cutremur sufletesc, de parcă ne-am fi pregătit a păşi pragul unei catedrale...
Deschizând uşa, în vestibul eram întâmpinaţi de o expoziţie de cărţi, consacrată unui eveniment cultural, istoric.
Apoi cartoteca (catalogul, fişierul), bibliotecara de serviciu şi aterizarea în sala de lectură (uneori şi loc de timidă întâlnire cu liceenele de la „Regina Maria”, de la Şcoala Eparhială etc.). Dificil a descrie farmecul acelor zile, când, cucerit de ineditul paginilor lecturate, scăldat în valurile de miresme ale salcâmilor înfloriţi, îmi aruncam prin geamurile deschise privirea asupra iaurgiului, care, împovărat de cobiliţa încărcată cu marfă, spărgea liniştea străzii cu chemarea lui răguşită: „Iaurgiu, iaurgiu!”
Dar toate, până la o vreme. Războiul necruţător se apropia nu doar de noi, liceenii imberbi, de Chişinăul semiruinat, ci şi de bătrâna, sacramentala Bibliotecă.
Iunie 1944. În refugiu cu familia surorii mai mari la Veneţia de Jos, în munţii Făgăraşului. Mă împinse ceva – o presimţire – să revin acasă, la părinţii rămaşi singuri, de izbelişte. Acel „ceva” ce mă pornise pe cale-întoarsă era boala MAMEI. Zdruncinul despărţirii de copiii răzleţiţi – fratele mai mare, pe front – o doborâse. Noroc, mare noroc de medicul militar, care o smulse din ghearele Neînduratei. Dar bucuria revenirii la normalitate fu adumbrită în curând. Şeful garnizoanei Cobâlca, un maior maghiar mă înştiinţă: contingentul meu, 1946, termen redus (T.R.) – liceeni, normalişti, seminarişti – eram chemaţi sub arme – viitori cursanţi ai şcolilor militare.
Iată-mă dar, în drum spre Teleorman, unde era refugiat Centrul de Recrutare Orhei. Îmbarcarea din Chişinăul iubit, mutilat în iulie 1941 de sovietici în retragere şi, din nou, de bombardamente în vara lui 1944.
Puteam să trec prin oraş, să lipsesc
a-mi revedea dragul Liceu „HASDEU”? Vai, revederea fusese tristă, sfâşietoare: căzuse şi el pradă bombelor, urii atotdistrugătoare.
Dau colţul pe strada Bucureşti şi încă un vai...
Biblioteca Centrală – ruinată, distrusă şi ea de bombe. O bătrânică trebăluieşte prin moloz, ridică fără grabă câte o carte, rupe bucăţica de ţesătură de la cotor, o aruncă într-un coşuleţ. De ce? La ce? N-o mai întreb. Ca un complice la un sacrilegiu, mă aplec şi aleg din cărţile, sortite pierzaniei, de sub molozul, umezit de ploaie o Descriptio Moldaviae, un manual de engleză, un volum de Leconte de Lisle, altul de Descartes... Le înghesui în rucsacul burduşit cu unele şi altele şi, răvăşit de privelişte, îmi caut de drum. Spre gară, în aşteptarea unui tren, care mă va duce mai departe, tot pe făgaşele urgisite ale războiului.
Rândurile de faţă, evocatoare, mi-au fost prilejuite de mişcătoarea revedere, reîntâlnire cu două din acele cărţi, salvate de pierzanie atunci, oploşite în biblioteca surorii mele din Bucureşti, care mi-au fost restituite prin mijlocirea fiicei, în timpul unei vizite acolo.
Mişcătoare, tulburătoare întoarcere spre un trecut, acel al zbuciumatelor, învolburatelor tinereţi.
Nu doar fizică, provocată de viforul războiului, ci şi sufletească – reînturnare la epoca atât de caracteristică juneţii – cea a căutărilor, dibuirilor, descoperirilor, a clarităţii.
Toate demarate, îndrumate, luminate de scăpările de fulger – toate generate de lectura CĂRŢILOR bogatei, primitoarei, generoasei BIBLIOTECI CENTRALE a Chişinăului anilor ‘30, ‘40 ai secolului apus.
7 Gerar 2009

P.S. Cuget, cântăresc: de unde într-un fiu de ţăran atâta aplecare, pasiune pentru CARTE?
Ce-i drept, neamul Bobeică se mai apropiase de templul ei luminos printr-un frate al bunicului, Constantin, care învăţase la Seminarul Teologic din Chişinău, devenind preţ de o viaţă ÎNVĂŢĂTOR; un alt frate, Grigorie, mare autodidact, practicase viaţa întreagă avocatura, fără diplome, fără patente...
MAICĂ-mea, iertată fie de Domnul, bine inspirată, mi-a pus sub pernă de cum văzui lumina zilei, o CARTE...

C.B