Biblio Polis - Vol. 29 (2009) Nr. 1 (Serie nouă)  
ARHIVA  
OMAGIERI / ГОДОВЩИНЫ / ANNIVERSARY
Svetlana VIZITIU
Mihai Volontir: „Demnitatea, dacă o ai, eşti om, dacă nu – nimic nu e!”

Timp de câteva luni sau poate ani te concentrezi asupra vieţii unui personaj, asumându-ţi o altă viaţă. Şi când s-a sfârşit „jocul”, viaţa acestuia, cu bucuriile şi durerile lui, rămâi gol, trist şi rătăcit. Ai trăit o viaţă pe care ai ştiut-o de la bun început din scenariu... Acum trebuie s-o trăieşti pe a ta, mult prea necunoscută, adevărată şi adesea încurcată.”


A venit în lumea filmului, vesel ca un cântec, atrăgând imediat atenţia asupra măiestriei artei sale, altruismului lăuntric şi bunătăţii mărinimoase. Precum şi personajul din povestea ceea a lui Ion Creangă, care, revenind la baştină după 25 de ani de slujbă pentru ţar, fără să-şi dea seama, a impresionat Însuşi bunul Dumnezeu şi Sfântul Petru, atunci când s-a despărţit de ultimele două ruble, dăruindu-le fără regrete cerşetorilor vagabonzi… Astfel, în 1967, începuse cariera cinematografică a lui Mihai Volontir, actor al Teatrului Dramatic Vasile Alecsandri din Bălţi. Rolurile sale se înscriu firesc în şirul valorilor culturii noastre, stârnesc emoţii, admiraţie. A creat chipuri ce rămân în memoria spectatorilor şi de care s-a bucurat mereu, iar în clipele grele –
le-a inspirat încrederea în viitor. Împlinind vârsta de 75 de ani, cunoscutul actor Mihai Volontir a consacrat circa jumătate de secol teatrului bălţean, pe a cărui scenă lucrează chiar de la fondare. Dragostea pentru film îl stimulează pe actor în a lua, pieptiş, treaptă cu treaptă, scara succesului. A realizat mai mult de 120 de roluri în teatru şi în film. Din 1984 este Artist al Poporului, mai târziu devine unul dintre primii cavaleri ai Ordinului Republicii.


Vine pe lume la 9 martie 1934, dinspre părţile Hligenilor, Şoldăneşti, judeţul Orhei, având la ureche păsările cerului şi vuietul pădurii, căci taică-său ţinea canton la o margine de codru. Era micuţ când fratele Nicu l-a învăţat călăria, de atunci are o predilecţie deosebită pentru cai. A văzut cu ochi de copil războiul sângeros, a simţit foametea nemiloasă. Adolescent fiind, a lucrat la cariera din Râbniţa, ziua scotea piatră, seara încărca var în vagoane. A văzut cu ochii săi şi deportarea basarabenilor, a auzit plânsul copiilor smulşi din braţele părinţilor şi duşi în Siberii geroase. A făcut şcoala în Orhei, ulterior instruind şi educând un timp odraslele ţăranilor din comuna Păpăuţi. Aici, apoi şi la Râbniţa, luase contact cu teatrele de amatori, simţind că scena e visul lui. Au trecut nişte ani, când i s-a oferit speranţa. Boris Harcenco, regizor al Teatrului din Bălţi, l-a ajutat – Mihai Volontir devine actor profesionist. Purta în gând şi în inimă cântecele mamei, precum şi îndemnul tatei: „Mihăiţă, să ştii că în viaţă de mare preţ e demnitatea: dacă o ai, eşti om, dacă nu – nimic nu e!”


De-a lungul anilor, s-a afirmat pe platoul de filmare cu demnitate şi verticalitate. A realizat în filme peste 30 de roluri principale, în scenă – de două ori pe atâta, trăind astfel mai multe vieţi. A devenit recunoscut, şi-a clădit un nume în artă atât pe meridian naţional, cât şi pe cel internaţional – s-a filmat în diverse studiouri ale lumii. Pe Esop l-a jucat 12 ani, tot atâţia ani a durat şi rolul lui Ion din Năpasta de marele Caragiale. La invitaţia lui Emil Loteanu, a jucat rolul lui Mihai Adam în filmul Această clipă (1968), Gh. Vodă îi propune rolul brigadierului Obadă din filmul Singur în faţa dragostei (1969), iar pentru rolul lui Dimitrie Cantemir în 1976 i s-a acordat Premiul de Stat al Moldovei. În filmul Cine l-a ucis pe Hugo Vinchero, o coproducţie Lituania-Argentina, a avut-o de parteneră pe actriţa argentiniană Lily Lavale, în Ţiganul şi Întoarcerea lui Budulai pe rusoaica Klara Luciko. Ironia sorţii făcea totul ca M. Volontir, interpretându-şi compoziţiile, să surprindă şi, mai cu seamă, să fascineze imaginaţia doamnelor romanţioase, frângându-le inimile, în rolul ţiganului Budulai… De altfel, aceste seriale televizate sunt foarte longevive, ele având priză, şi în prezent, la spectatori în Federaţia Rusă, Ucraina, Belarus, Serbia, Macedonia, Bulgaria etc. Îl apuca o mare tristeţe, atunci când avea loc prezentarea ultimului spectacol sau se terminau filmările unei pelicule.


Nu numai artistul, dar şi admiratorii lui au rămas foarte decepţionaţi atunci când i s-a acordat pensie doar de 74 lei lunar... Cu toate acestea, Mihai Volontir crede că, în comparaţie cu scena politică, scena teatrului este una adevărată, mult mai credibilă. Adevărul se dovedeşte să fie mai tare decât eşafodul cenzurilor…
S-a scris cândva, în 1988, o carte cu ocazia jubileului actorului; de ce oare
n-a apărut? Autorul dna Larisa Ungureanu, doctor în studiul artelor, susţine că manuscrisul se află şi în prezent la una din edituri. Doar că datele problemei nu se mai schimbă: un mediu artistic, sfârtecat de mizerii, invidie, intrigi... Alte măşti, aceeaşi piesă:„Cred că Mihai Volontir merită, prin talentul pe care îl are, să rămână în atenţia spectatorilor. Nu avem prea multe personalităţi de talia lui şi nu ne putem permite „luxul” să-l dăm uitării. Este un actor care a generat un stil de interpretare.”


Rătăcind printre relicvele filmului, jucate de Mihai Volontir, regizorul Nicolae Ghibu a remarcat, elegiac şi optimist în acelaşi timp: „Mihai, prin intermediul artei sale scenice vibrante, l-a făcut pe erou să se scoale din genunchi în picioare. Atunci am înţeles că dacă gramatica muzicală cunoaşte şapte note, Mihai Volontir poate face uz, în joc, de toate sunetele posibile. Chipul eroului înglobează toate nuanţele – de la sunetul gingaş al viorii, până la cadenţa tobei. Pentru mine a lucra cu Mihai este o plăcere deosebită. Domnia sa este înzestrat cu o polifonie profundă, este reţinut, tăcut, uneori părându-mi singuratic. Dar singurătatea şi reţinerea talentului său înglobează toate anotimpurile: scârţâitul zăpezii şi canicula verii, murmurul primăverii şi freamătul domol al toamnei.” Regretata Klara Luciko, Artistă a Poporului din Federaţia Rusă, îşi aducea aminte: „Când regizorul Anatoli Blank a decis să însceneze povestirea „Ţiganul”, m-a văzut pe mine în rolul Klaudiei Puhlenova. Dar cine va fi Budulai? Am întrebat, căci e vorba de un erou ideal. Între pretendenţi la rol au fost artişti gruzini, armeni, azeri, ba a fost invitat la probe de film şi cântăreţul ţigan Slicenko, mai bun ţigan nici că să găseşti. Dar A. Blank vedea altfel rolul şi nimeni nu-i convenea. Au decis să-l „probeze” şi pe Armen Dgigarhanian, dar s-a dovedit că el este ocupat în alt film. Atunci, i-am spus că cel mai reuşit actor ar fi aici Mihai Volontir, cu care m-am filmat în „Rădăcinile vieţii”, regizor N. Ghibu. Anatoli Blank îl cunoştea de undeva pe Mihai Volontir, s-a bătut cu mâna peste frunte şi în aceeaşi zi trimise asistentul său la Bălţi cu scenariul. Mihai a citit şi a căzut de acord să vină la probe: el vorbea româneşte, eu ruseşte şi imediat a fost acceptat. Ne-am bucurat. Dar când să vină la filmări, nu-i permit cei de la teatru, deoarece era prins în roluri. Am făcut un telefon la Consiliul de Miniştri al Moldovei, vicepreşedintelui Gr. Eremei, care a rezolvat de urgenţă problema. Mihai Volontir a primit concediu pentru şase luni şi s-a mirat mult când a aflat de acea operaţie „secretă” a mea cu telefoanele. Venise direct pe Don, unde aveam deja făcute câteva secvenţe. Am filmat patru episoade, apoi peste un timp, la cererea telespectatorilor, alte patru episoade de acum din filmul „Întoarcerea lui Budulai...” (Din cartea Să fie oare vina mea?,colecţia Strict secret, Moscova, 2001). Nu îndrăznim să judecăm ce ar fi devenit acest film, dacă rolul lui Budulai ar fi fost realizat de către un alt artist contemporan. Succesul de public al filmului Ţiganul a fost atât de răsunător, încât au fost asigurate drepturile de ecranizare a următoarelor episoade.


Numeroase personalităţi ale culturii atestă caracterul complex al omului nostru, în persoana lui Mihai Volontir. Astfel, Mihai Cimpoi, academician, consideră că „personajul jucat de el va fi întotdeauna un erou, fiindcă actorul are ştiinţa rară de a-i imprima ceva monumental, care sfidează obişnuitul, cotidianul”. Petru Baracci, Artist al Poporului: „E un actor de excepţie şi are multe roluri antologice, încât tineretul poate să înveţe multe de la el. Alta e că oameni ca dumnealui astăzi nu-s apreciaţi la justa lor valoare, o să ne muşcăm coatele, dar va fi târziu când vom percepe cu adevărat ce am avut şi am pierdut. Maria Sagaidac, prof. univ. dr. în matematici, actriţă de cinema: „Îi mulţumesc pentru tot ce a fost o tinereţe în urmă! Pentru lecţiile necitite de el, dar pe care le înghiţeam din privire, pentru zâmbetul bun şi înţelegător când nu-mi mergea ceva. Rămân un spectator fidel, mă bucur să-l revăd, mă bucur de succesele lui. Mă mândresc că am fost în aceeaşi echipă!” Pictorul Iurie Matei: „Trebuie să ne bucurăm că-l avem. E un om înţelept şi foarte talentat: pentru mine orice cuvânt rostit de Domnia sa, orice obiect pe care-l atinge capătă splendoare.” Igor Caras, actor: „Pentru dumnealui arta e o religie care-şi are preoţii, dar şi mucenicii ei. E unul dintre aceştia.”


Impresionantă rămâne, şi astăzi, forţa cu care actorul izbuteşte să transmită cele mai complexe stări sufleteşti: limbajul privirilor, gesturilor, atitudinilor, descifrate în prim-plan. Sentimentul trăirii artistice magice – iată destinul succesului lui Mihai Volontir! Sunt 75 de primăveri de când marele actor priveşte cu ochii sensibili ai sufletului la miracolul acestei vieţi încurcate, care-i „trecătoare, cât ai mirosi o floare”, cum zice în binecunoscutul cântec. De altfel, sunt memorabile nu numai rolurile, dar şi cântecele dumnealui, lansate la îndemnul fraţilor Petre Teodorovici şi Ion Aldea-Teodorovici. Cu vocea sa inconfundabilă M. Volontir aduce lumii mesaje de omenie, de comportament civilizat. Are în palmares şi un cântec propriu, despre Bălţi, oraşul viselor sale. A plâns cu lacrimi amare la aflarea veştii despre moartea lui Grigore Vieru, un moment extrem de emoţionant: s-a văzut într-un interviu unde actorul vorbea despre prietenul său. „Viaţa asta-i scurtă tare, cât ai mirosi o floare” sunt versurile unui cântec de pe vremea părinţilor noştri. Cum mai trece timpul! Mulţi ani cu sănătate şi multe bucurii, maestre Mihai Volontir.