Biblio Polis - Vol. 29 (2009) Nr. 1 (Serie nouă)  
ARHIVA  
2009 – ANUL EUROPEAN AL CREATIVITĂŢII ŞI INOVAŢIEI / 2009 – ГОД ТВОРЧЕСТВА И ИННОВАЦИЙ / 2009 – YEAR OF CREATIVITY AND INNOVATION
Dr. conf. univ. Lidia KULIKOVSKI, director general al BM „B.P. Hasdeu”
BIBLIOTECI VERSUS INOVAŢII

Totul evoluează, progresează şi se schimbă în jurul nostru – mediul, societatea, lumea, în general şi fiecare organizaţie în particular. Este ridicol, în tumultul acestor metamorfoze, să rămâi plafonat pe vechile cutume.
Într-o lume care se schimbă doar schimbarea este constantă, spun înţelepţii. Schimbarea afectează organizaţiile într-un mod consistent atât prin viteză, cât şi prin dimensiune, având cea mai mare influenţă asupra managementului organizaţiilor şi serviciilor informaţionale. Creativitatea şi inovarea exploatează schimbarea şi oferă organizaţilor instrumentele necesare rezolvării problemelor cu care se confruntă (Ionel Enache).


Se schimbă bibliotecile ca parte a acestei lumi? Sau rămân depăşite de situaţie, de crize? Invocăm două puncte de vedere ale unor specialişti notorii: (1) Ion Stoica încă în 2000 afirma că „structurile biblioteconomice intră în vârtejul ameţitor al schimbării, nu-şi mai recunosc reperele de ieri, sunt contestate şi apărate, în acelaşi timp, din afară şi din lăuntru, îşi pierd busola, traversând atât zone de rigiditate, cât şi teritorii de schimbare uluitoare şi, adesea, iraţională”. (2) Patric Bazin, în aceeaşi perioadă, spunea că „biblioteca începe să semene din ce în ce mai mult cu o peşteră a lui Ali Baba, sau cu un centru comercial unde mereu se întâmplă câte ceva, la toate etajele”.
Inovaţia este generatorul, izvorul principal de dezvoltare, afirma, cu toată convingerea, savantul austriac J. Schumpeter. El vedea în inovaţie posibilitatea de a trece peste declin prin impulsionarea activităţii inovaţionale.


Termenul inovaţie, de origine din latina clasică, provine de la substantivarea – inovatio, inovationis (însemnând „noutate”, „schimbare”, „prefacere”) – a verbului innovo, innovare (cu înţelesul de „a înnoi”). Preluat din franţuzescul „innovation”, devine românescul „inovaţie”, păstrându-şi, de la început până în zilele noastre, accepţiile de „noutate” şi „nou”. Termenul „inovaţie” este încărcat, astăzi, cu sensul de diferenţă calitativă, de ceva calitativ nou în raport cu altceva, ca depăşire a existentului, ca ceva ce duce spre superior, spre mai-bine, spre progres, originalitatea fiind nota ei definitorie.


Dinamizează, intensifică bibliotecile noastre activitatea inovaţională pentru a se înscrie în ritmul zilei de azi? Noua lume aduce cu ea şi noi tipuri de abordare, acţiune, creativitate. Chiar şi cele mai birocratice structuri, care prin tradiţie se schimbă mai greu, recunosc că trebuie să fie mai flexibile, potrivit împrejurărilor în care se află. Bibliotecile sunt structuri, nu am spune birocratice, dar rigide, ascunzându-se de acest calificativ sub cuvântul magic „tradiţie”, termen ce pare a fi departe de „inovaţie”. Tudor Vianu spunea referitor la relaţia tradiţiei şi inovaţiei: „Tradiţia este însă o forţă necesară şi binefăcătoare, atunci când se echilibrează cu libertatea şi inovaţia. Găsirea acestui just echilibru a fost secretul marilor culturi în epocile lor de înflorire”.
Apare o altă întrebare: sunt bibliotecile noastre, şi ne referim la bibliotecile publice, într-un stadiu înfloritor sau într-un stadiu de declin? Abordează bibliotecile noastre inovaţia ca prioritate profesională de supravieţuire?


Analiza literaturii ştiinţifice dovedeşte că cea mai mare parte a cercetărilor abordează activitatea inovaţională în ştiinţă, economie şi în sfera serviciilor materiale. În aceste domenii sunt reflectate pe larg tehnologia implementării inovaţiilor, structura şi gestiunea lor. În acelaşi timp, rămân neexplorate problemele inovaţiilor în sfera socioculturală, în care se regăseşte şi biblioteca. Există câteva articole ştiinţifice, semnate de A. Rău, E. Martin, L. Kulikovski etc., dar nu destule pentru a generaliza şi sistematiza activitatea inovaţională în bibliotecile din RM. În alte ţări au mai abordat subiectul inovaţiilor Ion Stoica, Ionel Enache (România); N.D. Kondratiev, E. Kacianov, N.T. Ciuprin, I.S. Pilko (Rusia); J. Smith, Sh. Corrall, M. Line şi alţi autori din Occident.


În această sferă lipsesc şi documentele care ar reglementa activitatea inovaţională, criteriile de eficienţă a acestei activităţi, ceea ce pune în dificultate şi complică activitatea inovaţională a bibliotecilor. Unii autori consideră că activitatea inovaţională este totalitatea mai multor componente – experienţa înaintată sau practicile de calitate, propunerile de raţionalizare şi rezultatele cercetărilor ştiinţifice. Laboratorul unde luau naştere inovaţiile era considerat mult timp (unii specialişti susţin şi acum acest punct de vedere, cu precădere în Rusia) serviciul (secţia, departamentul) metodic al bibliotecii. Astăzi acest laborator, afirmă mulţi autori, poate fi considerat serviciul (secţia, departamentul) marketing al bibliotecii. De fapt, subiecţii acestei activităţi sunt toate componentele structurale ale bibliotecii şi actorii activităţii inovaţionale sunt toţi angajaţii, bibliotecarii instituţiei.
Literatura de specialitate înregistrează multiple definiţii ale inovaţiei. Analiza diverselor definiţii ale acestei noţiuni conduce la următoarea concluzie: conţinutul specific al inovaţiei îl constituie schimbările, şi funcţia principală a activităţii inovaţionale este funcţia schimbării. Dacă e să ne oprim la una din mulţimea definiţiilor, o alegem pe cea standardizată: inovaţia se defineşte ca rezultat al activităţii inovaţionale, materializate în forma unor produse noi, îmbunătăţite, implementarea unui nou sau îmbunătăţit proces tehnologic, utilizat în activitatea practică sau în o nouă acceptanţă a serviciilor sociale.


Din punctul de vedere al lui Schumpeter inovaţiile conduc la demolare constructivă, condiţionând trecerea organizaţiei de la o etapă la alta, având o duală influenţă: dintr-o parte deschide noi posibilităţi pentru dezvoltare; din altă parte – nu permite continuarea dezvoltării în mod tradiţional, de până la implementarea inovaţiilor.
Una din forţele pozitive ale schimbării, care au cuprins bibliotecile, este tehnologia. Tehnologiile au dictat restructurări, retehnologizări, extinderi sau miniaturizări, elaborări de noi metode de planificare a resurselor, redefiniri ale relaţiilor cu utilizatorii. Toate acestea au condus la posibilitatea de a face mai mult (diversificarea serviciilor, ofertelor informaţionale, facilităţilor şi căilor de furnizare a informaţiilor către utilizatori) şi mai bine (viteză, promptitudine, calitate, atractivitate).


Fiecare bibliotecă se străduie să investească cât mai multe mijloace şi oameni în tehnologii. Cheltuielile legate de tehnologie în bibliotecile din Occident au trecut de 50% din bugetele instituţiilor. Cât alocă bibliotecile noastre pentru tehnologie? 1%, 2% sau 3%? Deşi nu deţinem cifre concrete cu certitudine sunt sub aceste variabile. Mă refer la media pe ţară. În particular, poate că există şi exemple mai bune. Putem elucida doar cu exemplul BM, care a cheltuit în 2007 circa 500 mii lei (aprox. 2%), iar în 2008 – 300 mii lei (aprox. 1,6%). Bibliotecile publice din teritoriu au cheltuit şi mai puţin. Sumele alocate (mult sub calificativul suficient) condiţionează fragilitatea rezultatelor înregistrate la domeniul automatizare şi modernizare. Paradoxul situaţiei bibliotecilor constă în aceea că ele sunt capabile să formuleze clar provocările strategice de expansiune şi performanţă, dar nu le pot realiza din cauza finanţării insuficiente. Bibliotecile recunosc urgenţa acţiunii, sunt pregătite să se mobilizeze pentru inovaţie, dar rămân imobilizate atâta timp cât nu au susţinere financiară şi o strategie naţională de inovare tehnologică.
Este ştiut şi demonstrat faptul că bibliotecile sunt conştiente de necesitatea inovaţiei tehnologice, dar rămân în continuare într-o poziţie foarte vulnerabilă. Bibliotecile plasează inovarea tehnologică ca prioritate, iar tehnologia este percepută, de către bibliotecari, ca un factor important de competitivitate, însă bibliotecile, cu bruma lor de echipament tehnologic, rămân vulnerabile la orice influenţă de mediu. Chiar şi bibliotecile bine dotate, cu practică tehnologică intensă, nu se simt competitive vizavi de alte instituţii prestatoare de servicii din comunitate, vizavi de „dinozaurii” timpurilor noastre ca Rambler, Yahoo, Google şi alte resurse web.


Fiecare bibliotecă tinde să ocupe un loc privilegiat în comunitate. Acest deziderat este exprimat în misiunea, valorile, scopurile strategice şi obiectivele operaţionale ale bibliotecilor. Locul central, râvnit, este determinat de produsele şi noile servicii pe care le oferă biblioteca membrilor comunităţii. Rapiditatea, aprecierea corectă a nevoilor comunităţii, a utilizatorului, optimizarea continuă a proceselor interne, disponibilitatea resurselor informaţionale şi financiare necesare, perseverenţa, sunt factorii care clasează bibliotecile în fruntea sau la coada topurilor de calitate, de percepţie şi imagine în viziunea celor care o utilizează şi celor care o evaluează.


Deci, fundamental, inovaţia nu poate apărea marginal în activitatea bibliotecilor. Ea trebuie să se situeze în miezul obiectivelor bibliotecii, să se regăsească în viziunile manageriale, în modelul sistemului calităţii bibliotecii, în sistemul de evaluare a performanţelor care să se concentreze asupra identificării subperformanţelor şi oportunităţilor; în sistemul de comunicare internă (atât al rezultatelor şi inovaţiilor deosebite, al experienţelor singulare de succes, cât şi al eşecurilor, ratărilor). Analizând rapoartele bibliotecilor publice, constatăm că lipsesc referirile la activitatea inovaţională. Nu inovează? Se tem de inovaţii? Bibliotecarii ca şi toată lumea le asociază cu produsele noi, prestări de servicii noi, patente, invenţii sau descoperiri fundamentale. Inovaţii sunt nu numai cele de cotitură în istoria umanităţii sau cele legate de dezvoltarea noilor tehnologii. Majoritatea inovaţiilor referitoare la îmbunătăţirea produselor sau la optimizarea furnizării serviciilor se produc, în biblioteci, aproape zilnic. Însă nu se analizează şi nu se sistematizează nici la scară naţională, nici la cea locală şi e foarte dificil să facem orice fel de concluzii.
E ştiut un lucru – activitatea inovaţională reuşeşte în bibliotecile în care: (1) există necesitate de inovare – există mai mult ca niciodată, ne aflăm într-o perioadă de criză; (2) există mediu propice pentru dezvoltare – avem un mediu mai mult decât stimulator de inovaţii, un mediu care cere ultimativ inovare; (3) biblioteca are orientare spre nou – biblioteca nu are altă cale decât spre nou; (4) biblioteca are potenţial inovaţional – potenţial inovaţional înseamnă capacitatea organizaţională şi profesională a bibliotecii de a susţine activitatea inovaţională – adică, deţine structura, resursele şi nivelul de dezvoltare, necesare pentru activitatea inovaţională.


Considerăm că inovaţiile aduse produselor, serviciilor sunt pârghii care ţin biblioteca în vizorul utilizatorului şi o plasează în centrul comunităţii. Important este ca conducerile bibliotecilor să se concentreze pe inovaţii esenţiale, pe programe de dezvoltare şi îmbunătăţire continuă. Pentru că, alături de inovarea produselor, la fel sau chiar mai importante sunt optimizările proceselor de producere a produsului şi ale comportamentului… Altfel spus, succesul unui produs este tot mai mult determinat nu de caracteristicile, superioare tehnice, ale produsului, ci de capacitatea de a forma derulările („procesele”) interne corespunzătoare. Concret, este vorba de stimularea şi folosirea continuă a potenţialului colaboratorilor. În acest sens, ar fi bine ca la nivel naţional, ca şi la cel local, managerii de biblioteci să deruleze acţiuni de instruire pe tema managementului inovaţiilor la care bibliotecarii să înţeleagă ce este inovaţia; să cunoască nevoile de inovaţie şi strategiile în domeniul inovaţiei, influenţa inovaţiei asupra structurii bibliotecii; cum şi ce inovează bibliotecile în Occident; aspectele etice ale inovaţiei; cum să promoveze inovaţia etc. Avem nevoie de instruire, avem nevoie de intensificarea preocupărilor de aspectele de inovare. În pofida proceselor, obiective, reale care decurg în biblioteci, în pofida rezultatelor înregistrate în dezvoltarea şi modernizarea bibliotecilor nu avem astăzi abordări teoretice ale problemei, ale recunoaşterii inovării ca factor al dezvoltării domeniului.
Conform teoriei recunoscutului strateg Gary Hamei, care consideră că într-o lume discontinuă, doar inovaţia radicală va crea progres, se susţine că mediul economic, cu cât este mai dificil, cu atât este mai mare tentaţia de a face economii şi, în acest context, inovaţia devine singurul drum posibil. Istoria progresului uman demonstrează cu exemple cunoscute că instituţiile sunt constrânse să inoveze cel mai mult în perioadele de criză. Au bibliotecile din RM altă cale decât inovarea? Suntem în plină criză, măsurile guvernului de a economisi le simţim deja şi presupun că vor fi şi mai crâncene...


În condiţiile în care suntem, profunzimea activităţii inovaţionale depinde de caracteristicile istorice, demografice, economice, sociale ale fiecărei localităţi în care operează biblioteca, de strategiile de dezvoltare a fiecărei biblioteci, de dorinţa de inovare şi modernizare a fiecărei biblioteci în parte, de calitatea şi competenţa potenţialului uman al bibliotecii.
Toate bibliotecile, mari şi mici, în anul 2009, Anul european al creativităţii şi inovaţiei vor trebui să-şi asume inovaţia ca pe o datorie pe care o vor învăţa, o vor practica şi o vor promova. Amintiţi-vă înţeleapta spusă a suedezului Leif Edvinsson: „Oamenii învaţă cât timp trăiesc. Organizaţiile trăiesc cât timp învaţă.”

Bibliografie:
1. Stoica, Ion. Criza în structurile infodocumentare. Sensuri şi semnificaţii contemporane. Constanţa, Ex-Ponto, 2001.
2. Enache, Ionel. Managementul în structurile infodocumentare. Bucureşti : Editura Universităţii din Bucureşti. - 2008.
3. Bazin, Patrick. Mai apropiaţi de depărtări // http://www.bibnat.ro/biblioteconomieultimulnumar.php//
4. Hamel, Gary. Leading The Revolution: How To Thrive In Turbulent Times By Making Innovation A Way Of Life. – ISBN 1591391466.
5. Stroe, Constantin. Îndrumar în filosofia culturii. Bucureşti: Editura Universitară, 2003. – 222 p.
6. Ciobanu-Băcanu, Maria. Inovaţie şi tradiţie în dezvoltarea culturală. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. – 1988. - 124 p.
7. Alpopi, Cristina. Creativitate şi inovare http://ww.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=238&idb
8. Băloiu, L.M. Management inovaţional // Băloiu, L.M. Frăsineanu, Ioan, Frăsineanu, Corina http://www.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=238&idb
9. BM ”B. P. Hasdeu”. Raport de activitate, Chişinău, 2007, 2008.
Surse pentru dezvoltare personală:
1. Michalko, Michael. Jocurile minţii: manualul creativităţii în afaceri. Bucureşti, Amaltea, 2008. - 411 p.
2. Claxton, Guy, Lucas, Bill. Fiţi creativi! Bucureşti, Curtea Veche Publishing, 2006. - 264 p.