Biblio Polis - Vol. 23 (2007) Nr. 3 (Serie nouă)  
ARHIVA  
REMEMBER

INGMAR BERGMAN A MURIT CALM ŞI LINIŞTIT PE INSULA LUI

Din când în când marile personalităţi pleacă în valuri. În dimineaţa zilei de 30 iulie 2007, Ingmar Bergman a decedat la reşedinţa sa din insula suedeză Faarц (Gotland), la vârsta de 89 de ani. După o viaţă şi o carieră îndelungate, deloc calme, deloc liniştite, cineastul a plecat „calm şi liniştit”, după cum a declarat fiica sa, Eva Bergman. Suferise în octombrie 2006 o operaţie la şold. Se retrăsese pe insula sa, unde a turnat mai multe filme, şi locuia acolo singur o mare parte a anului (ultima sa soţie, Ingrid, murise în 1995). Regizorul şi scenaristul suedez Ingmar Bergman a fost una dintre cele mai importante personalităţi ale istoriei cinematografiei secolului XX, reuşind să propună soluţii, idei şi viziuni radicale în arta filmului, dar fiind în egală măsură şi una dintre figurile de prim rang ale teatrului suedez modern. Ca regizor şi scenarist a fost „răspunzător” pentru numeroase pelicule, producţii de televiziune, emisiuni radio şi spectacole de teatru. În total, a regizat 62 de filme, scriind şi scenariul pentru o bună parte dintre acestia, precum şi 170 de spectacole de teatru. Ingmar Bergman rămăsese unul dintre ultimii, dacă nu ultimul regizor legendar, gigantic, un clasic în viaţă sau cum li se mai spune personalităţilor pe lângă care orice epitet devine inutil. Acum câţiva ani, cineastul ale cărui filme numai calme şi liniştite n-au fost, ci au înfăţişat complexitatea şi tragismul condiţiei umane, declara că viaţa sa este „un insuportabil infern”, pentru ca în anul 2000 să afirme pentru televiziunea suedeză că nu se teme de moarte. „E greu până şi să trăieşti”, spunea, adăugând că nu crede că o s-o mai reîntâlnească pe Ingrid, a cincea şi singura soţie de care n-a divorţat.
A avut cinci soţii şi cel puţin nouă copii (majoritatea fiind astăzi regizori, actori, scriitori etc.) şi i s-a reproşat deseori că nu a fost niciodată un familist şi/sau un tată bun. Se face o confuzie regretabilă între soţia sa Ingrid (von Rosen, devenită prin căsătorie Bergman) şi marea actriţă suedeză Ingrid Bergman, care nici măcar nu a jucat în vreunul dintre filmele lui. În ultimii ani, Ingmar Bergman îşi luase de mai multe ori adio de la lumea teatrului şi de la cea a filmului. Prima oară anunţase după ce scosese filmul Fanny şi Alexander, în 1982, că se retrage. Dar după 20 de ani de pauză a revenit şi a realizat, în 2003, pentru televiziunea suedeză, Sarabanda, care ulterior a rulat şi în cinematografe. Îi plăcea să spună că pentru el teatrul e soţia şi filmul amanta (fiind şi mai scumpă), drept pentru care la teatru renunţa mai greu, mai mult, nu putea trăi fără să nu facă teatru. În 2002 a montat Fantomele lui Ibsen, dar şi-a luat adio de la scenă de-abia în 2004, la vârsta de 86 de ani.
Ingmar Bergman s-a născut pe 14 iulie 1918 la Uppsala, într-o familie cu puternice legături religioase şi cu morală strictă (tatăl său era preot). Poate şi de aceea, în filmele sale de mai târziu a exploatat ideea unei existenţe din care Dumnezeu lipseşte. A debutat în teatru în anii ‘40, la Opera din Stockholm, iar în 1960 s-a angajat regizor la celebrul Dramaten, dar din 1945 decisese deja că „să fac filme e pentru mine o nevoie asemănătoare celor de a mânca, a bea sau a iubi”. A realizat de-a lungul anilor peste 40 de filme, printre care filme nelipsite din orice cinematecă: Strigăte şi şoapte (1972), Scene de viaţă conjugală (1974), Sonată de toamnă (1978), A şaptea pecete (1956), Fragii sălbatici (1957), Persona (1966), Ora lupului (1967), Oul de şarpe (1977), în fine, testamentul său, Fanny şi Alexander (1982).
În Suedia natală, moartea lui Ingmar Bergman e o pierdere imensă. „Nici un artist suedez, din orice domeniu, n-a avut aşa o recunoaştere şi un aşa mare succes”, declara directoarea Cinematecii Suedeze, Aase Kleveland. Ingmar Bergman n-a luat vreun Oscar pentru vreun film al său, deşi fusese nominalizat de mai multe ori, ultima oară pentru Fanny şi Alexander.
(Adaptare după resurse Internet)