Biblio Polis - Vol. 23 (2007) Nr. 3 (Serie nouă)  
ARHIVA  
RECENZII ŞI CONSEMNĂRI / РЕЦЕНЗИИ И ЗАМЕТКИ / REVIEWS AND NOTES
Ludmila DOROŞENCU

AM CRESCUT ÎN PREAJMA CUVÂNTULUI...

În luna lui cuptor 2007, la editura Phoenix, a văzut lumina tiparului o nouă carte de versuri: Vasile Nedelescu. Treptat, treptat...
Vasile Nedelea – pseudonimul literar Vasile Nedelescu – este inginer de formaţie. A absolvit în 1973 Facultatea de electrofizică a Institutului Politehnic din Chişinău (actualmente, Universitatea Tehnică a Moldovei).
Politehnica chişinăuiană se afla pe atunci la începuturi, electrofizica fiind una din cele mai solicitate facultăţi. În cadrul acestui aşezământ activa un cenaclu literar – Ritmuri, frecventat de studenţi de la diverse facultăţi. Nu toţi membrii cenaclului au devenit scriitori, dar cu siguranţă au păstrat ca o nespus de frumoasă amintire a tinereţii clipele de înălţare, de catharsis, petrecute la acel cenaclu, pe parcursul întregii vieţi rămânând admiratori de sublim, „consumatori de poezie”. De la acel cenaclu au pornit pe făgaşul literaturii Vasile Nedelescu, Nicolae Rusu, Renata Verejanu...
Fiind deja angajat al Institutului de cercetări ştiinţifice în domeniul planificării, Vasile Nedelescu a făcut fară frecvenţă şi Institutul de Literatură „Makim Gorki” din Moscova, secţia poezie. Astfel, de mulţi ani V. Nedelescu practică o simbioză, o convieţuire reciproc avantajoasă între ştiinţele exacte şi lirică. Are în arsenalul de creaţie două cărţi de versuri pentru copii: Scăriţa ploii (1983) şi Steaua de noroc (1986), precum şi o carte de poezii Lumina salvatoare(1987). În 1986, la editura Molodaia gvardia, din Moscova îi apare cartea de versuri Zemnaia doina (Doina pământului.). Publică grupaje de versuri în ziare şi reviste din R. Moldova şi din România.
Treptat, treptat... este o carte dorită, jinduită. Vasile Nedelescu a făcut mai multe încercări de a-şi scoate un volum cu grafie latină, cunoaştem însă cu toţii problemele sponsorizării. Această stare de zbatere în van, de încercări soldate cu eşec, poetul o fixează în una din poezii: E criză. Criză lungă de creaţie. /Incertitudine. /Frământ. /Negaţie.
Venit ca şi noi toţi de la brazdă, de la izvoare, poetul este îngrijorat de oraşul poluat, de dealul cu melci care în curând se va transforma în magistrală... A trudit din copilărie la muncile câmpului, cunoaşte îndeaproape osânda ţăranului şi îi descrie prin metafore exacte pe oamenii câmpului: Oamenii / cu diademe de sudoare -/ semn că sunt stăpâni vrednici / ai neodihnei - / s-au retras în amiază / la umbra unor gânduri / aplecaţi peste sufletul izvorului.
Despre patimile, zbuciumul muncii de creaţie, despre surprinderea acelor clipe magice, feerice, de inspiraţie, atât de necesare pentru omul de creaţie, citim în altă poezie:
Mă uit prin odaie: / Fum! / Mă uit în mine: / Pustiu! / Privesc prin geam: / Afară aleargă Poezia!
Aşa este, în jurul nostru e multă poezie, s-o intuim, s-o simţim, s-o savurăm, să ne bucurăm de ea.
Poetul are o predilecţie aparte pentru anotimpul toamnei. E şi firesc, a ajuns la vârsta întomnării. Chiar şi pe coperta cărţii sunt înfăţişate câteva frunze arămii. Toamnă, / te îmbrăţişez / ca pe o femeie încă frumoasă, dar niţel melancolică / şi tristă / că tinereţea o lasă.
Şi poeziile de dragoste sunt scrise prin viziunea unui om trecut de vârsta ecuatorului. Poetul se adresează fiinţei dragi: Hai, iubito, să-ntreţinem focul. / Veacul vieţii, vezi, ce e grăbit? / Vine iarna albă ca sorocul / Şi copacul sorţi-i desfrunzit. Apărută într-un moment greu pentru autor − în vara când i-a decedat mama − cartea este ca o rază de lumină dătătoare de speranţe, ca un semn al continuităţii. Ori, iată cum defineşte poetul viaţa: Soarele răsare şi apune. / Răsare şi apune. / Răsare şi apune. / Răsare şi apune. / Într- un ochi e ziuă, / În altul e noapte. / Ziuă, noapte. / Ziuă, noapte. / Ziuă, noapte. / Şi numai două uşi: / Prin care poţi să te strecori / Doar o singură dată: / Naştere, Moarte.
Ludmila DOROŞENCU