Biblio Polis - Vol. 23 (2007) Nr. 3 (Serie nouă)  
ARHIVA  
EVENIMENT / СОБЫТИЕ / EVENTS
Consemnare: Raia ROGAC

SALONUL INTERNAŢIONAL DE CARTE: TRADIŢIE ŞI STIMULARE CREATIVĂ

Motto: „O bibliotecă este vie prin spiritul şi oamenii ei. Nimic nu este mai actual şi mai intens decât pulsaţia inefabilă a unei cărţi”.
Nicolae Iorga
– Domnule director general, mai întâi vreau să vă adresez sincere felicitări cu prilejul jubileului instituţiei al cărei patron sunteţi. Cred că, în context, ar fi binevenită, pentru cititorii revistei BiblioPolis, o sumară trecere în revistă a celor mai semnificative file din istoria Bibliotecii Naţionale.
– Mulţumindu-vă pentru felicitări, mă simt aproape somat să remarc motto-ul aşezat de dvs. în susul întrebărilor ce mi le-aţi pregătit, semnificaţia şi sugestia celor două propoziţii care îl alcătuiesc. Una hirundo ver non facit, ziceau vechii latini. Indubitabil, personalul unei biblioteci este cel care însufleţeşte instituţia, care pune în mişcare circuitul de idei şi de valori, tot el fiind şi acea Anima ce îi creează utilizatorului spaţiul metafizic iminent unei interiorizări, fără de care actul cel adevărat al lecturii ar eşua. Mai mult, bibliotecarii şi utilizatorii trebuie să fie reînsufleţiţi de una şi aceeaşi mişcare interioară. Numai în acest fel se deschide accesul către lumea imaginară, spirituală, în care se transbordează cel care se lasă dus de vehiculele literelor. Poetul Rainer-Maria Rilke mărturisea, în Les Cahiers de Malte Laurdis Brigge, că a trăit adesea astfel de stări în sălile de lectură ale Bibliotecii Naţionale a Franţei. Cât e de minunat să te afli printre oamenii care citesc într-o sală de lectură, scrie el. Fiecare din ei este prezent în mod real şi în acelaşi timp nu este, căci a plecat de mult în lumea cărţii pe care o citeşte. Ei bine, acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă bibliotecarii covârşeau prin prezenţa lor reală lumea imaginară. Bibliotecarii trebuie să fie acea punte abia tangibilă pe care cititorii păşesc din lumea materială în cea imaginară, spirituală de dincolo de existenţa minoră.
Oare nu aceasta ar trebui să fie strategia magistrală, finalitatea unei biblioteci? Da, zicem noi, suprasarcina ei rezidă tocmai în construirea acestei oportunităţi, a acestui spaţiu al libertăţii.
Desigur, romanii mai spuneau: Qualis rex, talis grex. În acest context, există două posibilităţi de nominalizare a „principalelor file de istorie” (lucru pe care mă rugaţi să-l fac): suprapunerea istoriei acestei biblioteci cu istoria Basarabiei, din care vom vedea că biografia acestei instituţii e ca un breviar al istoriei provinciei, încât filele principale ale amândurora corespund, sau, a doua abor- dare, care constă în a lua drept punct de orientare dictonul de la începutul acestui alineat şi a considera drept „file de istorie” perioadele de activitate ale directorilor care s-au rânduit la conducerea bibliotecii în aceşti 175 de ani. Această a doua manieră ne dezvăluie şi mişcarea gândirii biblioteconomice la noi, şi contextul concret istoric al fiecărui directorat. Eu am recurs la această metodă în eseul intitulat Biblioteca Naţională în circuitul de idei (publicat în volumul Magister dixit). Principalele file istorice în acel eseu le constituie activitatea lui Gavriil Bilevici, primul bibliotecar, Nicolai Cozlov, Venedict Beller, Alexandru Chirtoacă, Gheorghe Cincilei, Petru Ganenco, Tatiana Levandovski.
Din 1992 a demarat o perioadă cu totul deosebită în istoria bibliotecii noastre şi a întregului SNB. E o filă ce cuprinde activitatea generaţiei de aur a biblioteconomiei basarabene, generaţie reformatoare din care mi-a fost dat să fac parte şi eu. S-a scris mult despre realizările acestei generaţii care a dat biblioteconomiei naţionale o direcţie europeană şi postmodernă. BNRM a trecut printr-o schimbare la faţă revelatoare, creându-şi o imagine elitară în context naţional şi nu numai, s-a bucurat de preţuirea UE, a Fondului de Excelenţă de la Geneva, a conducerii republicii şi a comunităţii bibliotecare de la noi. Despre toate acestea s-a scris şi acum, în ediţiile noastre jubiliare, şi anterior, în presă şi în alte genuri de publicaţii, toate acestea scutindu-mă de ingratitudinea unui autoelogiu. Mai ales că, vine vorba, Veritas filia temporis est.
– Care sunt cele mai valoroase fonduri ale bibliotecii şi cea mai veche carte aflată în grija Bibliotecii Naţionale?
– În general, funcţia determinativă a unei biblioteci naţionale este memoria, deci pentru ea sunt preţioase toate publicaţiile ce apar pe teritoriul ţării a cărei BN este, căci aceste documente constituie în ansamblul lor memoria acestui teritoriu, a ţării, a neamului întreg. În sensul la care intuiesc că-l aveţi dvs. în vedere, vă spun că în chiar ajunul aniversării a 175-a a BNRM, când am constituit o echipă de creaţie care să elaboreze volumul întâi al colecţiei Din comorile BNRM (care a şi fost lansat în cadrul suitei de activităţi aniversare), mi-a revenit sarcina să abordez încă o dată chestiunea cu privire la cărţile care pot fi considerate cele mai vechi în colecţiile bibliotecii noastre. Am scris şi un eseu consacrat acestor exemplare. Aşadar, BNRM este deţinătoarea a două cărţi străvechi care sunt legate, prin „biografia” lor poligrafică şi în special prin conţinutul, autorul şi comentatorii lor, de epoca primelor tipărituri de pe continentul european, precum şi de vremile antice ale părinţilor filosofiei. Prima din aceste cărţi cuprinde Categoriile lui Aristotel şi a fot scoasă în limba greacă la Veneţia, în anul 1551. Este o carte paliativă, adică făcută pe modelul incunabulului omonim, publicat tot la Veneţia, în 1499. În celebra bibliografie a lui Konrad von Gesner, tipărită la Zurich în 1455-1456, această carte e descrisă ca fiind un incunabul târziu. Aroma acestei ediţii a categoriilor aristoteliene o fac comentariile marelui interpret de opere filosofice antice Simplicius. A doua, ca vechime, carte, din colecţiile BNRM este volumul Acciaioli, Donati. Octo Politicorum Commentarij, Nunc primum in Lucen editi, Veneţia,1556.
Din “vechimile” din relativa noastră proximitate, au fost menţionate mereu Biblia de la Ostrog şi Apostolul lui Ivan Feodorov (Rusia), ediţii princeps. Un loc aparte, în acest context, revine unui din volumele dintr-o tragere ulterioară a Cărţii Româneşti de Învăţătură (Cazania) a mitropolitului Varlaam. Sunt preţioase primele cărţi tipărite pe teritoriul Basarabiei: colecţia Bănulescu-Bodoni (cărţi scoase la Tipografia Exarhicească din Chişinău în 1812-1814), cărţile tipărite de Mihail Strelbiţki la Dubăsari, ediţiile princeps ale cărţilor lui D. Cantemir, ale clasicilor literaturii române, colecţia bibliofilică şi alte ediţii deosebite, care corespund parametrilor de ediţie patrimonială sau bibliofilă. Totalul ediţiilor vechi şi rare deţinute de BNRM atinge cifra de 28 mii exemplare.
– Sfârşitul încununează opera... Dacă vorbim de Salonul Internaţional de carte, cred că ar trebui să identificăm premiile care au fost acordate, dar nu înainte de a ne prezenta o informaţie generală despre participanţi, lansări de carte, alte evenimente care s-au înscris în amplul şi variatul program al SIC-2007.
– Finis coronat opus... Am întâlnit acest dicton în mai multe pasaje din grandiosul manual al Lidiei Kulikovski. În cazul nostru, însă nu cred că Salonul Internaţional de carte (SIC-2007) este sfârşitul a ceva. Încununare - da, dar sfârşit, niciodată. El poate fi considerat, dacă ţineţi atât de mult la acest cuvânt, ca o încununare a noii imagini ce şi-a creat-o BNRM în urma reformei prin care a trecut şi continuă să mai treacă. Cununa, însă, pe lângă funcţia ei simbolică, are drept menire magistrală să scoată în evidenţă pe purtătorul ei. Salonul este într-adevăr o realizare de vârf a BNRM, iar câteva cotidiene l-au numit, cu nişte ani în urmă, drept cea mai importantă acţiune culturală în viaţa republicii noastre. Salonul e o trecere în revistă nu doar a cărţilor expuse de editori, ci şi a palmaresului de formule biblioteconomice de difuzare culturală şi de activitate ştiinţifică creat după 1992. Specificul principal al ediţiei din acest an al Salonului a constat în faptul că el a fost consacrat aniversării a 175-a a BNRM. Aceasta înseamnă că am realizat o împletire a liniilor compoziţionale ale Salonului cu suita de acţiuni cultural-ştiinţifice consacrate jubileului. A ieşit, cum a zis cineva, o corolă de întâmplări minunate care a durat mai multe zile, biblioteca producându-se într-o ipostază despre care scria într-un minunat poem Grigore Vieru: „...Ca un pom cu roşii mere sunt rodit lăuntric eu”. Echipa BNRM a demonstrat tot ce are mai bun la ora actuală; în plus, a lansat câteva iniţiative şi formule în premieră absolută. Am reuşit să ne constituim un stil cult şi înalt, să ducem multe din formulele noastre de activitate la înălţimea perfecţiunii.
Precum s-a spus şi la conferinţa de presă, la SIC 2007 a fost expusă producţia a 83 edituri din 16 ţări. Numărul lucrărilor aşezate pe standuri şi simeze a întrecut cifra de 4 500. Au avut loc peste 120 lansări de carte, au fost inaugurate nouă expoziţii de cărţi, opere de artă, lucruri personale ale autorilor omagiaţi, au fost organizate 25 de acţiuni cultural–ştiinţifice de anvergură, a fost înregistrat un număr de peste 12 mii de vizitatori.
Premiile acordate la salon au fost aduse la cunoştinţa opiniei publice într-un mod foarte operativ de către mijloacele de informare în masă, aşa încât ele sunt cunoscute de o lume întreagă. Ca să vă onorez, totuşi, întrebarea, aş enumera aici doar pe câştigătorii premiilor principale: Marele Premiu Coresi a fost decernat editurilor ARC şi GUNIVAS, pentru DEXI – Dicţionarul explicativ ilustrat al limbii române. Premiul Editura anului a revenit „Cartier”-ului. Premiul Cartea anului a fost acordat din nou lui Iurie Colesnic, pentru vol. 7 al Basarabiei necunoscute. Premiul Tipografia anului a revenit Tipografiei Centrale, iar Premiul Ilie Gravorul a fost conferit editurii ARC, pentru prezentarea grafică şi designul colecţiei Maeştri ai artei plastice basarabene din secolul XX. O serie de premii speciale au acordat Ministerul Culturii şi turismului, Ministerul Educaţiei şi tineretului, Primăria municipiului Chişinău, Uniunea Scriitorilor, Uniunea Teatrală, Uniunea Artiştilor Plastici, Comisia Naţională pentru UNESCO, Biroul din Chişinău al Consiliului Europei.
– Care au fost noutăţile ediţiei curente a SIC?
– Aş menţiona în această ordine de idei recurgerea la noi resurse manageriale, marketingul situându-se aici pe primul loc. S-a extins repertoriul formulelor publicitare şi calitatea lor în toate sensurile posibile în acest context: estetic, de amplasare, conjugarea formulelor vizuale cu cele auditive (cu sprijinul noului primar de Chişinău, dl Dorin Chirtoacă, au fost puse la punct anunţurile prin viu grai, efectuate de către şoferii troleibuzelor, autobuzelor şi ai unor maxi-taxiuri), implicarea în salon a generaţiei tinere (a avut loc o dezbatere a tinerilor poeţi pe tema represaliilor staliniste). În ceea ce priveşte fondul evenimentului, aş menţiona, pe de o parte, noutăţile absolute care au fost puse la încercare, pe de alta - formulele deja rodate, care în 2007 au avut un mai mare succes în comparaţie cu alţi ani. Noutăţile: inaugurarea Cheiului Voltaire (Clubul bibliofililor din Moldova), dezvelirea portretului A. Mateevici în blocul nr. 2 şi încheierea, în acest fel, a constituirii celor două situri (blocuri) ale BNRM: situl Alecsandri şi situl Mateevici. Reproducerea atmosferei din anul 1832, în care a fost inaugurată Biblioteca Gubernială din Chişinău, prin elemente de reprezentaţiune teatralizată şi prin crearea câtorva „zone de epocă”, expunându-se în ele obiecte din acea perioadă împrumutate de la muzee, dar mai multe din ele aduse de către salariaţii BNRM de pe la casele lor, unde aceste lucruri se păstrează încă de la bunicii şi străbunicii lor; crearea unui nou logou BN, prezentarea unor noi edituri din Turcia, Polonia, Germania, Japonia (care a fost una din surprizele salonului, prezentând cărţi cu grafică holografică de ultimă oră). A participat şi o editură nouă din Chişinău – „Periscop”.
S-au bucurat de audienţă şi de succes Cheiul Voltaire, şedinţa Ateneului Moldova, în cadrul căreia a ţinut o conferinţă despre bibliofilie şi lectură celebrul bibliofil chişinăuian dr. prof. univ. Aurel Marinciuc; şedinţa Clubului biblioteconomiştilor, consacrată centenarului naşterii lui Alexandru Chirtoacă, director al bibliotecii noastre în perioada 1959–1963, cel care a condus construirea actualului bloc nr.1 al Bibliotecii; masa rotundă La ce bun cărţi în timpuri sărace; expoziţia de portrete Domnitorii Ţării Moldovei, elaborată de inginerul Radu Moţoc, mare bibliofil din Galaţi; cenaclul Mioriţa, consacrat lansării cărţii acad. M. Cimpoi Secolul Bacovia, apărută în limba engleză la Londra; dezbaterea pe tema Elucidarea subiectului represaliilor staliniste în lucrările scriitorilor tineri din R. Moldova, însoţită de lansarea câtorva cărţi noi cu acest subiect; Bienala ex-librisului moldovenesc ş. a. Setul de ediţii jubiliare este şi el unul care nu doar conţine lucrări noi, dar el însuşi constituie un mod nou de abordare stilistică şi conţinutală: un proiect nou realizat împreună cu Hermina Anghelescu din SUA (bibliografia Republica Moldova în lume), o nouă viziune a revistei Magazin bibliologic, o primă încercare de a edita o colecţie de comori păstrate în colecţiile BNRM, primul volum al căreia a fost lansat la aniversare. Am simţit cu toţii că am realizat un eveniment de o altitudine nouă. Sau, cum spunea unul din participanţii din România, secondat de mulţi alţi editori, scriitori, vizitatori: “Aţi realizat ceva cum nu a mai fost niciodată în vreo bibliotecă din spaţiul cultural românesc”. Ne bucurăm că am ajuns astfel de zile vestitoare de rod. Şi ne mândrim cu modestie. Deşi, dacă ştii careţi este valoarea, nu e păcat să şi o spui. Îmi amintesc, în această ordine de idei, ce spunea în context unul din cunoscuţii scriitori ruşi: ”Skromnost v iskusstve – znamea pro- Nr. 3 (2007) hvostov”. La greci, arta însemna meserie. La
noi, meseria de bibliotecar este o artă.
– Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” e în pragul aniversării de 130 de ani. Care sunt relaţiile dintre cele „două surori”, sintagma vă aparţine...
– Despre relaţiile dintre noi, ce aş putea spune? Este evident că relaţiile dintre două instituţii sunt, se măsoară cu şi se aşează pe relaţiile dintre directorii lor. Ne cunoaştem, eu şi Lidia Kulikovski, iată, de-o viaţă. Sau de o viaţă de bibliotecar. A fost un timp când am susţinut-o cu tot sufletul acolo, în raion, unde lucra, iar venită la Chişinău, nu m-am lăsat de Ministrul Culturii până nu a intervenit ca să i se ofere Lidiei un apartament de stat. Lidia, la rându-i, este, să zic aşa, nănaşa primei mele cărţi, făcând tot posibilul pentru tipărirea volumului meu de poeme. Când am ajuns, în 2004, la mare cumpănă în viaţă, Lidia mi-a dăruit premiul ce-l câştigase la Salonul de carte organizat de Biblioteca Naţională pentru copii „Ion Creangă”. Şirul exemplelor de acest fel poate fi prelungit. Sigur, Lidia este o leoaică a biblioteconomiei noastre, iar eu, un şarpe al ei. Dar dacă e s-o spun în altfel de limbaj, suntem doi biblioteconomişti meniţi să facă performanţe inegalabile. Pe acest picior de situaţie nu are cum să nu apară dacă nu concurenţa, atunci cel puţin zvonul de fiinţă al acestei concurenţe. Clipele de confruntare m-au împodobit cu vreo două, trei „cucullius”-uri la care ţin ca la nişte podoabe, ca la nişte semne de curaj şi de nobleţe. La ele i-am răspuns Lidiei – se putea altfel? – cu două, trei ieşiri incisive... Dar toate acestea au rămas de mult în urmă. Se vede că ne-am urcat amândoi până la cuibul înţelepciunii. Astăzi eu îi elogiez studiile şi manualul publicate, iar ea îmi apreciază reuşitele ştiinţifice sau poetice. Pe unele din ele le cumpără de la mine, ajutorul acordat mie sub această formă umplându-mă de evlavie. Cred că azi am revenit la frumoasele relaţii din perioada începutului reformei bibliotecare la noi, perioadă în care ne lega bucuria noului, setea de a cunoaşte lucruri şi prieteni noi, când eram tovarăşi de călătorie peste Prut şi în oraşele unde îşi ţineau sesiunile generale IFLA, tovarăşi de drum în biblioteconomie şi în viaţa cotidiană.
Şi da, bibliotecile pe care le conducem sunt nişte biblioteci surori, ele provin de la aceeaşi rădăcină, de la prima bibliotecă publică înfiinţată la Chişinău. Iar două surori trebuie să se afle în relaţii corespunzătoare. Drept care, în preajma aniversării a 130-a a surorii noastre mici, venim către dânsa cu toate cuvintele, florile, urările, chiar cuculliusurile cele mai frumoase, bucurându-ne de toate lucrurile bune ce le face şi de performanţele neordinare pe care le-a atins. Slavă personalului acestei biblioteci redutabile şi ave directoarei ei, primei doamne a biblioteconomiei noastre. Biblioteca Municipală B.P. Hasdeu a devenit un etalon, o unitate de măsură pentru reţeaua de biblioteci publice din Republica Moldova.
– Dacă ar fi să încheiem acest dialog cu un catren sau aforism, care ar fi acesta?
– Îmi vine spontan în gând un dicton arab, consonant cu calitatea Lidiei de tovarăş de drum biblioteconomic: „Tovarăşul de călătorie este mai important decât însăşi călătoria”. Apoi se înlănţuie un proverb arab care parcă ar conţine, în subtext, una din misiunile bibliotecii în vremurile noastre neaşezate: „Cerneala savantului e mai importantă decât sângele martirului”. În fine, se iveşte o maximă ce pare să vizeze şi timpurile schimbării: „Tradiţia fără modernitate este o fundătură. Modernitatea fără tradiţie este o iremediabilă şi totală nebunie” (George Edward Bateman Saintsbury).
Consemnare: Raia ROGAC