Biblio Polis - Vol. 23 (2007) Nr. 3 (Serie nouă)  
ARHIVA  
FILE DE CRONICĂ / ЛЕТОПИСЬ / CRONICS
Oleg (Alecu) RENIŢĂ

SUB ACELAŞI ACOPERIŞ?

Asistăm la un miracol: adevărul răstignit reînvie şi, ca şi cum n-ar fi fost niciodată trădat, se reîntoarce tînăr în mijlocul nostru, spunîndu-ne: „Eu sînt Dumnezeul vostru!”.
Recunoscîndu-L pe singurul Domn adevărat, ne plecăm capetele a iertare, căci pînă mai ieri aveam atîţia dumnezei, încît, închinîndu-ne tuturor, nu ne mai ridicam din genunchi. Astăzi idolii falşi se prăbuşesc de pe soclul lor înălţat pe sînge şi minciună, trezind unora speranţe, iar altora nostalgii. Tot mai multe şanse ni se oferă pentru a ne ridica în picioare, pentru a ne îndrepta coloana vertebrală.
Ieri am mai văzut un rege gol! Masca smulsă îi atîrna de mînerul unei ghilotine aproape ruginite. Cu mîna tremurîndă Majestatea Sa încerca să scapere un chibrit, să aprindă revista Ogoniok de la Moscova. Arăta, totuşi, prea dezolat. Avea şi pentru ce: poţi arde o sută, două sute de exemplare, dar nu un milion şi jumătate. Cine-i regele gol adus în faţa lumii şi a judecăţii colective de către cercetătorul şi publicistul Iuri Kareakin? (Ogoniok, Nr. 19, pag. 25-27). Nimeni altul decît „părintele spiritual, generatorul de idei şi ideologul” epocii de represalii – A.A. Jdanov, cel care, împreună cu I. Stalin, au trunchiat nemilos şi programatic cultura rusă şi cultura sovietică multinaţională.
Avem în republică nu chiar puţini funcţionari care nicidecum nu pot să înţeleagă ce se întîmplă la Moscova şi în ţară. Astăzi nu-i mai auzi să repete siropos de la tribună că „lucoarea de la Moscova vine”. Surpîndu-li-se jilţul şi privilegiile, ei varsă lacrimi de crocodil şi afirmă printre sughiţuri, că se surpă, nimic altceva, decît temeliile socialismului. În mentalitatea lor, ei se identifică cu socialismul!
Dar oare A.A. Jdanov nu pretindea că-i cel mai fidel reprezentant al socialismului? Totuşi, care-i chipul adevărat al acestui teoretician al unei ideologii primitive, sîngeroase, mankurtiste? („Mankurt” – cuvînt de origine turcică, dintr-un roman al scriitorului kirghiz Cinghiz Aitmatov, desemnînd pe cel care s-a lăsat de propria limbă, naţionalitate, devenind un adversar al poporului său – nota red.). Reproduc din articolul lui Iuri Kareakin doar cîteva creionări la caracteristica ideologului, fără a le tălmăci din motive lesne de înţeles (să nu-mi spună vreun neo-jdanovist că am schimonosit textul).
[Din „motive tehnice”, noi vom prezenta mai jos, totuşi, acest excelent articol de I. Kareakin, într-o traducere adaptată şi comentată.
„După asasinarea, de către Stalin, a lui Kirov, în 1934, Jdanov l-a înlocuit pe acesta în funcţia de prim secretar al Comitetului unit, municipal şi regional, din Leningrad, al partidului bolşevic (comunist) al URSS. Jdanov dădea indicaţii concrete, în multe cazuri personal întocmea şi tot el semna aşa-numitele „liste negre”, în baza cărora zeci de mii de locuitori ai Leningradului au fost băgaţi în puşcării, trimişi în „gulaguri” (lagăre de concentrare / exterminare) sau la ocnă; erau torturaţi sau împuşcaţi.
Numele lui Stalin este indisolubil legat de cele ale unor înflăcăraţi şi fideli „tovarăşi de idei şi de luptă de clasă” – Jdanov, Ejov, Iagoda, Beria, Vîşinski; acestora li se adaugă o cohortă uriaşă de denunţători şi călăi mai mărunţi, plus diferiţi lingăi, plus alţi zeloşi şi laşi care au contribuit la „depăşirea planului” de nimicire a unor oameni nevinovaţi. Jdanov este „coautorul” groaznicilor ani 1937-1938, cînd s-au făcut cele mai oribile „epurări de cadre”, mai simplu spus – nimiciri programate a numeroase personalităţi şi a nu mai puţini simpli intelectuali. Acesta este adevăratul său „aport la dezvoltarea” culturii sovietice; la acest capitol el „a fost la înălţime” mereu. S-a scris şi cred că se va mai scrie despre rolul criminal al lui Jdanov în anii de blocadă a Leningradului; sunt nişte pa- gini zguduitoare, de natură să bulverseze şi să streseze pe orice om cu un elementar bun-simţ.
În 1946 Jdanov a pus la cale nimicirea, umilirea totală a scriitorilor M. Zoşcenko şi A. Ahmatova, apoi a compozitorului D. Şostakovici, a altor figuri marcante ale culturii din URSS... Jdanov vroia ca însăşi cultura să proslăvească tirania, teroarea, violenţa bolşevicilor; ca oamenii de artă să compună ode şi imnuri dedicate călăilor, autorilor acestor crime sîngeroase.
În URSS există un oraş ce se numeşte Jdanov; funcţionează două universităţi ce-i poartă numele – la Leningrad şi la Irkutsk. Mai sunt mii de fabrici, uzine, colhozuri, tipografii, institute de cercetări, nave maritime şi fluviale, şcoli, case de cultură, ba chiar şi case de creaţie a pionierilor (elevilor) şi grădiniţe de copii numite „Jdanov”! Localităţi sau instituţii purtînd numele lui Stalin, practic, nu mai există, dar iată că numele lui Jdanov e omniprezent în URSS. E un record ruşinos, o performanţă a cinismului celor care refuză să înceteze a glorifica un călău. Sau, de vreţi, e un record al ignoranţei, indiferenţei noastre, a lipsei noastre de voinţă, de caracter şi de demnitate!” ].
Astăzi, cînd parţial am aflat cine s-a dovedit a fi în realitate A.A. Jdanov, mai putem tolera o asemenea monstruozitate, să-i ţinem sub acelaşi acoperiş pe Bogdan Petriceicu Hasdeu, un mare umanist, enciclopedist, cărturar şi un excepţional om de cultură, şi pe un asasin, nu numai de suflete, pe a cărui conştiinţă se află nenumărate victime? Biblioteca Orăşenească „Jdanov” - găzduită de clădirea în care a învăţat în anii 1851-1853 B. Petriceicu Hasdeu şi pe al cărei perete se află chipul scriitorului şi savantului, serbat anul acesta de întreaga ţară - nu mai poate purta numele unui tiran. Fiecare zi de vieţuire a gîdelui sub acelaşi acoperiş cu un cărturar de frunte al Neamului, şi al Europei, e o ofensă la adresa noastră şi a marelui nostru înaintaş. Credem că există suficiente argumente pentru a ne debarasa de o nedreptate şi o nelegiuire flagrantă, şi de a conferi Bibliotecii Orăşeneşti din Chişinău numele cărturarului şi umanistului care a fost Bogdan Petriceicu Hasdeu.
Oleg (Alecu) RENIŢĂ