Biblio Polis - Vol. 23 (2007) Nr. 3 (Serie nouă)  
ARHIVA  
BM „B.P. HASDEU” – 130 / МУНИЦИПАЛЬНОЙ БИБЛИОТЕКE – 130 ЛЕТ / MUNICIPAL LIBRARY – 130
Ion IACHIM

Copilăria are ochii larg deschişi şi se miră încontinuu de ceea ce vede.
Oamenii care au copilărit într-un mediu rural au văzut şi au trăit foarte multe minuni. Troscotul din curtea casei noastre de la Neculăieuca era verde, foarte des şi foarte misterios – prin el se plimbau sumedenie de gâze: cu şase şi mai multe picioare, cu antene, cu coarne, cu ochii bulbucaţi...
Iernile veneau la Niculăieuca dintrun basm vechi, presurând peste căciulile ţăranilor făină albă, dumnezeiască. Când crivăţul urla în mica livadă din faţa casei, mă gândeam cu jale la chişcarii (ţiparii) plăpânzi, care, cu siguranţă, s-au făcut sloi sub gheaţa Răutului. Primăvara, însoţindu- l pe tata la pescuit, constatam că chişcarii n-au murit – s-au ascuns în mâlul de la fundul râului (un fel de cuptor al lor) şi au supravieţuit. Mă miram şi eram fericit.
Împreună cu aceste minuni, făcând corp comun cu ele, copilăria mea a fost luminată de misterul cărţii. M-au învăţat să citesc tata şi un bibliotecar, prieten de-al tatei, care venea des pe ospeţe în căsuţa noastră. Tata, un pasionat cititor, lucra felcer la punctul medical din Niculăieuca (această instituţie se găsea chiar în casa în care locuiam). Din când în când, tata pleca la Orhei, cu o căruţă, să aducă medicamente pentru săteni. Îl aşteptam nerăbdător. Ţin minte cum se însera, cum mama lăsa la foc mic ceaunul cu ciorbă din păsat şi varză acră – tatei îi plăcea bădărăul; parcă văd cum intra pe înserate sau chiar la început de noapte căruţa cu fel de fel de lăzi şi cutii – în ele erau medicamentele. Tata îmi aducea dulciuri şi, neapărat, o cărţulie-două. Lampa cu gaz era scoasă afară, ca vizitiul şi tata să poată vedea cum descarcă medicamentele, iar eu răsfoiam, în casă, pe întuneric, cărţulia pe care urma s-o citesc. Vroiam să desluşesc dacă are desene, o miroseam, o încercam cu dinţii... Când era adusă lampa în odaie, o cercetam cu multă atenţie. Adormeam fericit cu cartea lângă mine, a doua zi urmând s-o citesc.
Am citit atunci, pe la mijlocul anilor `50 ai sec. XX, Ciuk şi Ghek de Arkadi Gaidar, pare-mi-se, Rică – Pierde-vară (?), minunatul volum Poveşti norodnice moldoveneşti de Grigore Botezatu, La pădure de Aureliu Busuioc, începusem să citesc chiar şi romanul Codrii de Ion C. Ciobanu, dar m-am lăsat păgubaş.
Au urmat după aceea şcoala de la Codreanca (Cobâlca), şi am avut-o învăţătoare la clasele primare pe Gradislava Bobeică, o iscusită povestitoare, apoi profesorul de limbă şi literatură, marele cărturar şi bibliofil Constantin Bobeică, carele ne-a amplificat, multora, pasiunea pentru lecturi.
Şi bibliotecile. A şcolii, a satului - aceasta din urmă părându-mi atunci uriaşă... Ajuns adolescent, mi-au ieşit în cale despărţirea îndelungată de tata, sărăcia binecuvântată de Nikita Hruşciov, alte, multe necazuri. Mă refugiam în lumea, cu adevărat fantastică, a cărţilor. Citeam în nopţile lungi de iarnă, având drept pupitru pervazul îngust al ferestrei, lângă lampa cu gaz, cu fitilul mic, ca să nu-i deranjez pe cei de dormeau; citeam (şi eram aproape fericit) în lungile zile de vară, când scoteam la păscut, pe deal, caprele şi cârlanii bunicului.
Depăşisem etapa Codrilor. Dar nu mă pot lăuda că aş fi avut un sistem de lectură. Citeam tot ce-mi părea a fi interesant: de la romanele lui Walter Scott (ce a însemnat pentru mine, atunci, Ivanhoe! – se citea şi se scria, cu chirilice, Aivengo) până la Lev Tolstoi, pe care, în adolescenţă, nu l-am putut ingurgita – nu mi se întăriseră încă dinţii, dar nu aveam nici intestinul potrivit. Acestea – dinţii şi intestinul – au venit un pic mai târziu, pe când îmi făceam studiile universitare la „Ion Creangă”. Minunate zile, minunaţi ani! Eram sărac lipit pământului (ca şi mulţi alţi colegi de facultate), dar aveam lângă mine cele mai delicate fete din Moldova şi parcul de lângă „Ion Creangă” (îi spuneam Grădina Botanică). Sub copacii din parc citeam primăvara şi toamna. Uneori, şi câte două romane pe zi (Turgheniev, de exemplu). Mai erau: biblioteca universităţii, zis atunci institut, cea republicană (Krupskaia!) şi librăriile. Cărţile erau ieftine şi procuram cam tot ce apărea nou: şi Săgeţile lui Cărare, care au fost rapid scoase din librării, şi Disocieri, Alte disocieri ale lui Cimpoi – acestea fiind un fel de matematică superioară în critica şi ştiinţa literară de atunci...
Câte altele, vorba lui Constantin Bobeică.
Am lucrat mulţi ani la Cărpineni, Hânceşti, şi mi-am crescut o bibliotecă personală, în care dicţionarele şi enciclopediile au un loc de cinste. Când am aflat că un coleg de breaslă pleacă în România (la începutul anilor `70), m-am ţinut lipcă de el să-mi procure o carte valoroasă. Şi Anghelin Hamza (să-i fie ţărna uşoară) mi-a adus coşcogemete Mic dicţionar enciclopedic
(1730 pag).
Dacă am o anumită valoare, aceasta se datorează, în mare măsură, cărţilor şi bibliotecilor. Acestea din urmă (unele) au fost şi pistă de lansare pentru mine, ca prozator. Din care considerente rămân îndatorat Bibliotecii publice orăşeneşti „Petre Ştefănucă” din Ialoveni, Bibliotecii publice din Hânceşti, Bibliotecii publice „Târgovişte” şi încă multor alte biblioteci din Chişinău şi din republică.
Mulţumesc în mod deosebit Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” (doamnei Lidia Kulikovski) că a pus la dispoziţia copiilor din capitală cartea mea Amintirile piţigoiului Zbanţ (ediţia a III-a) şi declar cu toată responsabilitatea: voi fi prezent în orice bibliotecă, la întâlnirile cu micii cititori sau cu cei maturi, de îndată ce biblioteca va face demersul.
O bibliotecă este aidoma unei livezi. O bibliotecă având diverse şi bogate volume este livada în floare. O bibliotecă ce are mulţi cititori este livada doldora de fructe, în care au intrat culegătorii. Sărut cu pioşenie, acum şi mereu, fructul dătător de spiritualitate al Cărţii.