Bibliopolis


  Biblio Polis - Vol. 63 (2016) Nr. 4  
ARHIVA  
MISCELLANEA
Mădălina NEDERIȚA
Arta refugii de Paul Goma este arta conviețuirii

Refugiul este, de obicei, acel „adăpost secret” în care îți poți ascunde atât trupul, cât și sufletul. Uneori o necesitate de a te regăsi, de a-ți regăsi eul, alteori o dorință de a merge la braț cu intimitatea și cu toate avantajele sau „sfaturile” care doar ea ți le poate oferi. Dar nu același sens o are și în opera lui Paul Goma Arta refugii.
Pentru eroul central din O copilărie transilvăneană – refugiul avea cu totul alt sens, o altă amprentă, cea a dureroaselor experiențe, cea a izului de foame, a mutărilor nenumărate și neplănuite. Pentru el refugiul era lipsa unui adăpost, era o infinită „lipsă” a tuturor lucrurilor pe care ceilalți le posedau inconștient. O lipsă de țară și o fugă de inamic, o lipsă de limbă pe care s-o împărtășești cu ai tăi compatrioți, o lipsă de tradiție pe care s-o desfășori în pragul casei tale, în pragul sărbătorilor sfinte. O nesfârșită lipsă a toate și a tuturor! Dar acel grăunte plantat cândva de străbuni, bunici și părinții pe „pământul fertil al sufletului nostru basarabean” cunoaște abia atunci la depărtare și la distanță, o creștere fructuoasă, o creștere a virtuții și a valorilor naționale, o amplificare a dorului de datini și a integrității, o profundă adâncire în conștiința națională, care acuma era mai curată ca oricând.
Această artă de redevenire prin revenirea intensă la rădăcinile trecutului și la dragostea incomensurabilă de patria / locul – patrie al individului aflat „nicăieri” și totodată peste tot a reușit să biruie insecuritatea psihologică, presiunea și „agresiunea” inamicului care persecuta sufletul înrudit cu nemurirea, căci morți erau cei nerezistenți ispitelor politice, cei slabi de caracter și nimiciți de frica îngrozitoare. Paul Goma și familia sa au fost și sunt eroii timpului lor. Eroul copilăriei sale care de la fragedă vârstă i-a prezis maturitatea, i-a tăiat din inocența progeniturii destinată naivității și l-a transformat în copilul-adult-descurcăreț, bine crescut, calculat și supus încercărilor vieții. El demonstrează devotament orbesc față de educația oferită de părinții săi, iar faptele sale sunt precum un ecou al radicalității și al ambiției aprigi.
Verticalitatea sa, precum și persistența calităților personalității sale, au demonstrat că scopurile pot fi atinse prin demnitate. Cu toate acestea, oponența și obstacolele iscate de perioada totalitarismului n-au făcut nimic altceva decât să-i ofere o libertate a sa, creată de chiar el, o libertate limitată, dar care a reușit s-o extindă, s-o depășească, iar astfel să-și depășească propriul eu, propriile stări de deznădejde, disperare sau durere. Aceasta a fost arta refugii – arta camuflării indispensabile, arta supraviețuirii, arta re-supraviețuirii, arta conviețuirii, arta „re-artelor”.