Biblio Polis - Vol. 63 (2016) Nr. 4  
ARHIVA  
MISCELLANEA
Mădălina SCURTU
O copilărie transilvăneană

Arta refugii scrisă de Paul Goma este cartea unei copilării cu greutăți și confruntări ale destinului.
Expozițiunea: acțiunile au loc în Ardealul de Nord și încep în anul 1944.
Intriga: familia care, din cauza invaziei rușilor, s-a refugiat din Mana în satul Gusu, județul Sibiu.
Desfășurarea acțiunii: familia a fost nevoită să se tot ascundă și să se tot mute din cancelaria școlii la gazdă la moș Ilie. Apoi să se mute în comuna Buia, județul Tarnova Mare, acolo stând iar în cancelarie, apoi iar la gazde. De fiecare dată când se mutau, o făceau noaptea ca să nu-i vadă oamenii din sat.
Frica refugiaților era repatrierea, pentru că dacă sovieticii îi găseau – îi urcau în tren și îi deportau în Siberia. În tot acest răstimp copilul de numai nouă ani la început, trăiește toate aceste mutări, visând că într-o zi se va întoarce acasă, la Mana. Era nevoit să schimbe mereu școala, să-și lase prietenii vechi și să-și facă mereu prieteni că să aibă cu cine se juca.
Punctul culminant: în România s-a instaurat partidul comunist, iar rușii căutau toți basarabenii pentru a-i repatria. Momentul cel mai important al operei este atunci când părinții copilului sunt luați de sovietici în timp ce el era în sat.
Deznodământul: este atunci când micul copil umblă să-și caute părinții, fiind certat de toți militarii și cei de la NKVD, precum și speriat că va fi deportat.
Această carte se sfârșește în momentul în care copilul își găsește familia și mama, căreia îi tot spune să nu mai plângă.
Această copilărie grea și plină de schimbări ne arată viața dificilă. Copilul de numai 13 ani mi-a oferit lecții de viață și m-a făcut cu adevărat să înțeleg că în trecut oamenii trăiau cu mult mai greu. Arta refugii a fost pentru mine o sursă reală de cunoaștere, deoarece străbunica mea deseori obișnuia să-mi povestească despre acele crude vremuri de război și în urma lecturii am adăugat imagini și impresii la cele ce le aveam din povești.
Mădălina SCURTU,
clasa a X-a LM, Liceul Teoretic „Gaudeamus”