Biblio Polis - Vol. 63 (2016) Nr. 4  
ARHIVA  
IN MEMORIAM
Valeriu RAȚĂ
Nu mai este printre noi Victor Kulikovski

O veste tristă, din seara zilei de 23 decembrie 2016, a îndoliat întregul colectiv al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” – ne-a părăsit, plecînd în lumea celor drepți, colegul nostru Victor Kulikovski. A lăsat în urmă – îndoliate – soția, conf. univ. dr. Lidia Kulikovski, și cele două fiice – Dumitrița și Victoria.
Victor Kulikovski s-a născut pe 26 martie 1951 în satul Badicul Moldovenesc, din raionul Cahul, într-o familie de țărani gospodari. În 1973 a absolvit Facultatea Mecanică a Institutului Politehnic din Chișinău (astăzi Universitatea Tehnică a Moldovei) – specialitatea inginer mecanic. După serviciul în armată este inginer la bazele de comerț din Cahul, Cricova și Orhei. La BM „B.P. Hasdeu” activează din 1991 – a fost instructor general de protecția muncii pentru angajați, a ținut registrele de protecție a muncii, a contribuit la elaborarea planurilor de achiziție a bunurilor, a organizat și a participat la acțiuni de formare profesională continuă… Ultima funcție pe care a deținut-o V. Kulikovski a fost cea de șef al Secției mentenanță.
În genere, colegul nostru a avut o fire de tehnocrat, dar nu îi erau străine nici cîntecele populare românești – baștina lui fiind un meleag cu bogate tradiții și obiceiuri, pe care fiul ei, depărtîndu-se de rădicini, le-a purtat în suflet toată viața.
A fost un om modest, chibzuit, prevăzător, care și-a iubit la nesfîrșit familia. A fost un sprijin solid pentru soție, un tată ce poate servi ca exemplu și un bunic cum nu se află pe lume… Rămînea să se bucure de zilele fericite într-o atmosferă familială caldă, dar Cel de Sus a rînduit ca lucrurile să se întîmple altfel…
Regretăm trecerea din viață a colegului Victor Kulikovski. Sîntem alături de dna Lidia Kulikovski, director al Departamentului studii și cercetări de la instituția noastră, alături de dragele lui fiice, alături de toate rudele și prietenii celui regretat.
Va rămîne veșnic în amintirea noastră cel care a fost un om de omenie, sufletist, specialist impecabil.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Gînduri de alinare
In memoriam:
Victor Kulikovski
A lăsat în urmă o soție-ndoliată,
Fiicele de-acuma n-au să-i spună: „Bună, tată!”
Inimile-s sfîrtecate de dureri și chin
Tuturor din casă – parcă nici nu le-aparțin.
A avut un suflet de blajin, ca pîinea caldă,
Și așa pe veci, în ceruri, bine o să-i șadă.
Nu mai este omul cel la locul potrivit,
Golul ce îl lasă pare de ne-nlocuit…
Vor rămîne vise mari, dar nerealizate,
Cîntecele lui lipsi-vor în comunitate.
Îl vom ține minte doar prin tot ce a făcut,
Orice mărunțiș – pe drept – de noi recunoscut.
Ce frumos că a plecat cu liniște, credință…
Nu îi vom uita efortul… E cu neputință…
Toată viața trudei fost-a dedicat mereu,
Deci plecat-a e cu plinul – vede Dumnezeu…
Valeriu RAȚĂ,
bibliotecar