Am în față o carte de sinteză elaborată de Vl. Iacovlev și A. Gherasi – Ordinea universală în sistemele naturale. Este un tratat de înaltă ținută academică, în care autorii, pornind de la abordarea cunoașterii enciclopedice a lumii și-au propus să ne demonstreze nu numai că întreaga lume materială pornește de la aceeași origine și că se află în evoluție, ci și faptul că în natură domnește o ordine universală și că nu este o domnie a hazardului. Lumea este inteligent structurată, inteligența fiind integrată în structurile materiale.
Este o plăcere să ai o astfel de carte în mână acum, când nu poți deschide un aparat de radio, televizorul sau internetul fără să fii asaltat de declarațiile „savante” ale unor așa-ziși mari intelectuali, care, fără a aduce argumente susțin căderea darwinismului (evoluționismului) și victoria creaționismului științific. Și nu este vorba chiar de oameni de rând, care vor să ne convingă, pe baza „cercetărilor personale”, că Soarele se învârte în jurul Pământului și nu invers, ci de unele personalități ale elitei sociale actuale, care au uitat ce au învățat în școală (dacă, cu adevărat au urmat ceva).
Fiind evoluționist prin structura intelectuală și profesională (am predat Evoluționismul la Facultatea de Biologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași), am încercat să-i conving pe discipolii mei și pe profesorii de biologie, în cadrul cursurilor de grade și de perfecționare (făcute sub auspiciile Institutului Central de Perfecționare a Personalului Didactiic – ICPPD) că evoluția este o realitate cosmică, ce caracterizează nu numai lumea vie, ci întreaga lume materială și spirituală.
În tratatele publicate singur sau cu unii colaboratori ai mei – Origine, evoluție și evoluționism (2001), Homo sapiens sapiens L. Origine și evoluție (2002), Strategii evolutive și semiotice ale vieții (2006), Pe urmele evoluției (2011), Evoluția nu-și șterge urmele, ci le păstrează funcționale (2015) etc. – îi invit pe cei cu adevărat interesați să se convingă de faptul că evoluția se desfășoară pe multiple paliere, care se găsesc în strânsă conexiune.
Acceptând teoria lui Lima de Faria (1988), prezentată în lucrarea Evolution Without Selection, încercăm să demonstrăm în cartea Evoluția nu-și pierde urmele, ci le păstrează funcționale, că acest fenomen cosmic se desfășoară pe mai multe paliere:
– la nivelul atomului;
– la nivelul elementelor chimice;
– la nivelul cristalelor;
– la nivelul vital;
– la nivelul macrocosmosului.
Pornind de la teoria Big Bangului, constatăm că Steven Weimberg concepe un algoritm al Universului pornind de la Explozia primordială până în zilele noastre, trecând prin diferite ere și epoci pe spirala evoluției.
Ceea ce pare paradoxal, dar reprezintă o realitate, nu putem urmări evoluția macrocosmosului fără cea a microcosmosului deoarece, așa cum ne demonstrează Erich Ubelacker (2001), evoluția acestora pornește de la aceeași origine.
Cum să nu apreciem faptul că autorii acestui tratat pun în discuție, pe baza unor argumente forte, abordează problema Algoritmului Universal și a organizării și funcționării sistemelor naturale.
Dacă Sfântul Augustin spune că „lumea a fost făcută nu în timp, ci cu timpul”, teoria Big Bangului ne demonstrează că Lumea, Spațiul și Timpul au avut un început, care a pornit de la 10-43 secunde, după Timpul zero.
După cum ne precizează Simon ­Singh (2006), „chiar dacă într-un fel sau altul cosmologii au reușit să stăpânească fizica singularității, mulți dintre ei afirmă că la întrebarea Ce a fost înainte de Big Bang? nu se poate răspunde, că e o întrebare prost pusă. La urma urmei, conform modelului, Big Bangul a dat naștere nu numai materiei, ci și spațiului și timpului. Așa încât, dacă timpul a fost creat în momentul Big Bangului; expresia «înainte de Big-Bang» nu are niciun sens”.
Apreciem maniera în care autorii au rezolvat problema timpului, ca plan de sprijin în desfășurarea proceselor de evoluție și în înțelegerea prognozării unor fenomene naturale, cum ar fi seismele.
Autorii au reușit să ne prezinte Universul ca pe un tot unitar, în care principiul ecologic – totul depinde de totul – funcționează perfect, conform teoriei sistemice a lui Bertallamfy.
În ultimele capitole autorii reușesc să demonstreze că omul face parte din natură, că nu este în afara naturii sau deasupra ei, chiar dacă religia iudeo-creștină îl prezintă ca pe un rege al creației.
Omul se consideră a fi stăpânul naturii și îi permite să intervină în natură, pentru interese proprii, fără a o cunoaște cu adevărat. În felul acesta a devenit singura specie de pe Terra care se întoarce împotriva naturii. Pe bună dreptate, creatorii acestui tratat pun problema optimizării activităților antropice conform principiilor dezvoltării viabile.
Ștacheta pretențiilor față de comportamentul oamenilor în natură s-a ridicat mult; nu se mai pune deci problema doar a unei dezvoltări durabile, ci și a uneia viabile, deoarece prin acțiunile sale omul pune în pericol atât natura, cât și propria sa existență.
În ultimele capitole, ca o sinteză, autorii ne prezintă metodologia investigațiilor sistemice a structurilor naturale. Nu ne putem corija intervențiile în natură dacă nu privim endogenia ca un complex structural de forțe ce influențează atât crearea diversității naturale, cât și evoluția ca fenomen cosmic și dacă nu dăm semnificația firească a exogeniei.
Relațiile de interacțiune endogen-exogenice sunt clar prezentate de autori, facilitând astfel înțelegerea ordinei universale în sistemele naturale.
Considerăm că un astfel de tratat ne lipsea și că a apărut înainte de a fi prea târziu. Îi felicităm pe autori și sperăm că tratatul va avea succesul meritat.
Prof. univ. dr. Gheorghe MUSTAȚĂ,
membru titular al Academiei
Oamenilor de Știință din România