Cândva, au venit la Chișinău două fete, au venit de departe, de prin părțile nordice ale republicii. Fetele au depus actele la o instituție superioară, situată în sectorul Centru. Și fiindcă au fost repartizate în aceeași odaie, Ana și Tatiana s-au împrietenit, chiar dacă aveau caractere diferite. Și iată că, într-o zi, rătăcind prin sector, au descoperit biblioteca de pe șoseaua Hâncești, care le-a plăcut nespus de mult. Din acea zi, fetele veneau cu regularitate la Biblioteca „Ovidius”. Aici își pregăteau temele, găsind la îndemână cărțile necesare, participau activ la activitățile bibliotecii, la întâlnirile cu scriitorii, la prezentări și lansări de carte, la concursuri literare și multe altele.
Frecventarea zilnică la bibliotecă devenise o obișnuință plăcută. Uneori, nu mai aveau teme de pregătit, însă Ana și Tatiana veneau să se relaxeze, să citească ceva nou, să navigheze pe net, să socializeze. Și dacă Tatianei îi plăcea să cânte, să parodieze personalități, artiști cunoscuți, atunci Ana era pasionată de poezie, scria poezii, eseuri, scenarii.
Și iată că a venit timpul când absolvise liceul și voluntara bibliotecii care de mai mulți ani desfășura Ora poveștilor. Cristina Voroneanu era o activistă minunată, care își punea în practică aptitudinile de povestitor, deprinse la postul de radio din Dealul Schinoasei. Dar fata crescuse și trebuia să‑și continue învățătura, încheindu-și povestea de la bibliotecă. Serviciul Ora poveștilor însă continua, fiind foarte solicitat de micuți și părinții acestora.
Într-o bună zi, lecturile cu copiii treziseră interesul pedagogic al Anei și al Tatianei. Studentele, cu mult entuziasm, își propuseră serviciile de voluntariat pentru Ora poveștilor. Și, din acea zi, începuse o nouă etapă la organizarea acestui serviciu modern. Fetele au aplicat metode pedagogice de promovare a lecturii poveștilor, au înscenat unele povești, folosind dialogul, mișcările scenice. Numai câte minuni nu inventau aceste fete la Ora poveștilor. Treptat acest serviciu devenise și mai popular printre copii, creând noi momente fericite.
„Ora poveștilor e ora minunilor, a viselor, a experienței și a tuturor întâmplărilor frumoase ce mi-au marcat viața. Acest serviciu semnifică mult mai mult decât o oră, doar în cadrul lui te poți simți copil și poți crede în Moș Crăciun. Vă mulțumesc enorm de mult tuturor celora care ați contribuit nemijlocit la crearea bunei dispoziții și la progresul meu în arta pedagogică, căci la aceasta se rezumă întregul proces educativ”, a menționat Ana.
Și Tatiana ne mărturisește: „Deși eram studentă și, evident, aveam mult de învățat, totdeauna mi-am dorit o activitate pentru copii. Aveam deja experiență, fiindcă am absolvit Colegiul Pedagogic și mai activasem la o grădiniță, ca și prietena mea, Ana. Locul de voluntar și de moderator la Ora poveștilor ne căzuse la țanc. Aveam posibilitate să aplicăm metodele pedagogice, să exersăm citirea în public, jocurile cu copiii, să dezvoltăm gândirea analitică. Pentru mine, ca o fire artistică ce sunt, un rol aparte l-au jucat înscenările poveștilor și cântecul. Și dacă e să fiu critică și obiectivă, pe unde mă evidențiam eu, cu artistismul meu, de cele mai dese ori îi făceam pereche colegii mele, apreciind superioritatea ei. Vorba înțeleptului: „Spune-mi cu cine te iei, ca să-ți spun cine ești.” Într-un cuvânt, experiența de la Ora poveștilor a jucat un rol important în pregătirea mea de pedagog.”
Bine spune zicala despre omul potrivit la locul potrivit. Astfel, s-au dovedit a fi voluntarele Bibliotecii „Ovidius” Ana Ostașevschi și Tatiana Revenco. Nu în zadar se bucură de atâta succes printre copii. Povestea lor s-a înfăptuit, devenind o poveste de succes, care necesită a fi continuată.