„O poezie există pentru noi
când o gândim.” (G. Călinescu)
Emoția, încântarea, entuziasmul și atmosfera de sărbătoare a umplut Sala Nuciferă a Bibliotecii „Onisifor Ghibu” în ziua de 11 noiembrie 2016 într-un mod deosebit, deoarece, în această zi, s-a desfășurat runda finală a Concursului de poezie Ringul poeților-2016. Concursul a demonstrat cititorilor, a câta oară, cât de talentați sunt poeții noștri, câtă inimă și dăruire de sine relevă fiecare vers scris și rostit.
Directorul Bibliotecii „Onisifor Ghibu”, poetul, cercetătorul și criticul literar Vitalie Răileanu și-a manifestat bucuria de a găzdui atâta lume bună adunată pentru un eveniment atât de înălțător. Despre poeții participanți la concurs, Vitalie Răileanu a afirmat: „Ei ne oferă lecturile care aștern puntea de trecere spre frumos, rămânem astfel axați pe unda toamnei care ne cuprinde și ne trece spre un nou anotimp.”
Despre concursul de poezie, coordonatorul evenimentului, scriitorul Nicolae Spătaru a spus: „E o formulă inedită de a promova poezia, pentru că în ultima vreme avem tot mai puțini cititori de poezie și avem nevoie de noi formule de a-i provoca să citească, de a aduce mai aproape de oameni poezia.”
Organizatorul evenimentului, scriitorul Dumitru Crudu a menționat: „Publicul decide cine câștigă, nefiind influențat de cineva. Este o competiție inedită pentru spațiul nostru și chiar în lume, pentru că lăsăm publicul să decidă.”
La prima etapă a Concursului Ringul poeților au participat 36 de poeți, după prima tragere la sorți au rămas 16 și au fost create patru echipe. Învingătorii pe echipe: Arcadie Suceveanu, Emil Galaicu-Păun, Nicolae Popa și Valeriu Matei au concurat pe 11 noiembrie 2016 pentru titlul de Marele câștigător al „Ringului poeților”. Fiecare dintre poeții participanți a recitat / a lecturat timp de 10 minute din poeziile personale, iar la final publicul a votat pentru cel care le-a plăcut mai mult.
Primul recital de poezie a fost prezentat de Valeriu Matei, autor al mai multor volume, apărute la Chișinău, Iași, București ș.a., apreciate de critica literară. Despre Valeriu Matei, Alex Ștefănescu, critic și istoric literar, spunea: „Poet cultivat și modern, Valeriu Matei își estetizează cu bun-gust emoțiile, le radicalizează expresiv, le transformă într-o viziune… Poetul are o inteligență artistică remarcabilă. Întâlnim frecvent în textele sale idei poetice ingenioase, cu o mare încărcătură lirică…”
Poemele recitate de Valeriu Matei: Povestea calului bătrân, Dimineața marelui oraș, Flori moarte, O poveste fără epilog ș.a. au sensibilizat publicul în mod deosebit. Deși scrise cu ani în urmă, versurile sale rămân a fi actuale. Cu mari regrete mai avem și astăzi un sistem din plastic: „Se vând azi flori din plastic în marele oraș, / vitrinele înalte își strigă-n gol avutul – / culori fluorescente, de-un farmec fad, trufaș / forme în care moartea-și plodește începutul. / […] Citește și repetă precum te-au învățat / în școlile absurde profesorii de plastic: / natura-și are-o mască a ei, neapărat, / o mască pentru care sistemu-i inventat. / […] Ideile-s mărețe, din plastic rezistent / și idolii-s din plastic în mari mauzolee, / regimul care-n clipa de azi e rezident / din plastic e, spoit în curcubeie / și-i mândru că-i impune naturii conținutul, / și-i tare la culoarea din sângele-i trufaș / spre zări nemărginite își flutură avutul / flori purpurii din plastic în marele oraș” (Flori moarte).
Întrebat de ascultători care este tema poeziei Dimineața marelui oraș, Valeriu Matei nu a ezitat să răspundă că poezia vizează dispariția / apusul unui imperiu: „deodată / orașul mi-aruncă în față rănile lui / ascunse după înalte pancarte. / Orașu-i orfan, el e al nimănui, / un Nero-l pudrează, alt Nero îl arde.” Imaginile auditive se îmbină cu cele vizuale stimulând emoții de melancolie și dor de libertate. Urechea aude „izvoare lucrând sub pământ”, dar și „muzica secolului (ce) începe la ferestre: / do, re, mi… / dor de-un pian dat în floare, / de calul zănatic ieșit din căpestre / și gonind prin câmpie spre mare” (Dimineața marelui oraș).
Cu o poezie postmodernă, recitată emotiv, a venit și poetul Arcadie Suceveanu. Poeziile selectate de scriitor pentru concurs au fost: Noua Danemarcă, Cavalerul Dada, Chiar așa, Mașina apocaliptică, Neamul lui Iona ș.a. Aceste poezii îl (re-)descoperă pe Arcadie Suceveanu ca pe un poet al dezrădăcinării, al exilului interior, care ne-a dat parabole profunde ale înstrăinării, ale noilor drame și tragedii ale poporului nostru. O astfel de parabolă este cea relevată în Neamul lui Iona, unde imperiul ce a înghițit Moldova e comparat cu „…un pește mare / Și ne-a-nghițit pe noi, peștii cei mici. / Și iată-ne de veacuri stând aici, / În burta lui, și nu avem scăpare. / E mare, Doamne, peștele cel mare!” Ironia trădează durerea autorului provocată de soarta poporului nostru neputincios în fața „peștelui cel mare”: „Ce generos e pestele cel mare! / Nu ne mai lasă-n grija nimănui, / Ne-oferă tot confortul burții lui, / Cum se cuvine unui pește mare. / Viziunea lui și ea-i de pește mare” (Neamul lui Iona).
Câtă ironie amară degajă și poezia Noua Danemarcă: „În noua Danemarcă nu e ca-n vechea Danemarcă, / aici e bine, e aproape sublim: / paiața are brevet de paiață, / spărtura din zid a fost ridicată la rang de fereastră…” (Noua Danemarcă). Așa ajungem să simțim durerea poetului, crisparea inimii lui, calmul urlând înăuntrul lui la evoluțiile atât de stranii ale lucrurilor.
Poetul Emil Galaicu-Păun s-a prezentat în fața cititorilor cu un recital de poezie care îmbină armonios elementele biblice cu problemele prin care trece Basarabia; spaima sfârșitului cu înverșunata căutare a desăvârșirii. Despre poezia lui Emilian Galaicu-Păun s-a spus că aceasta desface firul gros în fibre subțiri, le amestecă bine, pentru a-i reface împletitura după o formulă proprie. Se resimte o dezmembrare a lucrurilor pe care le aduce în poezie pentru a reface un sens nou, țintind esențe tari, ființiale, adâncimi inestimabile și conexiuni permisive între elementele imaginarului. Însuși Emil Galaicu-Păun afirmă: „Gândesc cu scheletul în profunzime. Cel puțin două cărți ale mele sunt scoase la suprafață de rădăcina scheletului, împlântate adânc în humusul neantului. Seva ascunsă care-mi hrănește poezia se numește spaimă, nu una concretă (de boală, lovitură sau mai știu ce), ci mai degrabă una (deocamdată) literaturizată, una metafizică (totuși imaginea, proiectată într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat al propriului cadavru, a revenit deseori în câte-un rêve éveillé…). Mai exact: am gustul sfârșitului (oricărei acțiuni, stări, oricărui lucru etc.) în chiar clipa când acea stare (acțiune etc.) nici n-a început încă. Totul se transformă în gesturi; chiar și cele mai statice lucruri sau concepte «gesticulează», adică se pierd pe sine însele. Această cunoaștere apriorică a sfârșitului îmi oprește deseori mâna în aer, la jumătate de drum de ținta propusă, dar tot ea (cunoașterea apriorică) mă înverșunează să caut desăvârșirea. Poemele nu sunt altceva decât încercarea reconstituirii – după ce am tot îmbrățișat-o – a Frumoasei fără corp. Astfel, odată «literaturizată», spaima devine o concubină acceptabilă…”
Deosebită a fost suita de poeme selectate spre lectură de Nicolae Popa. Poetul a recitat poezii din diferite perioade ale vieții, începând cu cele de la vârsta de 18 ani și finalizând cu cele scrise la 54 de ani, astfel, ascultătorii au avut posibilitatea să observe evoluția poeziei sale. Primele poezii au fost luate din volumul de debut Timpul probabil. Acestea trădează o fire romantică, visătoare, un stil ce abundă în metafore, epitete, simboluri, rămânând fidel rimelor și ritmului muzical: „Norii mei se descarcă încontinuu de rime”, afirmă poetul. Poeziile ulterioare dezvăluie un poet maturizat, ironic și autoironic, dar cu bun simț, a cărui adevărată imagine e „ascunsă adânc în stilou”: „Eu, bărbatul maturizat, / fără dolari în sacoșă, / a! și fără sacoșă, / cu imaginea mea de băiat vesel pe chip, / cu imagina mea de om necăjit / ascunsă adânc în stilou, / abandonând bunul nume/ în favoarea bunului simț.”
La finele recitalului de poezie, fiecare ascultător a avut posibilitatea să voteze pentru poetul favorit. După o pauză plină de emoții și așteptare rezultatele concursului au fost anunțate: câștigătorul ediției 2016 a Ringului poeților este Valeriu Matei (29 de voturi). La doar un vot distanță se află Nicolae Popa (28 de voturi), urmat de Arcadie Suceveanu (25 de voturi) și Emil Galaicu-Păun (10 voturi). Trebuie de menționat că s-a format și o comisie de apreciere și numărare a voturilor, președinte a fost ales criticul și istoricul literar bucureștean Răzvan Voncu, asistat de scriitorii: Claudia Partole, Radmila Popovici, Ghigore Chiper, Nicolae Spătaru, Dumitru Crudu și profesorul școlar Sergiu Orihovschi.
Fiecare dintre poeții participanți la concurs a demonstrat că poezia este domeniul în care arta literaturii române excelează în modul cel mai divers, cel mai frumos.