Biblio Polis - Vol. 61 (2016) Nr. 2  
ARHIVA  
BIBLIOLOGI, BIBLIOFILI ȘI COLECȚIONARI / LIBRARIUS, BIBLIOPHILES, COLLECTORS / БИБЛИОЛОГИ, БИБЛИОФИЛЫ, КОЛЛЕКЦИОНЕРЫ
Iurie COLESNIC
Necesitatea de rădăcini

Neamul Ciachir a dat culturii române două nume de referință, pe preotul și cărturarul Mihail Ciachir și pe istoricul Nicolae Ciachir. Nu e puțin, dacă ținem cont de faptul că Basarabia n-a avut mulți istorici, dar marea lor majoritate au fost și sunt istorici adevărați.
Una dintre figurile proeminente pe care le-au dat găgăuzii culturii basarabene a fost clasicul culturii găgăuze, scriitorul Mihail Ciachir (Ceachir, Cekir) (27.IV.1861; Ceadâr-Lunga, Tighina – 8.IX.1938; Chișinău, înmormântat la Cimitirul Central Ortodox). Biografia lui este mult asemănătoare cu alte biografii ale preoților din generația sa.
A făcut studii la Școala Duhovnicească, ca mai apoi să învețe la Seminarul Teologic din Chișinău (1871-1881). În 1884 este hirotonisit preot și slujește la Biserica Seminarului Teologic, unde câțiva ani activase în calitate de profesor, predând religia, limbile greacă și rusă. Mai apoi a fost paroh la Biserica „Măzărache” (1884-1919). A fost și deputat în zemstva gubernială din 1905 până în 1908. În 1904 a tipărit un ziar în limba găgăuză, publicație din care până astăzi n-a fost depistat niciun exemplar.
Pe tărâmul cărturăresc s-a afirmat plenar ca un autor al Dicționarului găgăuzo-român, al dicționarului Rusesc și moldovenesc cuvântelnic (1907), precum și al volumelor: Evanghelia (Chișinău, 1909); Datoria și stăpânirea Blagocinilor, adecă a privighitorilor pentru buna orânduială (revista Societății Istorico-Arheologice Bisericești din Chișinău, vol. XVI, Chișinău, 1925); Obiceiurile religioase ale găgăuzilor. Curbanele sau Sacrificiile (Viața Basarabiei, 1934, nr. 6); Obiceiuri religioase ale găgăuzilor din Basarabia. Obiceiuri la naștere și botez (Viața Basarabiei, 1934, nr. 7-8); Moralitatea găgăuzilor din Basarabia (Viața Basarabiei, 1935, nr. 2); Originea găgăuzilor (Viața Basarabiei, 1933, nr. 9); Dicționar găgăuzo-(tiur­co)-român pentru găgăuzii din Basarabia (Chișinău, 1938) ș.a.
Opera: Russko-moldavski slovar (Chișinău, 1907); Sviașcennaia istoria Vethogo Zaveta (Istoria Sfântă a Vechiului Testament) (1911); Telo jenșcinî (Trupul femeii) (dramă în 4 părți, 1927); Priboi voinî (Valurile războiului) (tragedie-cronică, 1929); Besarabielâ Gogauzlarâu istorieas (Istoria găgăuzilor din Basarabia) (1934); Istoria găgăuzilor (1935); Chakikatyn (fără an); Bizim saabimizin Iisus Hristosun Ai (aiozlu, fără an); Dua chitabâ gagauzlar icin (1935).
Alte opere citate: Bucovina moldovenească (Chișinău, 1898); Carte de citire (1898); Ajutorul moldovenilor la învățat (1900); Cuvântelnic ruso-moldovenesc (1912); Sfânta istorie a Vechiului și Noului Testament (1913); Istoria bisericească (1916); Catehismul în scurt (1912); Viața Sf. Ioan cel Nou (1916); Viața Sf. Dumitru cel Nou (1916); Cărticică de rugăciuni (1897); Carte de rugăciuni (1901); Evanghelia bisericească (1909); Istoria Noului Testament (1912); Istoria bisericească (1912); Sfânta Liturghie (1911); Ceasurile (1911); Tedeum (1911); Acatiste Maicii Domnului (1911); Evanghelia de la Matei (1930); Evanghelia lui Marcu (1935); Viața Sf. Dumitru Basaraboi (1936); Cartea de rugăciune (1935); Psaltirea (1936).
În amintirile lui Gheorghe Chicu, depuse la Muzeul învățământului public în trei volume, am descoperit o scurtă portretizare a profesorului Mihail Ciachir: „Învățător al clasei pregătitoare era preotul M. Ciachir, om inteligent, reputat lingvist. În raporturile lui cu elevii el nu admitea pedepse fizice, nu ca învățătorii mei precedenți.”
Și tot în capitolul Școala duhovnicească a scris și un post-scriptum: „Trebuie să mai spun, preotul M. Ciachir, învățător în clasa pregătitoare, era un om și un învățător bun, energic și cu inițiativă. Era mai bun ca alții și din cauza aceasta alți preoți nu-l simpatizau.”
Părintele Mihail Ciachir a făcut parte din acea echipă de profesori care au fost inițial printre dascălii părintelui Alexe Mateevici, iar mai apoi și coleg de catedră cu el.
De aceea, modelul acestui profesor cărturar găgăuz, care foarte mult ținea la renașterea culturală, la luminarea etniei din care a ieșit, a servit drept model de comportament și de aspirații spirituale pentru Alexe Mateevici.
Poetul basarabean, la rândul lui, a devenit obiectul unui studiu, Memoriei pr. Alexie Mateevici (Raza, nr. 400, 26 august 1937), pe care părintele Mihail Ciachir l-a scris nu cu mult timp înainte de moartea sa. Și prin acest gest a conferit acestui material o semnificație deosebită. Acest destin de preot și pedagog arată cât de mult contează în cultura Basarabiei îngemănarea etnică și conviețuirea spirituală a diverselor etnii. Respectul reciproc este chezășia păcii și bunei înțelegeri pe această palmă de pământ. Fapt demonstrat cu prisosință de predecesorii noștri…
Mihail Ciachir s-a ocupat și de arborele genealogic al neamului Ciachir, date pe care le-a pus la dispoziție profesorului Nicolae Popovschi, care le-a publicat în opera sa capitală „Istoria bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruși” (Chișinău, 1931), ediția a doua fiind reeditată în anul 2000, tot la Chișinău, și la pagina 310 găsim ramificările acestui neam.
Primul care deschide originea cunoscută a neamului Ciachir este un Ianciu (Ion) Ciobadjioglo, care provine din strămoși bulgari. Dimitirie Ciachir, fiul lui Ianciu, din cauza prigonirilor turcești s-a refugiat în preajma or. Ploiești (România), unde a fost poreclit „Cichir” (opera citată, pag. 318).
Și tot în acea spiță genealogică găsim și indicația cum a apărut ramura basarabeană a neamului „Ciachir”: „În 1790 frații Teodor și Vasile, cu consimțământul boierului Balș, au trecut pe pământul acestuia din sudul Basarabiei, unde s-au așezat în satul Ciadâr, jud. Ismail” (tot acolo). Cei doi frați erau preoți și de la ei în această familie preoția și slujba în biserică a fost la locul cel mai de cinste, la toate generațiile care i-au urmat.
Acestea sunt rădăcinile istoricului Nicolae Ciachir, al cărui tată Nicolae ( 1947, București) a fost preot și e fixat în spița genealogică întocmită de Mihail Ciachir.
Cum am mai menționat, pe parcursul existenței sale Basarabia n-a dat mulți istorici, dar a dat adevărați istorici: Ștefan Ciobanu, Alexandru Boldur, Alexandru Gonța, Victor Spinei, Gheorghe Bezviconi, Paul Mihail, Mihail Guboglu, Antonie Plămădeală, Nestor Vornicescu ș.a. Și dacă despre majoritatea dintre ei am scris în cele zece volume ale Basarabiei necunoscute, despre unii dintre ei încă n-am reușit să scriu, din diverse motive. În primul rând, insuficiența de informație, lipsa de documente inedite, iconografia modestă și lipsa unor mărturii contemporane m-au reținut să-i păstrez la nivelul de documentare. Dar sunt sigur că timpul publicării n-a fost amânat pe multă vreme.
Nicolae Ciachir face parte din acest grup. Am aflat despre el foarte târziu, după 1990, din două surse, ziarul Cuvântul românesc editat în Canada și din Enciclopedia istoriografiei românești (București, 1978), procurată într-un anticariat din București, fiindcă la Chișinău nu exista o asemenea ediție, în care scria:
„CIACHIR, Nicolae N.
I – N. 1 ianuarie 1928, Vaisal (azi – URSS). Studii secundare la Ismail, Brăila, Odorhei, Brașov, superioare (1949) la București. Doctor în istorie (1961). Asistent (1949-1955), lector (1955-1967), conferențiar (din 1967) la Facultatea de Istorie din București. Specializare în Iugoslavia (1964-1965). Membru al Societății bulgare de științe istorice, al Societății de științe istorice și filologice din Albania, al Societății de științe istorice a regiunii Kosovo-Priština (Iugoslavia).
II. – Balcanolog. Contribuții privind probleme din sfera politică ale Peninsulei Balcanice în sec. al XIX-lea. Activitate susținută de popularizare a istoriei în țară și străinătate.
III. – 1877, București, 1957, 211 p.; 100 de ani de la Unirea Principatelor, București, 1959, 163 p.; Mihail Kogălniceanu, București, 1967, 76 p. (în colaborare); ed. în franceză, germană, engleză; România în sud-estul Europei (1848-1886), București, 1968, 238 p.; RSF Iugoslavia, București, 1969, 308 p.; România și problema orientală (1875-1878), în RRSI, 2 (8), 1970, p. 67-91; România și popoarele balcanice (1856-1875), ibidem, 1 (15) (1972), p. 127-153. (G.P.)”
Deși contemporan de-al nostru, despre existența lui Nicolae Ciachir (20.XII.1927 – 12.VII.2007, București), născut în satul Vaisal, jud. Ismail (locul de naștere a Elenei Alistar, celebra directoare a Liceului Eparhial din Chișinău, una din cele două femei membre ale Sfatului Țării, care în 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România), s-a aflat peste ani din cauze obiective. În primul rând, cenzura feroce din URSS și vegherea atotcuprinzătoare a KGB-ului, care nu agreau nicio informație obiectivă ce făcea legătura dintre istoria comună a Basarabiei și României. Și dacă literatura artistică putea fi procurată la librăriile „Drujba” din Moscova, Leningrad, Kiev sau Odesa, apoi cărțile istoricilor n-au avut nicio șansă să ajungă la noi. Puținele exemplare care se strecurau poposeau în fondul special al Bibliotecii Republicane din RSSM „Nadejda Krupskaia”, la care aproape nimeni nu avea acces.
Și abia după 1990 acest gol avea să fie umplut, când am avut dreptul să călătorim liber în România. Pe Nicolae Ciachir l-am descoperit târziu, dar întotdeauna am știut că el va găsi posibilitatea de a scrie o istorie a Basarabiei – Basarabia sub stăpânirea țaristă (1812-1917) (București, 1992), reeditată în 1999, cu titlul Basarabia voievodală românească până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Chiar și atunci când a scris istorii regionale, diplomatice sau universale, subconștientul său a fost ghidat de problema nesoluționată a Basarabiei:
Acțiuni militare ruso-româno-bulgare în războiul din 1877-1878 (București, 1957, în colaborare cu Ion Focșenanu);
Pagini din lupta poporului român pentru independența națională, 1877-1878 (București, 1967);
Mihail Kogălniceanu (București, 1967, în colaborare cu Constantin Bușe);
România în sud-estul Europei (1848-1886) (București, 1968);
Poziția României față de criza balcanică: 1875-1877 ( 1970);
Contribuții la istoricul relațiilor romano-turce: 1878-1914 (București, 1970);
Soliman Magnificul: sultanul și epoca sa (București, 1972);
Războiul pentru Independenta României în contextul european (1875-1878) (București, 1977);
Diplomația europeană în epoca modernă (București, 1984, în colaborare cu Gheorghe Bercan);
Poporul român și lupta de eliberare a popoarelor din Balcani ( București, 1986);
Istoria popoarelor din sud-estul Europei în epoca modernă: 1789-1923 (București, 1987);
Istoria modernă a Poloniei (1795-1918) (București, 1987);
Răzbunări celebre: de la Cain la Stalin (București, 1993);
Marile puteri și România (1856-1947) (București, 1996);
Istoria neștiută: răzbunări celebre – de la Cain la Stalin (București, 1997);
Istoria politică a Europei de la Napoleon la Stalin (București, 1997);
Istoria slavilor (București, 1998);
Istoria universală modernă: 1642-1789, vol. I, vol. II (1789-1919) (București, 1998);
Istoria relațiilor internaționale de la Pacea Westfalică (1648) până în contemporaneitate (1947) (București, 1998);
Studii și documente despre istoria albanezilor din România (București, 1998, în colaborare cu Gelcu Maksutovici);
Din istoria Bucovinei: 1775-1944 (București, 1999) ș.a.
Publicații în alte limbi:
Aspects concernant les relation[s] politiques roumaino-serbes: entre 1863-1875 (depuis l’établissement des relations diplomatiques jusqu’à la réouverture du problème orientale);
Vklad Rumînii v osvobojdenie Cehoslovakii (1944-1945 gg.) (1968);
Hristo Botev v Rumânia: novi izsledvania (1980).
Editarea acestei opere era datoria lui morală, ca basarabean, ca urmaș al unui neam de cărturari, ca fost refugiat în propria țară…