Biblio Polis - Vol. 57 (2015) Nr. 2  
ARHIVA  
REMEMBER
Nicolae BĂLȚESCU
Vorbind despre Leonida…

VORBIND DESPRE LEONIDA…

Nicolae BĂLȚESCU

Să vorbești de și despre Leonida Lari este dificil pentru cei care nu au cunoscut-o și nu au vrut să o cunoască. Mulți au numit-o mistică (Petre Țuțea, Cezar Ivănescu).

De fapt, ce înseamnă, ce sens cuprinde cuvântul „mistic”? Aș fi de acord, poate, să fie numită mistică, dacă s-ar referi la stările vieții lăuntrice, sufletești, pe care le avea Leonida la adevăratele trăiri ale clipei. Misticismul Leonidei, neînțeles sau înțeles de alții, l-aș defini ca pe cale a Cunoașterii, o căutare continuă a existenței telurice, chiar și universale, prin trăirile ei sufletești.

Neînțeleasă o numesc și o consideră unii și azi. De ce? Din simplu motiv că ea a fost deosebită, a purtat o mare Iubire, a iubit această lume, și-a iubit Neamul... a tânjit, a luptat pentru marele Vis – Reîntregirea Țării, un Vis, din păcate, neîmplinit.

O cunosc, am cunoscut-o pe Leonida Lari din copilărie, am fost participanți activi ai unei și aceeași copilării, ne-am născut sub același Cer al Bursucenilor, acolo, în satul unde se născuse cândva Veșnicia…

După plecarea ei, spre împlinirea Marelui Ciclu, astăzi chipul ei îmi apare tot mai des în fața ochilor mei triști. Am să încerc să o descriu pe Liusia, doar cu acest nume a venit în astă lume, în acel an de grea cumpănă 1949, și așa o numea mămica ei: Liusia!  propos, ce înseamnă, care este semnificația numelui Liusia? Vă răspund: Lumină!

Chipul ei din copilărie, din adolescență mi s-a întipărit pentru totdeauna: o figură timidă, de o frumusețe angelică, parcă coborâtă de pe o frescă antică, ochii ei mari, negri cu o prezență accentuată a unei tristeți profunde și enigmatice, luminată de un zâmbet blând melancolic, o aură deosebită, neîntâlnită la niciun participant al copilăriei noastre, toate astea trăsături misterios pecetluiau pe chipul ei amprenta unui tragism și a presimțirii marilor suferinți în viitor... Privind-o (coborâtă din Netimp), părea venită din altă lume, îți crea impresia că concomitent, aparținea și nu aparținea acestei existențe, părea că privește această Lume printr-o fereastră de undeva din Eternitate... Astăzi, cred, sunt convins că nu ea a putut să învețe a trăi pământește vreodată, mai ales în acel, în acest stupid scenariu al existenței noastre... Doar Liusia trăia, a trăit în Lumea Ei, în lumea Iubirii, Adevărului și Dreptății din perspectiva Luminii...

În planul pământesc, Leonida a suferit pe tot parcursul existenței sale telurice pentru trei lucruri: Limbă, Neam șȚară! Când vorbesc despre țară, am în vedere acel mare Vis neîmplinit, de a-și vedea Țara reîntregită și liberă. Acesta a fost Marele Vis, după care a tânjit și a suferit în această existență, pe Frumoasa noastră Planetă Albastră! Marele ei Vis a rămas, de altfel, ca și pentru Eminescu sau Grigore Vieru, neîmplinit.

Leonida nu a putut să se lege nici deplin și nici definitiv de Lumea Materiei Dense, ea nu putea să considere plăcerile pământești drept scopuri, spre care să tindă, ea trăia altfel, diferit, deosebit de alții, ea își trăia cu adevărat clipele prin trăiri adevărate.

În ce mai constă misticismul ei? Răspunsul meu: era mai spirituală decât mulți alții și nu era și nici nu putea să fie sclavul intelectului pământesc, și nici nu a devenit! De fapt, referindu-mă la spiritualitatea sa, ca să fiu mai explicit, Leonida era mai mult un om al intuiției. Ea își trăia existența la altă scară. Leonida nu putea să accepte lăcomia, viclenia, aroganța, goana stupidă după slavă deșartă, alergările nebune după bogății pământești. Intelectul pământesc tinde spre un singur țel: plăcerile pământești, puterea pământească ca răsplată a muncii și ca încoronare a existenței sale. Ea nu a căutat, nu s-a lăsat să o farmece (fermecată) de imaginile vieții comode, imaginile cu lauri pământești. Leonida vedea și transcendea dincolo de limitele spațiului tridimensional, cunoașterea ei depășea spațiul Materiei Dense. Ea dispunea de o altă vedere, ei îi erau accesibili alți ochi, decât cei pământești, putea să vadă ființele elementare mici ca gnomi, ondine, silfide; despre alte ființe mai mari ca Sibile, Demiurg, Îngeri, cred că aceste procese, înălțimi și spiritele mai pure și mai luminoase ei, Leonidei, îi erau arătate în imagini vii de către Ghizi Spirituali și Spirite mai înalte.

Dezvoltarea ei lăuntrică (nu vorbesc despre dezvoltarea ei intelectuală) era mai înaltă și putea sparge limita Domeniului Animistic, maturizându-se prin trăire, vederea și presimțirea ei putea să pătrundă până în pragul Împărăției Spirituale. Ea nu s-a lăsat înlănțuită de acest spațiu tridimensional, nu și-a lăsat spiritul său viu să se lege de forma ce moare. Fiind mai avansată spiritual, dânsa din Cuvânt, cu dragoste pentru Cuvânt și prin Cuvânt a obținut, i s-a dat acea cunoaștere. Toate creațiile sale, sunt adevărate capodopere, doar Epifaniile vorbesc de toate, la fel Undina, Insula de repaos, Inorogul, Sibila. Creațile transcendentale lariene le pot asemui cu nemuritoarele opere eminesciene: Luceafărul, Glossă și altele.

Sinceritatea, trăsătura care a însoțit-o pe tot parcursul existenței sale, doar sinceritatea este o trăsătură indispensabilă a unui poet, da, a unui poet veritabil. Un poet, al cărui grai este poezia, nu poate să nu fie sincer. Leonida întotdeauna a fost sinceră și a spus, a numit lucrurile pe nume, fie în Parlamentul Imperiului Sovietic, fie în Parlamentul Republicii Moldova, fie în Parlamentul României.

Insula de repaos, un excelent poem în proză (de altfel, ca șUndina), este pentru Leonida, o insulă de pace, cred că ea o vede ca pe o insulă a Iubirii, ca pe o punte, între oamenii pământului și Insulă, o Stațiune unde este numai Iubire. Este un loc de repaos, pentru cei care vor să ajungă pe Stele, cred că pentru cei ce tind să ajungă, să se întoarcă în Patrie Acasă, dar să se întoarcă pe Stele pot numai prin Iubire. Această Insulă de repaos, Insula Iubirii este foarte sensibilă și vulnerabilă, reacționează la toate vibrațiile negative și nu este loc pentru tristețe, lacrimi. Ea îi acceptă, îi primește numai pe cei copleșițși plini de iubire.

Poate și alți admiratori ai scrisului Leonidei Lari s-au oprit la un gînd al ei, mai precis la sintagma „cei fără de față”. Undeva la cineva, pare-mi-se la Elizabeth Haich, am mai întâlnit o sintagmă asemănătoare, da, sintagma ,,oamenii cu capul rotund”. Aceștia vor invada lumea, întreg pământul. Și nu sunt altcineva, decât materialiștii sau mai pot fi numiți sclavii intelectului, acei care l-au acceptat și-l slujesc pe Lucifer, care sunt înstrăinați de Dumnezeu, ostili Ziditorului. Sunt cei aroganți, cruzi și încarcerați, care pentru egoismul lor și pentru slavă deșartă, putere și bogății pământești sunt în stare de orice. Armele lor preferate sunt minciuna și viclenia. Anume aceștia dezlănțuiesc, uneltesc războaie, măceluri... Leonida vizionară, prin această Insulă de repaos ne avertizează de acest pericol...

Martie 2015,
Chișinău