Biblio Polis - Vol. 57 (2015) Nr. 2  
ARHIVA  
REMEMBER
Valeriu RAȚĂ
Nicolae Corlăteanu, fondatorul lingvisticii românești din Republica Moldova, la un centenar

NICOLAE CORLĂTEANU, 
FONDATORUL LINGVISTICII ROMÂNEȘTI 
DIN REPUBLICA MOLDOVA, LA UN CENTENAR

Valeriu RAȚĂ, 
discipol al distinsului profesor, 
promoția anului 1974, USM

Academicianul Nicolae Corlăteanu, pe drept cuvînt, este considerat de toți cercetătorii filologi de la noi drept fondatorul lingvisticii românești din Republica Moldova. În primăvara anului curent ilustrul savant și pedagog ar fi împlinit o sută de ani. Luîndu-se în calcul extensiunea și valoarea scrierilor sale științifice, academicianul, trecut la cele veșnice la vîrsta de 90 de ani, este socotit o somitate în lumea academică. Pe parcursul a circa șase decenii în palmaresul său s-au adunat peste 500 de lucrări științifice (monografii, studii, dicționare, manuale, crestomații, programe didactice etc.). Evoluția limbii literare, aportul scriitorilor clasici și contemporani la dezvoltarea limbii literare, relațiile dintre limba literară și limba scriitorului, particularitățile măiestriei scriitoricești și alte probleme sînt preocupările lui N. Corlăteanu din tinerețși pînă la sfîrșitul vieții.

Nicolae Corlăteanu, filolog, specialist în domeniul lexicologiei, foneticii, stilisticii, romanisticii, s-a născut pe 14 mai 1915, în s. Caracui, r-nul Leova. În anul ١٩٢٦, termină școala primară din satul natal și se înscrie la Liceul „Al. Donici” din Chișinău, pe care îl absolvește cu bacalaureat în 1934. Au urmat studiile la Facultatea de litere și filosofie și la Facultatea de drept ale Universității din Cernăuți. În ١٩٣٩, a susținut licența în drept cu aprecierea „Magna cum laude”, iar în 1940 – teza de licență în litere, intitulată Relațiile lingvistice dintre Codul Voronețean și Apostolul lui Coresi (1563). În 1949, susține doctoratul în științe filologice la Universitatea din Kiev, iar în 1964, la Institutul de Lingvistică din Moscova – teza de doctor habilitat în științe filologice, intitulată Studiu asupra sistemei lexicale moldovenești din anii 1870-1890. Contribuția lui Ion Creangă și a altor scriitori la valorificarea stilistică a vocabularului contemporan. A activat în calitate de profesor de limbă și literatură la școlile medii din Ocnițși Soroca (1940-1941); profesor de limba germană la școala medie din orașul Balașov, regiunea Saratov, Rusia (1941-1942). În anii ١٩٤٣-١٩٤٤ este colaborator științific superior la Institutul de Cercetări Științifice din Chișinău, apoi șef de sector (1947-1981), director adjunct (1958-1961) și director (1961-1969) al Institutului de Limbă și Literatură al Academiei de Științe a RSSM. În anii 1946-1949 ocupă funcția de șef al Catedrei de limba și literatura română (atunci: moldovenească) a Universității de Stat din Chișinău, pînă în 1988 s-a aflat în calitate de lector, lector superior, conferențiar, profesor universitar la această instituție de învățămînt superior. În 1965 este ales membru al AȘ a RSSM, tot în acest an devine „Eminent al Învățămîntului Public”, iar în 1975 i se conferă titlul onorific Om Emerit în Știință. Din ١٩٩٥ este Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova. Dintre premii și distincții menționăm Premiul de Stat al RSSM (1979), ordinele Drapelul Roșu de Muncă (1949), Lenin (1988), Revoluția din Octombrie, Ordinului Republicii (1995). În 2000 i s-a conferit medalia „Dimitrie Cantemir” a AȘM. S-a stins din viață la ٢١ octombrie ٢٠٠٥, la Chișinău.

Dintre cele mai cunoscute lucrări științifice ale academicianului N. Corlăteanu amintim următoarele: Literatura veche moldovenească (1948, ed. a X-a, 1961, în colaborare); Русско-румынский словарь / Dicționar rus-român (Moscova, 1954; ed. a II-a, 1967, în colaborare cu Eugen Russev); Originea fondului lexical de bază (1955); Ortografia limbii moldovenești (1957); Studiu asupra sistemei lexicale moldovenești din anii 1870-1890 (1964); Rolul factorilor sociali în dezvoltarea limbii (1968); Actualitatea operei lui CreangăV. Alecsandri și limba literară; D. Cantemir și limba literară; Limba moldovenească literară contemporană (3 vol., 1969, 1982, 1992; în colaborare); Capitole din istoria limbii literare moldovenești (1971, în colaborare); Egală între egale (1971); Исследование народной латыни и её отношении с романскими языками (Moscova, 1974); Fonetica limbii moldovenești literare contemporane(1978); Dicționar ortografic cu elemente de ortoepie (1978; în colaborare); Cuvîntul în vîltoarea vieții (1980); Limba noastră... (1981); Молдавский язык сегодня (1983); Scriitorul în fața limbii literare (1985); Schițe de istorie a limbii moldovenești literare (1986); Cronicarii moldoveni și contemporaneitatea noastră (1988); Lumea cu toate ale ei... (1988); Aspecte ale dezvoltării vocabularului moldovenesc contemporan (1988); Lexicologia (1992, în colaborare cu Ion Melniciuc); Fonetica (1993, în colaborare cu Vladimir Zagaevschi); Răspîntii: (sămașilor și urmașilor închinare) (1995); Nandrișii: povestea unui neam bucovinean (1998); Așa am trecut pînă acum prin viață (2000); Scrisul românesc: începuturile lui (2000); Încadrarea lingvistică în realitățile europene (2001); Neologismul în opera eminesciană (2004); Latina vulgară (în colaborare cu Lidia Codreanca); Testament. Cred în izbînda limbii române (studii, comunicări, memorii, 2010).

Fiind student al Facultății de Filologie a USM, la sfîrșitul deceniului al șaptelea și începutul deceniului al optulea ale secolului trecut, am avut ocazia să admir (precum și toți ceilalți colegi ai mei) prelegerile excepționale și am studiat lucrările de referință de la acea vreme ale distinsului academician Nicolae Corlăteanu. Desigur, atunci, în întregul spațiu al URSS, dominat în exclusivitate de propaganda sovietică și comunistă de tip totalitar, era greu să se spună adevărul istoric, adică cel „gol-goluț”, dar încercatul și eminentul profesor, prin riscuri evidente, s-a ținut de ale sale și, la momentul potrivit, și-a expus punctul său de vedere. Trebuie să menționez, cu o doză de mîndrie, că pînă în prezent, volumele dumnealui – ce se referă la procesul de studiere a limbii, literaturii și folclorului românesc – îmi sînt cărți de căpătîi.

Îndeosebi, „Stejarul de la Caracui”, cum i se mai spune în cercul academic, a avut în vizorul său problemele de limbă literară, de stil și stilistică, a scos în relief contribuția esențială a lui Ion Creangă, Constantin Negruzzi, Alecu Russo, Constantin Stamati, Ion Heliade Rădulescu, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu și a altor scriitori clasici, precum și a celor contemporani (Ion Druță, Andrei Lupan, Emilian Bucov ș.a.) la dezvoltarea limbii literare, la valorificarea potențialului stilistic al limbii, la formarea, dezvoltarea și perfecționarea normelor literare în vigoare. Elaborînd manuale și dicționare, recurgînd la analiza operelor literare ale scriitorilor clasici și contemporani, N. Corlăteanu permanent a subliniat rolul primordial al limbii la caracterizarea și determinarea unei națiuni. Acest fapt este confirmat de alt savant-lingvist – acad. Silviu Berejan: „Nicolae Corlăteanu este – și acest lucru este bine cunoscut atît în Republica Moldova, cîși în afara ei – un om de litere cu o temeinică pregătire profesională, un erudit și competent cercetător în domeniul filologiei în înțelesul vechi și larg, adică etimologic al acestui cuvînt. Dumnealui a avut obiectiv dintotdeauna disciplinele filologice în tot ansamblul lor, adică toate formele de manifestare ale limbii unui popor.” În aceeași cheie a menționat și scriitorul, criticul și istoricul literar prof. univ. dr. hab. Ion Ciocanu: „Profesorul Nicolae Corlăteanu este unul dintre primii dascăli universitari care au corectat, îmbogățit, diversificat și plasticizat în mare măsură vocabularul și limbajul tineretului studios pe parcursul mai multor decenii.”

Savantul în luările sale de atitudine respingea supremația funcțională a unei limbi față de alta. În anii cînd în RSSM triumfa falsul „bilingvism armonios”, iar limba noastră ajunsese să fie vorbită doar în familie și în unele cercuri restrînse ale băștinașilor, N. Corlăteanu inițiază seria de broșuriCultivarea limbii – care, mulți ani la rînd, au fost de mare folos în practica noastră pedagogică, deoarece abordau probleme de lingvistică și cultură generală, de scriere și rostire corectă a cuvintelor, contribuind în felul acesta la însușirea normelor literare ale limbii. Ulterior, în scopul propagării operelor literare, ca principale surse de îmbogățire și perfecționare a limbii scrise, a fost inițiată editarea unor minimonografii cu genericul Scriitorii moldoveni în școală, care s-a bucurat de același succes în rîndul profesorilor de limba și literatura română.

Despre academicianul N. Corlăteanu au scris: Constantin Bobeică (Omenie: amintiri cu Nicolae Corlăteanu); Anatol Ciobanu (Acad. Nicolae Corlăteanu – fondator al lingvisticii românești din Republica Moldova și ilustru pedagog); Ion Ciocanu (Cuvîntul lui Nicolae Corlăteanu); Haralabie Corbu (Acad. Nicolae Corlăteanu – om de cultură); Maria Cosniceanu (Acad. Nicolae Corlăteanu – în aprecierea contemporanilor săi); Anatol Eremia (Acad. Nicolae Corlăteanu și moștenirea sa lingvistică); Nicolae Mătcaș (Suflet în sufletul neamului); Vasile Melnic (O viață la cotele dăruirii); Vlad Pohilă („Un erudit și competent cercetător în domeniul filologiei în înțelesul vechi și larg...”) ș.a. În republica noastră a fost turnat un film documentar – Academicianul Nicolae Corlăteanu, scenariu – acad. M. Cimpoi, redactor – dr. D. Olărescu, regia G. Siminel.

Evocarea personalității acad. N. Corlăteanu – acum, la un centenar din ziua nașterii – ne oferă plăcutul prilej nu numai de a-i evidenția remarcabilele contribuții în domeniul lingvisticii, ci și – ceea ce ni se pare cu totul deosebit – de a sublinia actualitatea operei sale cu multiple momente definitorii pentru acest domeniu pe plan intern și internațional.