Biblio Polis - Vol. 57 (2015) Nr. 2  
ARHIVA  
LABORATOR DE CREAȚIE / CREATIVE LABORATORY / ТВОРЧЕСКАЯ ЛАБОРАТОРИЯ
Alex ȘTEFĂNESCU
O oră în plus cu Monica Lovinescu

O ORĂ ÎN PLUS CU MONICA LOVINESCU

Alex ȘTEFĂNESCU

Autobuzul, vechi și inconfortabil, zdrăngănind din toate încheieturile, transporta elevi români înscriși la un concurs de ortografie franceză organizat de Primăria din Paris. Pe autostrada Strasbourg-Paris i-a sărit o roată din spate și, ca să nu plătească remorcarea lui până la un service, șoferul a recurs la o metodă arhaică (folosită de țăranii noștri când li se desprinde o roată de la căruță): a tăiat creanga unui copac de pe marginea drumului și a fixat-o sub osie, ca să se târască în timpul mersului și să țină loc de roată. Ceilalți șoferi de pe stradă rămâneau uimiți văzând frunzișul bogat care mătura asfaltul. Nu mult a lipsit ca unii dintre ei, tot întorcând capul după noi, să facă un accident.

Am călătorit în total trei zile și două nopți și am fost găzduit de un român relativ bogat din Paris, L.M. Arcade, în subsolul unui bloc (al său) în care organizase ani la rând întruniri literare cu participarea unor personalități ca Emil Cioran, Horia Stamatu sau Monica Lovinescu.

Învoit până la 10 seara

L.M. Arcade, un om generos și bine intenționat, avea din nefericire mania de a le citi cu glas tare musafirilor, ore întregi, fragmente din cărțile lui plictisitoare. M-a instalat și pe mine într-un fotoliu, pentru a mă supune acestui supliciu. După un timp, exasperat, am trecut peste politețe și am insistat să mă lase să plec să văd în sfârșit Parisul, oraș pe care nu-l cunoșteam decât din cărți și din filme. Mi-a dat drumul cu greu, dar numai după ce mi-a smuls promisiunea că am să mă întorc la ora 10 seara, ca să continuăm lectura.

Primul drum pe care l-am făcut a fost la Monica Lovinescu, care locuia împreună cu soțul ei, Virgil Ierunca, pe strada Franois Pinton nr. 8 din arondismentul 19. Pentru mulți români, ascultători ai postului de Radio „Europa Liberă”, acea adresă devenise legendară, în mod special, după ce exact acolo, la intrarea în casă, avusese loc o tentativă de asasinat a Monicăi Lovinescu, pusă la cale de Securitatea din România.

Doamna de fier a literaturii române

Mă gândeam, emoționat, în timp ce călătoream cu metroul, că urma să o văd pe doamna de fier a literaturii române, care folosindu-se exclusiv de cuvinte reușise să inspire teamă autorităților comuniste de la București.

Doamna de fier era în realitate tandră și copilăroasă. Ea și Virgil Ierunca se jucau de-a căsnicia, într-un mod fermecător. M-au primit întrecându-se între ei în îndeplinirea oficiilor de gazdă. M-au ajutat să mă dezbrac de canadiană, m-au așezat în fotoliul cel mai bun, m-au tratat cu cafea și pișcoturi, m-au ascultat cu atenție, punându-mi întrebări din care reieșea că-i interesează sincer viața mea. Despre ei, care erau cu adevărat oameni importanți, nu mi-au vorbit aproape deloc. Erau mândri că își instalaseră de curând répondeur și mi-au făcut câteva demonstrații, sadic încântați de faptul că nu mai trebuie să răspundă ei înșiși unor persoane antipatice. Monica Lovinescu mi-a propus să-mi ia a doua zi un interviu pentru emisiunea Teze și antiteze la Paris. Virgil Ierunca mi-a arătat cu mândrie colecția lui de discuri cu muzică bună.

O comedie a negocierii

Pe neobservate s-a făcut ora 9 și m-am ridicat să plec, explicând ce legământ am cu L.M. Arcade. M. Lovinescu, amuzată, s-a oferit imediat să-l convingă pe binefăcătorul și asupritorul meu să-mi prelungească învoirea până la miezul nopții. I-a dat telefon pe loc. Și de aici a început o întreagă comedie a negocierii. Cu mare greutate, Monica Lovinescu a obținut o completare a șederii mele la ei cu numai o oră. Femeia care îl intimidase pe Nicolae Ceaușescu n-a reușit să-l înduplece pe L.M. Arcade. La ora 11 eram la L.M. Arcade și îl ascultam citindu-mi, împotriva voinței mele, texte anoste. Mă simțeam ca un copil căruia mama lui îi bagă pe gât, cu forța, untură de pește.

(Adevărul, 6 martie 2015; http://adevarul.ro/news/societate/istoriile-alex-Stefanescu-ora-plus-monica-lovinescu-1_54f9b6d0448e03c0fd4ac479/index.print

* * *

P.S. – Născut pe 6 noiembrie 1947, apreciatul istoric și critic literar Alex. Ștefănescu este, de asemenea, prozator, dramaturg, publicist și realizator de emisiuni TV și colaborator al ziarului „Adevărul”. Este autor a mii de articole și a 24 de cărți, dintre care „Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000”, apărută în 2005 (Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei) a stârnit numeroase reacții. Emisiunea „Un metru cub de cultură”, difuzată de Realitatea TV, i-a adus Premiul APTR pentru talk-show-uri pe 2004, iar altă emisiune, realizată pentru TVR Cultural, „Istoria literaturii române contemporane povestită de Alex. Ștefănescu” – Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008. În 2009 a publicat o carte despre 250 de cărți proaste, „Cum te poți rata ca scriitor”. Tot în 2009 a început să realizeze și o emisiune TV pe această temă, „Tichia de mărgăritar”. A urmat, între 2011-2013, emisiunea „Iluminatul public”, consacrată cărților de valoare apărute după 1989. Cele mai recente volume ale lui Alex. Ștefănescu sunt „Texte care n-au folosit la nimic”, „Un scriitor, doi scriitori” și „Mesaj către tineri. Redescoperiți literatura!”, toate apărute în 2014.