După o boală grea şi incurabilă, s-a stins din viaţă prozatorul şi publicistul Victor Dumbrăveanu, personalitate distinctă a culturii noastre, om de o rară sensibilitate.
S-a născut la 20 august 1946, în satul Corlăteni, Râşcani, într-o familie de ţărani. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova (1968), după care a activat în calitate de redactor la mai multe ziare şi reviste: Moldova socialistă (1966-1972), Tinerimea Moldovei (1972-1977), Moldova (1977-1986), redactor-şef la revista Orizontul (Columna) (1986-1991), redactor-şef adjunct la publicaţiile Business glob, Curierul de seară şi redactor-şef la revista Ştiinţa (1991-1996), consilier la Ministerul Culturii (1996-1997).
Primele povestiri le-a publicat în Tinerimea Moldovei, Moldova socialistă şi Cultura.
A debutat editorial cu volumul de nuvele Insula de coral (1975). A semnat peste douăzeci de cărţi, între ele romanele Strigătul de pe celălalt ţărm al dragostei (1977), Numeşte fericirea altfel (1980), File de adio (1981), Nesomnul bărbaţilor (1985), Pasărea din noi (1987), volumele de povestiri Casa cu faţa spre ispită (1993), Trăim ultima dată (2002), Lecţia de amor (2010), Jurnal ironico-sentimental (2010), La Paris, la neamuri. Jurnal de impresii, note, opinii (2002), mai multe cărţi pentru copii. În tot ce a scris Victor Dumbrăveanu rămâne fidel universului rural, în care omul simplu trăieşte drame sentimentale, momente de bucurie, clipe de dragoste şi realizări, dar şi de nelinişte şi dezamăgire.
Lecturate astăzi, scrierile lui V. Dumbrăveanu au acelaşi impact asupra cititorului, fiindcă ele sondează realităţile noastre autohtone, spiritul şi sufletul nostru ancestral. Trecerea scriitorului la cele veşnice este o pierdere grea pentru întreaga noastră cultură.
Victor Dumbrăveanu a fost un bun, fidel prieten al Bibliotecii Municipale, adeseori participând şi animând manifestări culturale, cu deosebire la filialele Ovidius, Transilvania, precum şi la Sediul Central. În 2006, BM „B.P. Hasdeu”, Filiala „Ovidius” au elaborat şi editat biobibliografia Victor Dumbrăveanu (alcătuitori Margareta Cebotari şi Liuba Ciobanu, coordonator Elena Butucel, ediţie îngrijită de Lidia Kulikovski). Ne-a mărturisit că această „carte de vizită”, oferită de biblioteca noastră, l-a bucurat nespus, unde mai pui că se afla încă sub impresia apăsătoare a unor dureroase pierderi. Va rămâne mult timp în amintirea cititorilor ca o prezenţă luminoasă...
File de adio pentru
Victor Dumbrăveanu
Victor Dumbrăveanu nu era omul de moarte, ci, mai întâi şi-ntâi, omul de viaţă lungă. Văzându-l cât de jovial şi plin de viaţă e, mă gândeam că va bate suta de ani şi va trece hăt dincolo de ea.
Victor a fost unul dintre cei mai prolifici scriitori şi publicişti de la noi, scriind nişte nuvele şi romane superbe, iar publicistica sa a servit drept model pentru mai multe generaţii de tineri ziarişti.
A fost omul luminii. Peste tot unde a lucrat, dar a lucrat în multe locuri, la mai multe redacţii (Moldova socialistă, Tinerimea Moldovei, revista Moldova, redactor-şef la revista Orizontul etc.) a împrăştiat în jurul său doar lumină, nefiindu-i cunoscute zavistia şi ura. El a avut parte şi de una, şi de alta, pentru că doar în oamenii buni şi talentaţi se trage cu tunul. Mediocritatea stă în tufişuri şi doar aude aceste salve, pe când cei alde Victor Dumbrăveanu, în care s-a tras masiv toată viaţa lui, şi-a acoperit inima doar cu pieptul, de unde, poate, i şi s-a tras această moarte atât de tânără. Ba nu, moartea a fost totdeauna bătrână, el a fost totdeauna tânăr.
Eu cred că acum plecatul întru Domnul Victor Dumbrăveanu presimţea această moarte, altfel cum s-ar explica faptul că, pe lângă cele mai luminate titluri de nuvele şi romane ale sale – Strigătul de pe celălalt ţărm al dragostei, Numeşte fericirea altfel, Insula de coral – veneau, încă de pe atunci, şi ecourile acestei morţi care avea să-l ajungă peste ani, moarte pe care nu o aştepta nimeni, cu atât mai puţin el – romanele File de adio (1981) şi Trăim ultima dată (2002). De ce şi-a intitulat romanul pentru adolescenţi File de adio? De ce a pus numele unei lucrări care debordează de optimism şi dragoste de viaţă Trăim ultima dată?
Acum, când Victor Dumbrăveanu a plecat dintre noi, am rămas să-i citim, dar să-i şi recitim aceste File de adio, căci dacă le-am fi citit şi recitit mai cu atenţie atunci când autorul lor era încă în viaţă, acum, poate, nu ne luam adio de la cel care ne-a fost coleg, prieten şi camarad de luptă.
Eugen GHEORGHIŢĂ
