„Oamenii nu se deosebesc atât prin ceea ce zic, cât prin ceea ce fac.”
(Mihai Eminescu)
Încercăm să reîntâlnim, cel puţin în gând, fiinţele dragi care au plecat dintre noi. Conştient sau inconştient le căutăm şi, uneori, le întâlnim. Pe Traian Brad îl regăsesc zilnic în sediul Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” Cluj şi, uneori, în casa părintească de la Pănade, devenită de curând sediul Asociaţiei Culturale „Fraţii Brad”.
De curând, însă, am avut onoarea şi bucuria de a face parte din delegaţia care a participat la manifestările prilejuite de împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea Filialei „Transilvania” a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” din Chişinău, filială pe care Traian Brad a numit-o „o ctitorie de suflet şi conştiinţă”. Aşa cum speram, l-am regăsit şi aici, prezenţă vie, mai ales, în sufletele oamenilor, în dârzenia şi spiritul managerial al doamnei director Lidia Kulikovski şi în vorba blândă şi caldă a doamnei Parascovia Onciu. Bucuria aniversării, a reuşitei de a crea o bibliotecă cu adevărat modernă s-a îmbinat, într-un mod straniu, cu regretul de a nu-l avea fizic printre noi pe cel care a fost considerat „ambasadorul cultural şi al românismului în R. Moldova”, ctitorul Bibliotecii „Transilvania”. Spun fizic, pentru că, în momentele emoţionante ale evocării personalităţii sale în cadrul şedinţei cenaclului literar care-i poartă numele, fiecare dintre cei prezenţi trebuie să-l fi simţit aproape. Ne-am simţit legaţi de el şi unii de alţii prin profesia de bibliotecar şi prin dragostea faţă de carte.
Pentru mine, personal, Traian Brad a fost mai mult decât directorul instituţiei în care lucrez şi mentorul / îndrumătorul meu în tainele unei profesii pe care, la începutul deceniului trecut, abia o descopeream şi începeam s-o iubesc. Legăturile de sânge (era cel mai mic dintre fraţii bunicului meu matern) au dat relaţiei profesionale o altă valoare. Omenia, onestitatea, modestia, exigenţa, mai ales, îmi erau, de altfel, familiare din comportamentul membrilor familiei. Educaţia profesională pe care a încercat să mi-o facă se suprapunea perfect cu educaţia primită acasă. Vocea sa, cu acel timbru specific, îmi amintea de cea a bunicului meu, voce care ştia să fie caldă, blândă, dar şi dojenitoare şi aspră încercând
să-mi transmită adevăratele valori dobândite în familie şi în şcolile Blajului. Personalitatea sa copleşitoare impunea aceste valori pe care el însuşi le întruchipa.
Şi-a unit indestructibil numele şi destinul de Biblioteca „Transilvania” remarcând necesitatea recuperării valorilor culturii române în Basarabia şi adresând numeroase apeluri călduroase „tuturor celor care doresc şi pot susţine eforturile noastre pentru îmbogăţirea colecţiilor de carte şi publicaţii în limba română”. Într-un interviu acordat în 2001, afirma: „Drumurile spre Chişinău sunt strădanie de reînnodare a firii spirituale între Ardeal şi Basarabia, care, mai ales în perioada interbelică au fost atât de strânse pe plan cultural, mai ales prin strădaniile lui Octavian Goga, Liviu Rebreanu şi Onisifor Ghibu. Ne-am bucurat să putem pune umărul la pătrunderea în Moldova de dincolo de Prut a cărţii româneşti, în procesul de reaprindere a şcolii şi culturii româneşti.”
În evocările făcute de-a lungul anilor de personalităţi remarcabile ale culturii şi biblioteconomiei româneşti, Traian Brad a fost numit slujitor devotat al cărţii, lider vizionar, simbol al managerului de succes, promotor al imaginii bibliotecii şi al profesiei de bibliotecar. Teodor Tanco l-a numit „arhitect pentru poduri de cărţi peste Prut”. Ajungând la Chişinău, am înţeles că ceea ce a construit el mai durabil sunt, de fapt, punţile sufleteşti între oameni dedicaţi aceleiaşi profesii de „slujbaşi” ai cărţii, cum îi plăcea să se numească el însuşi. Aceasta este, cred, adevărata moştenire pe care ne-a lăsat-o el, iar dacă ar fi scris vreun testament cu siguranţă acesta ar fi cuprins îndemnul de a păstra nealterate aceste legături sufleteşti.