Prima atestare documentară a Chişinăului datează din 17 iulie 1436, astfel încît în anul curent Chişinăul a marcat 575 de ani, cu toate că se ştie bine că el s-a constituit ca sat cu mult înaintea acestei date. Localitatea este menţionată în hrisovul domnesc printre reperele naturale ale hotarului moşiei logofătului Oancea: „…lîngă Bîc, … în dreptul Cheşenăului lui Acbaş, la fîntînă”. Potrivit tradiţiei, izvorul amintit curgea la poalele Colinei Măzărache. În preajma acesteia au şi apărut primele case ale Chişinăului. Ulterior Chişinăul este menţionat în legătură cu aşezările din apropierea sa: Visterniceni, Buiucani, Hruşca, Vovinţeni, Gheţeoani, Munceşti. Ca proprietari devin în diverse perioade Vlaicu (pîrcălab), Trifan (sasul), Constantin (vistiernic) ş.a. La mijlocul sec. XVII devine proprietatea mănăstirilor „Sfînta Vineri”, „Galata” şi „Frumoasa” din Iaşi. Datarea Chişinăului ca oraş (tîrg) e din anul 1677. Recensămîntul populaţiei din anii 1772-1774 atesta la Chişinău circa 800 de locuitori moldoveni, armeni, greci, evrei, care se îndeletniceau cu negoţul, meseriile, agricultura, pescuitul etc. Primele biserici din piatră sînt: „Măzărache” (1752) şi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1777). În 1817 a fost constituită Primăria (Duma orăşenească), primul primar al oraşului a fost numit moldoveanul Anghel Nour, care s-a aflat în acest post pînă în 1821. Pe 22 aprilie 1818, proprietarii Chişinăului – patriarhul Ierusalimului şi arhimandritul mănăstirii Muntelui Sinai – dăruiesc oraşul statului (Imperiului Rus). Tot în acest an el devine capitala guberniei Basarabia. Din resursele orăşeneşti este construită Catedrala şi Clopotniţa (1836), Arcul de Triumf sau Porţile Sfinte (1841), Gara (1871). Se deschid: Biblioteca Gubernială (1832), Liceul Regional (1833), Şcoala de Pomicultură (1842), Biblioteca Municipală (1877), Spitalul de Boli Infecţioase (1896) etc. Apar, ca rezultat al dezvoltării tehnologiilor: telegraful (1860), prima linie de tramvai (1889); în 1892 este pus în funcţiune primul apeduct orăşenesc.
În prima jumătate a sec. XX se dezvoltă potenţialul industrial prin deschiderea unor fabrici de încălţăminte, de tricotaje, de blănuri, de mezeluri; a morilor şi brutăriilor. Îşi încep activitatea un şir de instituţii de învăţămînt şi de cultură: Gimnaziul „Mihai Eminescu”, Liceul de Fete „Regina Maria”, Liceul „B.P. Hasdeu”, Liceul Militar, Liceul Eparhial, Facultatea de Ştiinţe Agricole, Conservatorul Naţional, Conservatorul „Unirea”, Teatrul Naţional, Muzeul Naţional de Istorie a Naturii, Muzeul Bisericesc ş.a. Apar ediţiile periodice Cuvînt moldovenesc, Viaţa Basarabiei, Şcoala Basarabiei, Luminătorul, Din trecutul nostru, Arhivele Basarabiei ş.a. În 1939 intră în funcţiune primul post de radio.
După cel de-al Doilea Război Mondial a început reconstruirea Chişinăului, care a avut de suferit de pe urma operaţiunilor militare. Apar unităţi industriale noi: Combinatul de mobilă, Fabrica de tricotaje „Steaua Roşie”, Fabrica de încălţăminte „Zorile”, uzinele „Moldovahidromaş”, „Plodselhozmaş”, „Vibropribor”, „Microprovod”, „Electromaşina”, „Volna”, „Mezon” ş.a. La sfîrşitul anilor ’80 fondul locativ al oraşului a depăşit şapte milioane de metri pătraţi, activau circa o mie de unităţi comerciale, peste 700 de unităţi de alimentaţie publică, peste 400 de întreprinderi de deservire socială, 28 instituţii medicale, şase instituţii de învăţămînt superior, 17 instituţii medii de specialitate, 53 şcoli de cultură generală, 14 şcoli polivalente. Instituţiile de cultură includeau: cinci teatre, Filarmonica, Circul, 76 case de cultură şi cluburi, opt parcuri, 10 cinematografe, 94 de biblioteci publice, şapte şcoli muzicale, şcoala de arte ş.a. În 1958 are loc prima emisiune a Televiziunii moldoveneşti. Apar importante ediţiile periodice: Cultura (ulterior Literatura şi arta), Moldova, Nistru (Basarabia), Timpul, Jurnal de Chişinău, Capitala ş.a. Numărul populaţiei oraşului a crescut de la 134 000, în 1950, la 676 000, în 1991. La recensămîntul populaţiei din 2004 s-au înregistrat 664 204 locuitori.
Indiferent de viziunile politice şi de limba vorbită, trebuie cu toţii să cunoaştem istoria Chişinăului – capitala Republicii Moldova. Din scurta fişă biografică de mai sus putem deduce că urbea în care trăim e încă tînără, că oraşul Chişinău e mereu în dezvoltare şi îl aşteaptă un viitor de realizări pe potriva capacităţii cetăţenilor săi, care îşi iubesc cetatea, locul unde s-au născut şi unde activează, depunînd toate eforturile ca el să devină un oraş înfloritor, un colţ de rai, precum e şi întregul nostru meleag.
Răspunzînd provocărilor cititorilor săi, BM „B.P. Hasdeu”, pe 11 octombrie 2011, a organizat la Sediul Central Conferinţa internaţională Chişinău – între trecut şi viitor, consacrată aniversării a 575-a de la prima atestare documentară a urbei. Moderatori: dr. Lidia Kulikovski, director general al BM „B.P. Hasdeu”, şi Iurie Colesnic, scriitor, istoriograf şi om politic. Au participat cercetători din Republica Moldova, România, Macedonia, Franţa. Pe toţi i-a unit aceeaşi temă – Chişinăul aniversar.
Dna dr. Lidia Kulikovski, în deschiderea reuniunii reprezentanţilor forurilor ştiinţifice, a menţionat că Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” este o instituţie ce promovează cultura românească şi universală. Prin informaţii, lecturi şi manifestări se prezintă un vast tablou al realităţii din capitală. Cele 31 de filiale promovează sarcinile politicilor culturale şi educaţionale ale BM. Instituţia al cărei patron spiritual este ilustrul savant şi scriitor B.P. Hasdeu a devenit lider în prestarea serviciilor de bibliotecă şi nu numai. Ea susţine colaborarea cu toţi făuritorii şi admiratorii de frumos din acest minunat oraş. BM este în dialog permanent cu cititorii săi, cu acei cetăţeni care sînt implicaţi direct în viaţa culturală, socială şi politică a republicii.
Gheorghe Postică, viceministru al culturii, a felicitat participanţii la Conferinţa ştiinţifică jubiliară, menţionînd că BM „B.P. Hasdeu” este recunoscută la nivel local şi naţional drept o instituţie prestigioasă, care promovează deschiderea spre valorile autentice ale culturii şi ştiinţei, iniţiază în parteneriat cu instituţiile similare, cu autorităţile publice locale, agenţii economici şi societatea civilă instrumente de politică socială pentru evaluarea, actualizarea şi eficienta implementare a strategiei culturale şi educative în municipiu. Chişinăul dispune de o istorie bogată, de un patrimoniu valoros care trebuie aduse la cunoştinţa fiecărui cetăţean dacă dorim să avem în municipiu un trai prosper şi în bună pace. Cu părere de rău, în ultimii 20 de ani am pierdut multe obiective extrem de valoroase, dar avem şi oameni generoşi, pe care îi doare starea de lucruri creată, anume ei au blocat întru cîtva acţiunile necugetate ale distrugătorilor de bunuri publice (este foarte greu de stopat definitiv într-un timp atît de scurt acest proces dezlănţuit pe parcursul al mai multor decenii!). Prezenta conferinţă e o dovadă că multora nu le este indiferent ce se petrece în jurul nostru. Trebuie să păstrăm cu orice preţ ce ne-au încredinţat generaţiile trecute şi, dacă vom activa cu toţii împreună întru binele societăţii, vom reuşi! De aceeaşi părere este şi dr. hab. Mariana Şlapac, vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, care a repetat, a cîta oară, că oraşul Chişinăul este cel mai frumos oraş din lume, fiindcă este casa noastră cea mare. Vrem să fie şi cel mai atractiv pentru oaspeţi, pentru turişti, de aceea avem obligaţia de a-i păstra patrimoniul. Nu sîntem unicii în lume unde dispar peste noapte clădiri valoroase, cu o arhitectură deosebită, din secolele ce s-au scurs, dar vrem şi noi ca să mai rămînă ceva – din trecutul mult pătimit şi în acelaşi rînd glorios – şi pentru nepoţii noştri. Organizatorii conferinţei ştiinţifice fac în acest sens un lucru aprioric, deoarece, de exemplu, foarte puţini ştiu că în sec. XVIII aici a existat o cetate, care a servit ca loc de apărare în războaiele ruso-turce, sau, pur şi simplu, cum au trăit pe aceste locuri oamenii în vremurile de demult.
Prezentăm în cele ce urmează titlurile comunicărilor, autorii şi rezumatele:
1. Krste Misirkov: deputat şi secretar al Sfatului Ţării de acad. Blaje Ristovski (Macedonia). Krste Petkov Misirkov (18 noiembrie 1874; Postol, Imperiul Otoman, azi Pella, Grecia – 26 iulie 1926; Sofia, Bulgaria) a fost un filolog-balcanist, folclorist, istoric, diplomat, publicist şi traducător de origine bulgară. A lucrat ca profesor la şcoli din Belgrad şi Priştina. Capătă studii superioare la Sankt Petersburg, absolvind cu eminenţă Facultatea de istorie şi filologie. K. Misirkov a fost primul care a abordat specificul problemei limbii macedonene. A susţinut ideea luptei revoluţionare a macedonenilor de a obţine autonomie statală. În 1918 a fost deputat şi secretar în Sfatului Ţării al Republicii Democratice Moldoveneşti (la votarea Unirii s-a abţinut).
2. Elemente renascentiste în Chişinăul postbelic de dr. Tamara Nesterov (R. Moldova). În perioada postbelică oraşul s-a împodobit cu noi clădiri care s-au înscris în cadrul arhitectural deja format, introducîndu-se şi spiritul stilului renascentist. Una dintre tendinţele arhitecţilor timpului se caracterizează prin folosirea formelor de expresie ale Antichităţii. S-au folosit ca elemente de construcţie diferite forme de frontoane, coloane, pilaştri, arcade, diverse ornamente. Toate acestea aveau mai mult un rol decorativ. Spiritul Renaşterii a apărut datorită arhitecţilor care au construit clădiri mai ales în partea „de sus” a oraşului. În Chişinăul interbelic stilul renascentist a fost încurajat şi susţinut de familiile bogate ale urbei. După război, 3/4 din clădiri au fost distruse sau reconstruite.
3. Petre Draganov şi Chişinăul de prof. dr. Biliana Ristovska-Iosifovska (Macedonia). Petre Draganov (14 octombrie 1857; Comrat – 7 februarie 1928; tot acolo), istoric, etnograf, pedagog, bibliograf, a fost un nume de referinţă în cultura românească şi în cea a popoarelor slave din sud-estul continentului european. Capătă studii secundare şi liceale la Chişinău, pe cele superioare le face la Harkov, apoi la Sankt Petersburg, unde a absolvit Facultatea de istorie şi filologie cu specializarea în filologia slavă. Un timp a peregrinat prin satele şi oraşele Peninsulei Balcanice, adunînd material folcloric şi etnografic. Revine în Rusia, lucrînd ca profesor la şcoli reale din Comrat, Sevastopol, Chişinău (Gimnaziul de Fete nr. 1), apoi din nou la Comrat. În 1911 editează la Chişinău opera sa fundamentală intitulată Bessarabiana. Şi-a consacrat viaţa cercetării ştiinţifice, lăsînd pentru posteritate cîteva zeci de lucrări despre cultura slavilor care locuiesc în Balcani.
4. Motive chişinăuiene în pictură de dr. Ludmila Toma (R. Moldova). A fost prezentată pe larg dinamica transformărilor în ultimii ani în domeniul picturii, evidenţiindu-se atît tehnicile şi tehnologiile moderne, cît şi cele tradiţionale. Au fost vizionate slaiduri cu imaginile unor clădiri, monumente, străzi importante din Chişinău, executate de pictori în diferite perioade istorice. Artiştii plastici care au abordat în creaţia lor tema oraşului Chişinău – cel vechi şi cel nou – sînt: Valentina Brâncoveanu, Mihai Petric, Ion Jumati, Ada Zevin, Tudor Fabian, Vasile Movileanu, Petru Jereghi, Valeria Duca, Vitalie Gruşciuc ş.a.
5. Celebrităţi pariziene originare din Chişinău de Cezara Colesnic, magistru, Universitatea Sorbona (Franţa). Făcîndu-şi studiile de magistratură la celebra Universitate din Paris, autoarea a avut ocazia să cerceteze în arhivele capitalei franceze cursul vieţii unor oameni originari din Basarabia natală. Unul din ei este pictorul francez Gregoire Michonze (Grigore Mişonznic; 22 martie 1902; Chişinău – 29 decembrie 1982; Paris), care a studiat la o Şcoală de arte din localitate şi a început să picteze icoane. A continuat studiile la Academia de Belle-Arte din Bucureşti. În 1922 se transferă la Paris, unde aderă la curentul suprarealiştilor. Lucrările sale reprezintă, de regulă, peisaje şi / sau grupuri de oameni (nu neapărat în stil suprarealist). În 1932 a ilustrat cartea lui Ilarie Voronca Petre Schlemihl. A participat la cel de-al Doilea Război Mondial, în 1943 s-a stabilit într-un studio de pe Rue de Seine din Paris, iar în 1947 devine cetăţean al Franţei. În 1949 Fundaţia Franceză pentru Artă Modernă i-a cumpărat tabloul La moisson. Ulterior a avut şederi temporare în SUA şi Israel. Deşi s-a bucurat de apreciere în rîndul artiştilor plastici din întreaga lume, nu a fost cunoscut la baştina sa. Altă persoană care s-a bucurat de renume în lumea artei franceze este Dina Vierny (născută Aibinder; 25 ianuarie 1919; Chişinău – 20 ianuarie 2009; Paris), model, proprietară de galerii, critic şi istoric de artă, muza celebrului sculptor francez Aristide Maillol. În 1925 familia de muzicieni evrei Aibinder din Chişinău se stabileşte la Paris. La vîrsta de 15 ani Dina devine model favorit al renumitului sculptor francez. De asemenea a pozat pentru Henri Matisse, Pierre Bonnard şi Raoul Dufy. În anii celui de-al Doilea Război Mondial a luat parte la Rezistenţa franceză. Pe parcursul întregii vieţi a promovat creaţia lui A. Maillol. După moartea acestuia deţine la Paris o impunătoare galerie de artă, iar în 1995 reuşeşte să deschidă un muzeu dedicat sculptorului. D. Vierny este coautoare a numeroase albume şi cataloage ale pictorilor contemporani din Franţa şi alte ţări.
6. Basarabeni în puşcării din Maramureş de prof. preot Radu Udroiu (România). Închisoarea Sighet din oraşul Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş, a fost una dintre cele mai îngrozitoare puşcării politice din România, în popor i se spunea „închisoarea intelectualilor români”, fiindcă imediat după instaurarea regimului comunist la Sighet au fost încarcerate elitele intelectuale, politice şi religioase care „prezentau un pericol” pentru autorităţile comuniste. Personalităţi basarabene închise în această temniţă au fost: Daniel Ciugureanu (1885; s. Şirăuţi, jud. Hotin – 19 mai 1950; decedat în circumstanţe necunoscute în drum spre penitenciarul Sighet, după un atac de congestie cerebrală) – politician român, ministru în patru guverne ale României; Ion Pelivan (1 aprilie 1876; s. Răzeni, jud. Lăpuşna – 25 ianuarie 1954; penitenciarul Sighet) – militant de vază al mişcării de eliberare naţională din Basarabia, om politic, publicist, apărător şi promotor al limbii române, animator al vieţii culturale; a fost locţiitor de judecător la Bălţi şi creatorul primei grupări naţionale din acest oraş. Datorită activităţii sale, judeţul Bălţi a fost primul dintre Prut şi Nistru, care în 1918
s-a pronunţat pentru Unirea Basarabiei cu România; Pantelimon (Pan) Halippa (1 august 1883; s. Cubolta, jud. Soroca – 30 aprilie 1979; Bucureşti) – publicist, scriitor, istoric şi om politic, militant pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia. A fost preşedintele Sfatului Ţării care în 1918 a votat Unirea, persecutat politic de regimul comunist din România şi din URSS şi închis, în 1950, fără judecată, la Sighet. După doi ani este predat autorităţilor sovietice, dus la Chişinău, judecat şi condamnat la 25 de ani de muncă forţată în Siberia. A fost mutat apoi la închisoarea de la Aiud, unde a fost reţinut pînă în 1957; Ion Rîşcanu (4 ianuarie 1874; Cahul – 25 februarie 1952; închisoarea din Sighetu Marmaţiei) – general de divizie. A făcut studii la Şcoala de ofiţeri de artilerie şi geniu şi la Înalta Şcoală de Război din Bucureşti. Participant la Primul Război Mondial. În ianuarie 1918, a intrat în Basarabia în fruntea Diviziei I Vînători. Pe 27 martie 1918, cînd Sfatul Ţării a votat Unirea Basarabiei cu România, trupele conduse de el se aflau la Chişinău, participînd la paradă şi la gărzile de onoare. După Unire, a făcut o bogată carieră politică – a fost membru de frunte al Partidului Naţional Liberal, deputat şi secretar în Parlamentul României, membru al Guvernului României; Constantin Tomescu (20 februarie 1890; Constanţa – 5 iulie 1983; Bucureşti) – profesor de teologie, istoric. A făcut studii teologice preuniversitare la Iaşi, apoi la Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde şi-a luat doctoratul (1927). Voluntar în Primul Război Mondial. Director al Cancelariei Arhiepiscopiei Chişinăului (1919-1942), consilier-referent cultural şi profesor suplinitor (1926), agregat (1927) şi titular (1930) la Catedra de Istoria Bisericii Române de la Facultatea de Teologie din Chişinău (1926-1941), încadrat apoi la cea din Cernăuţi-Suceava (1941-1946); membru mirean în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Chişinăului şi în Congresul Naţional Bisericesc. A organizat şi a condus pelerinaje la Muntele Athos şi în Ţara Sfîntă. A suferit mai mulţi ani de detenţie în închisorile comuniste.
7. Un om al Chişinăului – arhiepiscopul Grigore de dr. Vlad Mischevca (R. Moldova). Arhiepiscopul Grigore (23 ianuarie 1764; Grecia – 3 ianuarie 1846; Chişinău) a avut o stradă în oraşul vechi, care îi purta numele – Irinopol (în rusă – Irinopolskaia; azi, str. Octavian Goga), şi e înmormîntat în Catedrala din Chişinău. Fiind grec de origine, legătura lui cu biserica grecească conta foarte mult, inclusiv pentru afirmarea relaţiilor spirituale româno-elene.
8. Proiecte de punere în valoare a oraşelor prin iluminare de drd. Aurelia Trifan (R. Moldova). S-au adus exemple de folosire a iluminaţiei în marile oraşe ale lumii: Moscova, Sankt Petersburg, Tokyo, Shanghai, Bucureşti ş.a., de la care Chişinăul poate prelua practici elaborate de specialiştii respectivi, verificate de timp. S-a făcut referire şi la mai multe probleme cauzate de o utilizare ineficientă, inutilă sau inestetică a luminii artificiale.
9. 60 de ani în Chişinău de prof. dr. Aurel Marinciuc (R. Moldova). Au fost depănate amintiri din viaţa cotidiană a chişinăuienilor din a doua jumătate a sec. XX.
A urmat prezentarea, de către Iurie Colesnic, a cărţilor sale Timp şi istorie: autori de la „Viaţa Basarabiei” (Chişinău, „Grafema Libris” SRL, 2011, 440 p.) şi Chişinăul din amintire (Chişinău, „Grafema Libris” SRL, 2011, 516 p.), apărute sub auspiciile BM „B.P. Hasdeu”. Sînt două volume de format enciclopedic, la care autorul a muncit asiduu, perseverent în arhive, călătorind sute de kilometri pentru a căpăta mărturii din prima sursă, nedormind nopţile pentru a înşira pe file albe istorisirile unor vieţi (de oameni, de clădiri, monumente, cărţi sau reviste etc.) din trecutul Chişinăului sau al Basarabiei. „Cărţile care pornesc astăzi în lume sînt nişte enciclopedii lirice. Doresc ca ele să ajungă la fiecare cititor care se află în căutare permanentă de acest gen de literatură”, a spus I. Colesnic, pomiţînd că va stărui cu răbdare şi insistenţă pe lîngă forurile de conducere în acţiunea sa de a scoate la lumina tiparului şi alte manuscrise care sînt deja bune de tipar, dar nu s-au găsit mijloace financiare de a le tipări, şi care sînt nu mai puţin interesante pentru comunitatea ştiinţifică, dar şi pentru cetăţenii de rînd.
Poate e vremea să abandonăm nostalgiile universaliste şi să ne concentrăm atenţia asupra a ceea ce putem face bine fiecare dintre noi în meseria aleasă – pentru familie, colegi, prieteni, pentru spaţiul în care locuim. Dr. L. Kulikovski, prefaţatoarea ambelor volume menţionate mai sus, notează, printre altele: „Noi, basarabenii, parcă am ales să fim cei care-şi ratează consecvent viitorul. În momentele tulburi, de răscruce pentru noi, conducătorii noştri aleg calea simplă, dar sigură de a se pierde în negura istoriei. Din păcate, noii conducători, care preiau puterea şi se consideră profeţi ai previzibilităţii, se reduc la nişte autopsii economice, rezultatele cărora servesc ca fundament pentru acţiunile viitoare, dar uită experienţa trecutului. Uită că trecutul este, de fapt, uşa viitorului (B.P. Hasdeu). Paradigma viitorului este preventivă, nu curativă. Conducătorii noştri uită trecutul apropiat, uită ce au promis, uită încotro merg şi încotro conduc după sine o ţară. Nu cunosc trecutul îndepărtat plin de exemple şi greşeli pe care ei, cu obstinaţie, le repetă. Modelele rămase în istorie ne-ar feri de haosul şi anarhia autentică, dar, principalul, ne-ar sugera cum să acţionăm întru viitorul nostru.” Într-adevăr, cărţile lui I. Colesnic oferă destule exemple de trăire destoinică a vieţii înaintaşilor noştri şi de slujire credincioasă idealurilor înalte ale naţiunii.
Revista Viaţa Basarabiei, editată între anii 1932 şi 1940, la Chişinău, şi în 1941-1944, la Bucureşti, de Asociaţia culturală „Cuvînt Moldovenesc”, al cărei preşedinte era Pan Halippa, a fost concepută întru ajutorarea şi susţinerea activităţilor de cultură şi educaţie cetăţenească. Ea a avut circa 200 de colaboratori, din care făceau parte scriitori, filologi, ziarişti, istorici, bibliografi, jurişti, plasticieni, economişti, preoţi ş.a.m.d. Dintre numele incluse în paginile volumului enciclopedic al lui I. Colesnic menţionăm: Nicolae N. Alexandri, Elena Alistar, Zamfir Arbore, Gheorghe Bezviconi, Alexandru Boldur, Ion Buzdugan, Vladimir Cavarnali, Ştefan Ciobanu, Constantin Ciopraga, Nicolai Costenco, Olga Cruşevan, Chiril Aldea-Cuţarov, Alexandru David, Lotis Dolёnga, Artur Gorovei, Sergiu Grosu, Pan Halippa, Magda Isanos, Bogdan Istru, Vasile Luţcan, Gheorghe V. Madan, George Meniuc, Teodor Nencev, Sergiu Matei Nica, Alexandru Robot, Octav Sargeţiu, Iacob Slavov, Nicolae Spătaru, Petre Ştefănucă, Alfred Tibereanu, Vasile Ţepordei ş.a. Sînt nume definitorii care au dus faima revistei peste zeci de ani, încît şi azi ea este căutată, citită şi apreciată. Viaţa Basarabiei a fost acel nucleu al societăţii care a adunat în jurul său întreaga elită culturală şi ştiinţifică a epocii pentru a forma o concepţie clară de dezvoltare a Basarabiei în cadrul graniţelor fireşti ale Patriei-Mamă.
Amintirile chişinăuienilor, selectate cu migală de scriitorul şi istoriograful I. Colesnic pe parcursul mai multor ani, redate în formă de eseuri biobibliografice, vor deveni pentru mulţi împătimiţi ai istoriei şi etnografiei regionale un adevărat deliciu. Numai cîte nume, numai cîte episoade captivante din viaţa şi activitatea concetăţenilor noştri, despre întemeierea instituţiilor, construirea sau demolarea caselor, dezvelirea sau dispariţia monumentelor din oraş vor găsi pătimaşii de a descoperi noutăţi! Aducem şi din acest volum palpitant cîteva titluri grăitoare de proză documentară, în stilul deja format temeinic al autorului, în serialul Basarabia necunoscută: Lecţia de neuitat a Basarabiei (legăturile directe dintre Basarabia, Bucovina şi Ardeal), Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, Primul guvernator civil al Basarabiei (Scarlat Sturza), A fost cîndva cel mai bun în Europa... (Spitalul de Psihiatrie din Costiujeni), Un nobil ce-a înnobilat Chişinăul (arhitectul Mitrofan Elladi), Un ctitor al medicinei basarabene – Toma Ciorbă, Seminarul Teologic, Prin vocea lui vorbeau strămoşii... (actorul Misail Chiriţă), Pe valurile memoriei cu Nichifor Crainic, Un exponent al generaţiei de aur (mitropolitul Antonie Plămădeală), Un Şolohov al Basarabiei (scriitorul Alexandru Tambur), Vremurile de odinioară sînt ca un abur (soţii Tatiana şi Gheorghe Bezviconi), Cel mai mare arhitect pe care l-a dat Chişinăul (Alexei Şciusev), Un muzeograf din noua generaţie (Grigore Vrabie), Catedrala veche, Muzeul Bisericesc, Grădina Publică, Cimitirul Central Ortodox la un pas de a deveni Panteon, Revenirea marelui artist (Alexandru Plămădeală), Un primar de Chişinău care a fost şi primarul Odesei (Gherman Pîntea), Întîia dintre Marii... (cîntăreaţa Maria Cebotari), Monumentul-simbol al Chişinăului (Ştefan cel Mare şi Sfînt), Familia Dicescu, Fraţii Parhomovici, Apusul unui neam (familia Krupenski) ş.a.
Volumele Timp şi istorie: autori de la „Viaţa Basarabiei” şi Chişinăul din amintire sînt o autentică oglindă, ba chiar o „maşină a timpului”, după expresia scriitorului englez H.G. Wells, căci iconografia lor ne duce în vremuri apuse, dar de neuitat. Aproape fiecare pagină ne prezintă vederi cu: ba o personalitate, ba o casă, ba o stradă, ba o barieră, ba un izvor, ba o moară de apă, ba chiar... un tramvai – parcă dispărute în negura timpului, dar readuse de I. Colesnic în actualitate, în circuitul materialelor ştiinţifice. În felul acesta „...Chişinăul îşi reaminteşte istoria pentru a-şi dezvolta capacitatea de a lupta cu valul de atrofiere a sentimentului de mîndrie, cu indiferenţa şi pasivitatea celor responsabili de dezvoltarea lui, pentru a-şi spori capacitatea de a supravieţui. Chişinăul priveşte sigur în viitor”, ne asigură autorul cuvintelor-înainte, dr. Lidia Kulikovski. Cu certitudine, materialul adunat între coperţile acestor volume va deveni o pistă de lansare pentru alte cercetări în domeniu. Felicitările primite de I. Colesnic din partea celor prezenţi la conferinţă sînt un avans pentru destăinuirea următoarelor file ale istoriei, care se păstrează în sertarele mesei lui de lucru, dar şi pentru a descoperi în arhive documente noi. În fine, putem spune fără ezitare: două volume – ca două monumente, păcat că sînt tipărite într-un tiraj atît de mic şi au devenit o raritate bibliografică imediat după lansare...
S-a încadrat perfect în atmosfera autumnală a Chişinăului şi expoziţia Chişinăul vechi în grafică – autoare Constanţa Abălaşei-Donosă (născută la Brăila, în 1954), care este o creatoare înzestrată cu aptitudini multiple: semnează şi expune pictură pe şevalet de mai bine de trei decenii, de asemenea în palmaresul ei întîlnim lucrări de grafică şi scrieri literare. A avut peste 35 de expoziţii personale şi peste 130 de participări la expoziţii de grup în România, Franţa şi Turcia. A ilustrat 15 cărţi, în ţară şi în străinătate. Lucrările artistei se găsesc în colecţii particulare din România, Franţa, SUA, Canada şi Grecia. Uimitor de generoasă, C. Abălaşei-Donosă a donat BM „B.P. Hasdeu” 35 de lucrări de grafică, închinate celui mai mare român din toate timpurile – Ştefan cel Mare şi Sfînt.
În Sala de lectură a BM, paralel cu tradiţionala expoziţie de cărţi (Chişinău. Enciclopedie de I. Colesnic, Chişinău. File de istorie de A. Eşanu, Colina antenelor de bruiaj de L. Sainciuc, Muzeele invită ş.a.) despre municipiul aniversat, Centrul de Informare şi Documentare „Chişinău” a desfăşurat încă trei expoziţii: Chişinău în filatelie (timbre, plicuri şi cărţi poştale, cu imagini ale clădirilor vechi şi noi, biserici ale Chişinăului, personalităţi notorii care au activat aici); Chişinăul în suvenire (farfurii, căni, ploşti, halbe, covoraşe ş.a. cu simboluri sau privelişti ale capitalei); Chişinăul delicios (produse alimentare: torturi, prăjituri, bomboane, mezeluri, precum şi feluri de mîncare, diverse băuturi, în a căror denumire figurează cuvîntul „Chişinău” sau „capitală”, de la întreprinderile „Bucuria”, „Franzeluţa”, „Carmez”, „Aroma” şi supermarketurile „Green Hills”, „Fidesco” etc.).
Conferinţa internaţională Chişinău – între trecut şi viitor, care a avut drept scop promovarea valorilor patrimoniale ale municipiului, şi-a atins cu brio scopul: dincolo de avantajele strict profesionale, măsurate în mod statistic, există dorinţa chişinăuienilor de a se familiariza cu o cultură prezentă în spaţiul lor vital prin realizările din domeniul ştiinţei, artelor, învăţămîntului, prin valorile ei clasice, dar şi prin cele contemporane. Cultura noastră nu are frontiere. Cred că în prezent, savanţii, scriitorii, artiştii sunt destul de vizibili şi ar trebui coroborate eforturile instituţionale ale revistelor, editurilor, bibliotecilor etc. în scopul de a-şi împărtăşi cele mai bune practici. Orice sugestie de schimbare, bazată pe experienţa unei persoane sau a unui grup, trebuie receptată cu respect de beneficiar. Dacă există contribuţii cu adevărat importante ale unuia sau altuia, ele vor rămîne în memoria posterităţii. Rolul fiecăruia dintre noi se măsoară prin exercitarea funcţiilor noastre cu profesionalism, dar şi prin atenţia faţă de oameni, în toate domeniile în care lucrăm.