Abstract
This article is about the importance of continuous learning at work place and of the auto learning in order to update the knowledges, skills and abilities in digital age. The author highlights the role of the information and communication technologies and especially of Web 2.0 applications, the opportunities offered for them in continuous learning of the librarians.
Keywords: continuous learning at work place, auto learning, application Web 2.0.
* * *
Panoul de administrare al blogului afişează zilnic termenii motorului de căutare cu ajutorul cărora utilizatorii ajung la Blogul de biblioteconomie şi ştiinţa informării. O analiză sumară te face atent la faptul că foarte frecvent în listă apar termenii „formarea profesională continuă în RM”, „instruirea continuă a bibliotecarilor” şi alte formulări la acelaşi subiect. Este clar că tema-i de mare actualitate şi importanţă pentru profesioniştii domeniului. În această ordine de idei, ne-am gândit la o nouă pagină de blog – Formarea profesională continuă. Însă, analizând paginile deja existente, e lesne de înţeles că blogul, în totalitatea lui, prezintă un instrument de susţinere a formării profesionale continue. Orice informaţie, articol, traducere, comentariu constituie un pas spre informarea şi cunoaşterea profesională şi un imbold spre învăţarea permanentă. Blogul este o oportunitate reală de îmbogăţire reciprocă, de contribuţie, prin exploatarea inteligenţei colective, la crearea unui produs colectiv. Şi, mai presus de toate, este un instrument deosebit de important pentru autoinstruirea profesională, considerată de specialişti, mai ales, date fiind particularităţile erei digitale, ca forma de bază de formare profesională continuă.
De mai multă vreme punem mari speranţe în viitorul sistem instituţionalizat de formare profesională continuă a bibliotecarilor, structură, fără îndoială, absolut necesară. Aceasta ar putea să se întâmple chiar foarte repede şi ca imbold va servi informatizarea bibliotecilor care ar putea să se întâmple mult mai repede decât unii bibliotecari îşi pot permite să viseze. Dar să ne întrebăm ce parte din problemele care nu mai au sfârşit va putea rezolva această structură? Este clar că în viitor va trebui că mizăm mai mult pe autoinstruire, iar cursurile, conferinţele, simpozioanele, seminarele etc. să fie doar un prim pas spre aceasta. Altfel, pentru a fi în pas cu mişcarea de idei în domeniu, pentru a face faţă instrumentelor şi tehnologiilor de informare şi comunicare noi, care nu vor conteni să apară şi să se modernizeze, va trebui să alergăm de la un curs la altul, pentru care nu vom avea nici timp, nici finanţe. Mă întreb ce cursuri au frecventat bibliotecarii, care au ieşit în faţă pe valul implementării instrumentelor Web 2.0 în activitatea bibliotecilor pe care le slujesc? Niciunul! Pentru că, încă, n-au fost organizate. Au învăţat singuri.
Biblioteca modernă este foarte dinamică. Fluxul informaţional se schimbă atât de rapid încât până şi cel mai harnic şi bine intenţionat bibliotecar reuşeşte cu greu să facă faţă situaţiei şi să fie la curent cu tot ce apare nou în domeniu şi respectiv cu noutăţile care ar putea fi de folos utilizatorilor din aria de servire. Tehnologiile de informare şi comunicare, care acaparează tot mai mult spaţiu în biblioteci, în instituţii adiacente şi pretutindeni în comunităţi, solicită implicarea în forţă a bibliotecarului. În condiţiile în care sistemul instituţionalizat de formare profesională continuă a bibliotecarilor este încă în proces de creare, autoinstruirea şi instruirea la locul de muncă trebuie să fie un proces permanent.
Odată cu modernizarea tehnologiilor de informare şi comunicare, cu extinderea aplicaţiilor Web 2.0 s-au înmulţit şi oportunităţile de formare profesională continuă. Informaţia şi cunoştinţele profesionale nu mai sunt disponibile numai pentru bibliotecarii din centru, care au mai multe posibilităţi de a participa la diverse forme de instruire: conferinţe, simpozioane, seminare, întruniri, ateliere profesionale şi altele – toate deosebit de importante pentru formarea profesională continuă. Circulaţia informaţiei de specialitate şi a cunoştinţelor este mult mai rapidă şi intensă decât era anterior. Bibliotecarii, indiferent de dimensiune geografică, nu se mai pot considera izolaţi. Cele 47 de pagini web ale bibliotecilor mari din reţeaua bibliotecilor publice, raportate la sfârşitul anului 2010, deopotrivă cu blogurile BNRM, BNC „Ion Creangă”, BM „B.P. Hasdeu”, cu publicaţiile de specialitate în format tradiţional, majoritatea cărora sunt plasate şi on-line pe paginile web ale bibliotecilor editoare, documentele plasate pe diverse site-uri şi reţele de socializare, în special pe Slideshare, Facebook, Flickr, YouTube etc., fac informaţia de specialitate mult mai disponibilă pentru orice persoană care are în faţă un computer conectat la internet, iar prin acestea şi pentru ceilalţi bibliotecari. Pe parcursul ultimului an, practic, toate prezentările PowerPoint demonstrate la cele mai importante întruniri profesionale au fost plasate pe http://www.slideshare.net/cdbclub, de unde pot fi descărcate de orice doritor.
Prin aceste instrumente noi, instituţiile responsabile de formarea profesională continuă pot acoperi un spectru mult mai larg de teme şi probleme şi mult mai multe persoane, ca beneficiari.
Cursurile de formare profesională continuă instituţionalizate, desigur, au avantajele lor, însă, dată fiind penuria financiară din biblioteci, acestea încă multă vreme nu vor putea fi disponibile cercurilor largi de bibliotecari. Mai plusăm aici şi faptul că dictate de modernizarea spectaculoasă a tehnologiilor de informare şi comunicare, informaţia şi cunoştinţele profesionale se învechesc foarte repede şi, respectiv, actualizarea lor ar trebui să fie o preocupare permanentă, nu o dată la trei-cinci ani, cum se practica anterior.
Simplificată, formarea profesională continuă ar avea trei componente de bază: componenta naţională, teritorială şi locală. Bibliotecile naţionale, prin tradiţie, lucrează mai strâns cu bibliotecile publice raionale, municipale, orăşeneşti, iar acestea, la rândul lor, diseminează informaţiile şi cunoştinţele în rândul bibliotecarilor din bibliotecile comunale / săteşti sau respectiv, filialelor din structura bibliotecilor municipale şi orăşeneşti. Toate cunoştinţele şi informaţiile pe care reprezentanţii bibliotecilor municipale, raionale, orăşeneşti le acumulează la întrunirile profesionale de nivel naţional trebuie transferate spre bibliotecarii din reţele la seminarele din teritoriu, care pot fi organizate pentru toţi bibliotecarii, indiferent de specializare sau pe categorii anume de bibliotecari. Pentru pregătirea seminarelor cu participarea bibliotecarilor din bibliotecile publice comunale / săteşti, responsabilii din bibliotecile raionale pot utiliza, în rând cu informaţiile şi cunoştinţele acumulate la diverse reuniuni profesionale, şi informaţiile din literatura şi periodicele în format tradiţional, informaţiile plasate pe mediile noi, paginile web ale bibliotecilor, pe blogurile de specialitate, reţelele de socializare etc.
Este adevărat că, din totalul de 1380 de biblioteci publice din R. Moldova, doar 234 au în dotare computere şi doar 149 sunt conectate la internet. Însă, în veriga de mijloc – bibliotecile raionale şi municipale – aproape că nu mai sunt biblioteci care să nu fie conectate la internet şi ele trebuie să fie o „curea de transmisie”, care să ducă informaţiile şi cunoştinţele spre bibliotecile publice comunale / săteşti. La acest nivel de responsabilitate, bibliotecarii, care au în sarcină formarea profesională continuă a bibliotecarilor din teritoriu deţin instrumentele necesare de informare. Rămâne să evalueze informaţia, să o filtreze, să selecteze informaţia de interes pentru bibliotecarii de la următoarea verigă – bibliotecile comunale / săteşti.
Chiar şi după crearea unui centru / a unor cursuri de formare profesională continuă puţini vor fi cei care vor putea beneficia de această oportunitate. Multe ţări rezolvă această problemă prin crearea de cursuri on-line. Este o soluţie raţională, bineînţeles, de vreme ce multe universităţi propun on-line înseşi programele de formare iniţială.
În postarea din 12 noiembrie 2010 Posibilităţi de instruire on-line http://clubbib.wordpress.com/2010/11/12/posibilitati-de-instruire-online făceam referire la webinarul Utlilizarea software-urilor sociale: Facebook, Twitter şi altele în marketingul de bibliotecă, organizat în două reprize, la 1 şi la 8 decembrie 2010, de către ALA TechSource. Formatori: Robin Hastings şi David Lee King. (Webinar este o prezentare, o lecţie, un workshop sau un seminar transmis prin web. Trăsăturile principale ale webinarului sunt elementele interactive: abilitatea de a da, a primi şi a discuta despre informaţie). Tot acolo informam şi despre conferinţa on-line gratuită Servirea patronului (utilizatorului, clientului – n.a.) secolului 21, organizată de WebJunction (http://www.webjunction.org), care şi-a axat lucrările pe necesităţile şi abordările în continuă schimbare relative la servirea clienţilor în bibliotecile secolului 21. Webinarurile, conferinţele on-line gratuite sunt deja accesibile şi au trecut hotarele geografice. Chiar şi partea financiară a fost rezolvată, multe cursuri fiind oferite gratuit, înregistrarea făcându-se după principiul „primul venit, primul servit”. Dar rămân în continuare problemele ce ţin de limbă şi, desigur, cele ce ţin de compatibilitatea tehnologiilor.
Aplicaţiile Web 2.0 au simplificat mult sarcinile care stau în faţa bibliotecarilor. Deja de aproape un an BNRM, prin blogurile create şi, în special, prin Blogul de biblioteconomie şi ştiinţa informării, diseminează toate informaţiile şi cunoştinţele considerate de importanţă pentru comunitatea profesională. Numai pe Blogul de biblioteconomie şi ştiinţa informării în aproape un an de la lansare au fost plasate 805 informaţii (situaţia la 25 octombrie 2011), care au fost comentate de 370 ori. Practic, toate informaţiile, evenimentele, materialele de valoare în domeniu, de importanţă naţională şi chiar internaţională, au fost comunicate lumii bibliotecare. Această modalitate modernă de formare profesională continuă poate fi şi eficientă, şi eficace. Costurile pentru utilizatorul final – în cazul nostru bibliotecarii – sunt minime.
Până la decentralizare, seminarele raionale ale bibliotecarilor aveau loc cu o apreciabilă periodicitate, fixă de cele mai multe ori, lunar. După conţinut, puteau fi tematice sau cu teme mixte. Această tradiţie s-a mai păstrat şi până acum în unele raioane. La Străşeni, de exemplu, anual sunt organizate nouă seminare raionale pentru bibliotecarii din bibliotecile publice şi o conferinţă împreună cu bibliotecarii din învăţământ. Excepţie sunt două luni de vară, când lumea se află, de regulă, în concedii.
Însă, dacă anterior bibliotecarii trebuiau să aştepte o lună pentru a afla ce se întâmplă nou în domeniu, acum au posibilitate să se informeze 24 de ore / 7 zile pe săptămână. Nu toţi, dar deja mulţi, iar informaţia cunoaşte multiple metode de circulaţie. Ideea constă în faptul că trebuie să acceptăm şi să ne obişnuim cu modalităţile noi de formare profesională continuă. Posibilităţi există. Şi chiar mai multe, decât pot fi asimilate. Trebuie să le cunoaştem, să le acceptăm şi să le utilizăm cu cât mai multă eficienţă. De la noi se cere doar puţin efort.
Cele mai multe activităţi de formare profesională continuă, în mare vogă în ultimul timp, se axează pe munca în echipă. Se pare că şi aici este vorba de exploatarea inteligenţei colective pentru crearea unui produs. Esenţa bibliotecii 2.0! Există atâtea posibilităţi de a folosi inteligenţa colectivă pentru îmbogăţirea reciprocă, pentru a împărtăşi comunităţii profesionale ideile de care ar putea beneficia bibliotecarii, biblioteca şi utilizatorii.
Cursurile on-line, care deja în mai multe ţări reprezintă baza formării profesionale continue, oferă şi posibilitatea de a vedea răspunsurile la întrebările tuturor celor implicaţi. Până a pune la punct, şi la noi, nişte cursuri on-line, ar fi bine să folosim oportunităţile oferite de aplicaţiile Web 2.0, disponibile acum, comentariile etc. pentru a propune idei, a exprima păreri, a disemina informaţii şi cunoştinţe.
O întrebare care se cere adresată este, cum folosesc bibliotecarii posibilităţile de formare profesională continuă disponibile la momentul actual. Despre utilizarea blogului de biblioteconomie şi ştiinţa informării putem judeca după numărul de accesări – 54 995 la 25 octombrie 2011. Recent am postat o informaţie despre blogul BM „B.P. Hasdeu” Biblioteca 2.0 http://clubbib.wordpress.com/2011/04/02/o-prima-incercare-de-instruire-on-line-pentru-bibliotecari. Ar fi foarte interesant şi util să cunoaştem cum sunt folosite aceste forme de formare profesională continuă, relativ noi pentru profesioniştii domeniului.
În proiectul Regulamentului cu privire la formarea profesională continuă a bibliotecarilor din bibliotecile publice din Republica Moldova, care urmează să fie aprobat, este stipulat faptul că: „Formarea profesională continuă se realizează prin următoarele forme:
• cursuri de instruire de scurtă şi lungă durată;
• forme specifice sistemului de asigurare metodologică a activităţii bibliotecare: conferinţe, seminare, ateliere, mese rotunde etc.;
• stagii, specializări;
• instruire la distanţă (conferinţe video, cursuri on-line etc.);
• tutelare, consiliere, rotaţie de posturi;
• autoinstruire la locul de muncă.”
În timpul când lucram împreună cu colegii mei la elaborarea proiectului de regulament, fără niciun gând ascuns, am pus pe ultima poziţie autoinstruirea la locul de muncă. Acum, după ce a trecut ceva timp, aş face două rectificări. În primul rând, aş pune pe prim-plan „autoinstruirea”, iar după virgulă – „inclusiv, autoinstruirea la locul de muncă”. Sunt convinsă că foarte mulţi colegi vor subscrie ideii, că autoinstruirea se face nu numai la locul de muncă. Personal folosesc în acest scop multe ore în afara celor de program şi cunosc foarte mulţi colegi care fac acelaşi lucru. Nu ştiu în ce măsură este corect şi justificat să sacrifici în favoarea lecturilor profesionale alte tipuri de lecturi, cum ar fi lectura de cultură generală, lectura de plăcere (mă refer aici la timpul liber) etc., dar când nu ai suficient timp pentru ambele, alegi ce ţi se pare mai potrivit la timpul potrivit. Desigur, nu trebuie să facem din aceasta o regulă.
În al doilea rând, aş scoate „autoinstruirea, inclusiv autoinstruirea la locul de muncă” din capul listei. Am convingerea că foarte mulţi dintre profesioniştii domeniului, care se află în prim-planul profesiei şi care cunosc cât de rapid se schimbă regulile în biblioteconomia şi ştiinţa informării moderne, ar subscrie şi acestei idei. Pe de altă parte, dacă ne imaginăm formarea profesională continuă în formă de piramidă, atunci autoinstruirea a fost plasată exact acolo unde îi este locul – la temelia formării profesionale continue.
Majoritatea bibliotecarilor tocmai pe această formă de formare profesională continuă pun (sau vor trebui să pună) un preţ deosebit. Aplicaţiile Web 2.0, la care ne-am referit, oferă posibilităţi excelente de formare profesională continuă şi sunt la îndemâna oricui. Cine să ne înveţe cum să le evaluăm pentru a le folosi? Putem să o facem noi înşine. Menirea noastră este să învăţăm utilizatorii să facă aceste lucruri. Şi atunci de ce să nu începem cu noi înşine?
Vreau să cred că, odată şi dată, sistemul de formare profesională continuă instituţionalizat (centru sau cursuri) va fi creat. Este doar o chestiune de timp. Însă, în condiţiile în care informaţiile şi cunoştinţele de importanţă pentru profesie şi, respectiv, pentru utilizatorii finali trebuie actualizate permanent, ce vom putea rezolva prin intermediul cursurilor? La câte cursuri vom putea participa? De câţi bani va avea nevoie instituţia pentru a acoperi cheltuielile necesare pentru participarea la activităţi de instruire? Care va fi capacitatea centrului? Câţi bibliotecari vor putea fi instruiţi anual? Suntem gata pentru instruirea pe tot parcursul vieţii? Căci, aceasta va fi soarta bibliotecarului în anii care vin. Sunt foarte multe întrebări care conduc spre un singur răspuns. Concluzia care se impune este că tot pe autoinstruire va trebui să mizăm. Deci, să nu pierdem timpul, aşteptând până cineva va rezolva problemele. Să începem prin a le rezolva singuri pe cele la care putem face faţă, să folosim metodele de formare profesională continuă pe care le avem la dispoziţie şi, în special, să ne autoinstruim, utilizând oportunităţile oferite de aplicaţiile Web 2.0, care ne pot uşura substanţial munca. Sunt şi accesibile în măsura în care o mare parte dintre ele sunt oferite gratuit. Mă refer aici, în primul rând, la:
• platforma gratuită www.wordpress.com, pe care pot fi create blogurile, inclusiv cele profesionale, de mare importanţă pentru diseminarea informaţiilor şi cunoştinţelor actuale;
• site-ul (clasificat de unii experţi şi ca reţea de socializare) www.slideshare.net, pe care pot fi plasate prezentări PowerPoint, documente full-text, documente video;
• site-urile www.youtube.com şi www.flickr.com, cu ajutorul cărora pot fi partajate documente video şi, respectiv, fotografii;
• reţeaua de socializare Facebook www.facebook.com cu diverse posibilităţi de informare şi comunicare;
• translatorul on-line http://www.google.ro/language_tools (este considerat de specialişti cel mai bun);
• dicţionare explicative on-line, spre exemplu, http://dexonline.ro;
• enciclopedii on-line http://ro.wikipedia.org;
• softul gratuit pentru ajustarea paginilor Scan Tailor, care poate fi luat de pe: http://scantailor.sourceforge.net;
• aplicaţiile Google docs: http://www.google.com/google-d-s/hpp/hpp_ro_ro.html, care oferă mai multe opţiuni, inclusiv colectarea şi partajarea situaţiilor statistice.
Atunci când vom învăţa cum să le utilizăm, vom descoperi că nu este chiar atât de complicat şi nu este deloc puţin. Putem învăţa unul de la altul. Putem contribui. Ne putem implica. Putem dialoga. Putem discuta în contradictoriu. Putem învăţa împreună cum să transformăm informaţia în cunoaştere. Putem face multe. Unicul lucru pe care nu ni-l putem permite este să pierdem timpul, care este ireversibil.
Fără implicarea managerilor la toate nivelurile de competenţă, autoinstruirea va fi prea anemică pentru a putea fi luată în considerare ca formă importantă de formare profesională continuă. Managerii bibliotecilor trebuie să contribuie şi să susţină autoinstruirea profesională a personalului, să găsească posibilităţi de a-i informa despre tot ce este nou în biblioteconomie şi ştiinţa informării şi în domeniile adiacente de unde pot veni potenţialii parteneri în diverse proiecte, să ofere timp pentru autoinstruire.
În documentul IFLA Dezvoltarea profesională continuă: principii şi acumularea celei mai bune experienţe, elaborat de către Departamentul de dezvoltare profesională continuă şi învăţare la locul de muncă al IFLA este stipulat faptul că „aproximativ 10% din orele de muncă să fie asigurate atât pentru participarea la workshopuri / ateliere de lucru, conferinţe, învăţare la locul de muncă şi alte activităţi educaţionale, cât şi pentru proiecte de învăţare informală”.
Printre priorităţile de activitate ale BNRM pentru anul 2011 figurează „inaugurarea unui sistem instituţionalizat (centru sau cursuri) de formare profesională continuă a bibliotecarilor din bibliotecile publice şi din BNRM”. Problema este însă destul de complexă şi include mai mulţi factori, printre care şi unii care nu depind numai de competenţele BNRM.
În încercarea de a rezolva această problemă, BNRM a tatonat mai multe piste. O variantă posibilă ar însemna nişte cursuri pe lângă Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (ISE). O altă variantă de rezolvare ar fi prin intermediul Secţiei formarea continuă, deschisă în anul 2010 la Universitatea de Stat din Moldova. Pe lângă aceasta activează şi Centrul de Formare Continuă (CFC), USM, care conlucrează cu facultăţile universităţii, structurile responsabile de formarea continuă de la Ministerul Educaţiei, alte instituţii abilitate cu formarea continuă, unităţi educaţionale, administrative, economice etc., unde îşi realizează activitatea specialişti pregătiţi în cadrul programelor de formare iniţială la USM.
Personal, aş merge pe varianta a doua care, deşi este un pic mai costisitoare, câştigă prin conţinut, organizare şi în multe alte privinţe. Vorba britanicilor: „Suntem prea săraci ca să ne permitem lucruri ieftine.”
Mă gândesc la sistemul de formare profesională continuă, despre care vorbim de mai multă vreme şi care, până la urmă, când se vor mai aşeza lucrurile, într-o
formulă sau alta, va fi creat, şi mă întreb, dacă nu vom ajunge să cunoaştem starea protagonistului din Sania lui Ion Druţă care, după eforturi enorme, muncă şi frământări, când şi-a văzut sania mult visată aproape gata şi-a dat seama că, de fapt, visase altceva. Este vorba de procesul continuu de creaţie. Se leagă cu procesul continuu de formare profesională?